A doua porunca

A DOUA PORUNCĂ

”Interzicerea imaginii despre Dumnezeu”
Exod 20: 4-6

Adesea au fost considerate, în mod eronat, ”regulile” lui Dumnezeu. Lista Lui învechită cu ce să faci și ce să nu faci, ceva ce conduce la un mod de viață caracterizat de vinovăție și de legalism.

Cele zece porunci pot fi numite pe drept tiparul lui Dumnezeu pentru cea mai bună viață posibilă. Ele conțin înțelepciunea și prioritățile de care are nevoie orice om pentru a avea parte de binecuvântări pe plan relațional, spiritual și social.

Porunca a doua a fost dată pentru singurul motiv de a-l preveni pe om să nu facă anumite obiecte pe care să le folosească în închinare.

Cum ar trebui să ne gândim la Dumnezeu ? Nu doar că nu ni-L putem imagina într-un mod adecvat, pentru că El este mai mare decât putem cuprinde noi, cu mintea noastră, dar nici nu ne încredem în ceva ce ne-ar sugera imaginația noastră cu privire la El, pentru că obiceiul păcătos al minții umane e să-L micșoreze pe Dumnezeu.

CONȚINUTUL INTERZICERII. Dumnezeu spune foarte clar, în termeni care nu suportă altă interpretare, că a-ți face un chip, o imagine, care să primească închinarea, este interzisă. Nu icoane, nu statuete, nu crucifixuri, nu alte lucruri din această categorie, pentru că Dumnezeu le interzice !

Din cele mai timpurii zile ale civilizației umane, omul și-a făcut idoli, reprezentări ale imaginii lui Dumnezeu ca prin ele să se închine. Idolatria a fost întotdeauna slăbiciunea poporului Israel (Exod 32: 1-14).

Să iei piatra, să iei lemnul, să iei metalul, plasticul sau sticla, pânza sau hârtia și prin ele să făurești imaginea lui Dumnezeu ! (Ieremia 10: 3, 4; Isaia 46: 5-7). Din acest fel greșit de abordare, rezultă cel puțin două lucruri:

Primul ar fi legat de incapacitatea și ignoranța de a-L cuprinde pe Dumnezeu. Dumnezeul cel atotputernic nu poate fi limitat la piatră, lemn sau metal. El este Duh (Ioan 4: 24). Cum poate micul om să-L imagineze pe marele Dumnezeu.

A doua problemă ține de posibilitatea omiterii și chiar a parțialității. Ce fel de persoană Îl socotești a fi ? Blând, smerit și calm ? Bun și dispus să ierte ? Ai uitat cum a scos biciul, cum a despicat pământul sau cum a coborât focul din cer ? În întreaga descoperire de Sine a lui Dumnezeu, există o combinație a milei și a purității, a pasiunii și a puterii, dar și a răbdării în revărsarea mâniei și a severității în judecată.

Oamenii idolatrii cred că idolii lor sunt adevărați dumnezei. Cad în fața lor, se roagă lor, jertfesc și sunt gata să dăruiască. Însă, lucrul acesta Îl cere numai Dumnezeu. Dorința Lui pentru om este ca fiecare să intre într-o relație vie și personală cu El. Nu vrea să ne dăm devoțiunea noastră unui dumnezeu fals. Într-adevăr, în închinare noi dăm și primim ! Ce poți primi de la o materie inertă ? Inteligența noastră merită mai mult.

MOTIVAȚIA INTERZICERII. Toate motivațiile acestei interziceri sunt în Dumnezeu. ”Eu sunt ceea ce sunt” spunea Dumnezeu. ”Nu un idol este Dumnezeul Tău, ci Eu !” pare să spună Dumnezeu. Nu ceva cu un început, ci Eu, cel fără de început. Nu ceva ce este degradat în timp, ci Eu, Cel care rămân același. Nu ceva care poate fi doar pentru decor, ci Eu, Cel suveran. Meditează la Ființa Mea și rămâi copleșit.

Nu există o declarație mai bogată a relației de dragoste dintre Dumnezeu și cei răscumpărați de El, decât în cuvintele simple ”voi fi Dumnezeul tău”. ”Eu sunt Iehova, Dumnezeul legământului”. Creația și legământul împreună, Îi dau lui Dumnezeu un drept dublu la supunere din partea noastră.

Israeliții erau poporul lui Dumnezeu și El nu tolera ca cineva să se interpună în acea relație. Dumnezeu nu accepta ca un idol, o imagine, o altă persoană să-I ia locul Lui pe tronul inimii (Isaia 45: 5).

CONSECINȚA INTERZICERII. În măsura în care această poruncă nu este luată în serios, consecințele nu vor întârzia să apară. Când cinstim un lucru sau orice altceva în poziția pe care o merită numai Dumnezeu, idolul acela nu va putea să ne scape de mânia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu spune că va pedepsi copiii pentru păcatul părinților. Scriptura este clară în privința aceasta (Deuteronom 24: 16). Ceea ce este scris aici este următorul adevăr: Păcatul părinților lasă semn și în viața copiilor.

Poate nu ne facem vinovați de a avea idoli din piatră sau lemn, dar avem obiceiurile, tradițiile, activitățile, oamenii și posesiunile care sunt plasate înaintea lui Dumnezeu. Nu putem decât să ne verificăm viața, iar dacă ceva este vinovat în noi, sângele Domnului Isus Hristos ne spală de orice păcat.

Pastor Ioan Cocîrțeu