text Eseuri crestine

A DOUA RUGĂCIUNE A LUI MOISE PENTRU ISRAEL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: CORNELIU LIVANU

Exod 32.30-35 A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi primi iertarea pentru păcatul vostru.” Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! Poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o!” Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din Cartea Mea! Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.

În pregătirea rugăciunii de mai sus Moise caută mai întâi să-i conştientizeze pe evrei cu privire la păcatul grav pe care l-au făcut închinându-se unui viţel de aur. Aaron era vinovat, fără-ndoială, dar Scriptura ne cheamă să ne vedem propriul nostru păcat şi să ne pocăim în consecinţă. Deşi Moise a sperat tot timpul în obţinerea iertării poporului de idolatrie el îşi dă seama numaidecât că nu poate să-L forţeze pe Dumnezeu să nu aplice Legea care cere cu necesitate absolută pedepsirea păcatului. E greu de interpretat cererea lui Moise cu privire la sine în cazul în care Domnul nu iartă poporul: „... şterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o!” Înseamnă aceasta imaturitate spirituală? Încăpăţânare personală în susţinerea chiar şi a unui lucru bun, cum este, de exemplu, iertarea? Sau ne limităm la concluzia biblică prin care aflăm că nimeni, în afară de Dumnezeu, nu poate cunoaşte adâncimile şi tainele unei inimi omeneşti? Răspunsul lui Dumnezeu pentru Moise are două laturi cel puţin: primul este că El îl va pedepsi pe cel vinovat cu ştergerea numelui său din Cartea Vieţii şi nu pe cel nevinovat. Al doilea, este mandatul irevocabil de care slujitorul Domnului trebuie să ţină seama: „Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus.” Este un formidabil răspuns şi pentru noi în situaţii de criză când ni se pare că nimeni nu ne înţelege şi uneori ni se pare că nici chiar Dumnezeu nu intervine pentru clarificarea frământărilor noastre sufleteşti. Ceea ce avem practic de făcut în lucrarea Domnului este soluţia cea mai bună care poate avea ca rezultat smulgerea noastră din apatie şi deznădejde. Dintr-un Ilie deznădăjduit, ascuns într-o peşteră, ca un fugar de mânia periculoasă a Izabelei, Dumnezeu poate face la clipa ochiului administratorul celor trei ungeri necesare acelui moment istoric: Hazael ca împărat al Siriei, Iehu ca împărat al lui Israel şi Elisei, fiul lui Şafat, ca proroc în locul lui Ilie (1 Regi 19.15-16). Primele două ungeri au fost realizate prin mandatarea ucenicului Elisei, tot aşa după cum Domnul Isus Îşi duce la îndeplinire lucrarea de zidire a Bisericii Sale prin oameni umpluţi cu Duhul Sfânt şi pe care, asemenea lui Ilie, Dumnezeu îi va răpi la ceruri împreună cu toată Biserica Sa. Îngerul Domnului a cărui prezenţă i se promite lui Moise este Domnul Isus Hristos, înainte de întrupare, a cărui promisiune din Noul Legământ sună astfel: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!” (Mat. 28.20b).

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>