Credinţa părinţilor = credinţa copiilor ???

În ce măsură este importantă credinţa părinţilor în formarea copiilor din punct de vedere spiritual. Este aceasta irelevantă, este importantă sau este determinantă?

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – (Proverbe 22:6)

Despre educaţia copiilor şi rolul pe care îl au părinţii în aceasta, s-a scris mult şi se va mai scrie, datorită importanţei subiectului şi a opiniilor diferite sub care este tratat. Personal am mai abordat acest subiect în mai multe postări pe acest blog (le puteţi consulta în categoria Familie, Educaţie).

Ceea ce mă face ca să revin asupra subiectului sunt două studii, independente unul faţă de celălalt, dar care au rezultate foarte asemănătoare. Ambele se referă la rolul părinţilor în transmiterea credinţei la generaţia următoare (copiilor lor). Primul studiu a fost efectuat de către profesorul Vern L. Bengston, de la Universitatea de Sud din California, concluziile fiind apoi publicate în New York Times; şi al doilea de către misiunea Focus on the Family, şi publicate în BP News. Ambele studii au fost preluate apoi, în postări separate, de portalul NoticiaCristiana.com, de unde ne inspirăm.

Profesorul Vern L. Bengston, de 72 de ani, este fiul unui pastor evanghelic. În 1963, după ce a absolvit universitatea denominaţiei evanghelice din care făcea parte, a intrat la şcoala de studii postuniversitare din cadrul Universităţii din Chicago. Pentru prima dată în viaţă a convieţuit cu un mare grup de persoane care nu erau evanghelici. După un anume timp, a hotărât să facă din ei obiectul unei investigaţii privind credinţa şi transmiterea acesteia de la o generaţie la alta. În 1969, după ce a fost contractat de către Universitatea de Sud din California, a început un studiu cu 350 de familii pe care le-a urmărit regulat, până în 2008. În unele cazuri, cei intervievaţi au provenit din patru generaţii. În total, cei intervievaţi s-au născut între anii 1878 şi 1989.

Profesorul Bengston a devenit un mare expert în această temă, concluziile lui fiind adunate în cartea „Families and Faith: How Religion Is Passed Down Across Generations” (Familiile şi credinţa: Cum se transmite religia din generaţie în generaţie).

Una dintre concluziile acestui studiu este că tinerii din noua generaţie sunt mai puţin loiali la o anumită denominaţiune, dar sunt mult mai dispuşi să menţină credinţele fundamentale primite, precum literalismul biblic, importanţa frecventării bisericii şi în anumite cazuri ateismul parental. Părinţii nu trebuie să transmită copiilor o listă de credinţe sau reguli, explică profesorul. „Motivaţia trebuie să fie de a dori ca noua generaţie să-şi găsească pacea, bucuria, speranţa şi inspiraţia”. De asemenea modelul comportamental-moral al părinţilor este determinant: „părinţii vorbesc copiilor despre biserică, dar copiii percep ipocrizia”. În termeni generali „un părinte care afirmă că are credinţă, şi mai mult dacă este unul dintre stâlpii bisericii, dar acest lucru nu-l demonstrează în casă, este aproape sigur că nu-şi doreşte ca să-şi vadă copiii urmându-i credinţa”. Bengston a găsit de asemenea, că şi bunicii au o puternică influenţă în dezvoltarea religioasă a copiilor, putând să umple golurile lăsate de părinţi.

Un alt aspect este cel al structurii familiare. Familiile mixte nu ajută. Dacă te căsătoreşti cu cineva de o credinţă diferită, este destul de dificil ca să-ţi urmeze copiii credinţa. „Transmiterea religiei devine foarte puternică atunci când există o legătură strânsă între copil cu tata şi cu mama, faţă de o legătură doar cu mama”, afirmă Bengston. (Puteţi citi articolul în întregime, în lb. spaniolă AICI).

Studiul efectuat de Focus on the Family, numit „Participarea la Credinţă şi Însuşirea acesteia între Milenari”, utilizează date ale sondajelor anuale ale Institutului Pew şi ale Fundaţiei Naţionale de Ştiinţe Sociale. Conform acestui studiu aproape o cincime dintre tinerii adulţi (18%), crescuţi în familii cu puţină influenţă religioasă, au declarat că nu au nici un fel de legătură cu vreo credinţă specifică. Dintre cei care se declară „fără religie”, doar 11% au afirmat că aveau o credinţă puternică când erau copii, deoarece locuiau într-o casă unde se practica şi se învăţa o credinţă vie. Cu alte cuvinte, majoritatea tinerilor ce au abandonat creştinismul nu au trăit în familii cu puternice convingeri religioase.

„Aceasta nu este o criză doar a credinţei, ci de asemenea este a părinţilor”, afirmă Focus on the Family. „Părinţii care au o casă unde se practică o credinţă vibrantă, chiar dacă este imperfectă, sunt mult mai dispuse să creeze tineri care vor continua să fie creştini serioşi, chiar dacă uneori vor trece prin crize şi vor avea întrebări”, specifică acest studiu. „Nu este surprinzător că o credinţă „căldicică” a părinţilor influenţează copiii, care nu o vor urma atunci când vor deveni maturi”.

Lipsa de „modele bune” face ca tinerii să vadă persoanele religioase ca şi ipocrite sau excesiv de conservatoare şi drept rezultat aceştia se vor implica mai puţin în activitatea bisericii.

Un alt aspect pe care studiul îl evidenţiază este faptul că acei tineri care au o copilărie mai puţin religioasă, au tendinţa de a amâna căsătoria şi paternitatea. „A conta cu modele puternice asupra căsătoriei şi familiei în copilărie, este un factor important în dezvoltarea în viitor a bisericii”. Între principalele concluzii ale studiului, este că familiile care îşi învaţă copiii despre credinţă într-un mod constant, începând din frageda copilărie, prezintă un indice superior ca aceştia să şi-o însuşească când vor deveni adulţi.

O altă problemă importantă, este că acele biserici care învaţă Biblia (evanghelice conservatoare), continuă să crească. Motivul este că tinerii de azi doresc să trăiască „ceva mai mult decât ei înşişi”. Tinerii îşi doresc o credinţă serioasă şi fundamentată şi nu o formă de divertisment. Pe de altă parte, acele biserici care oferă doar mesaje pozitive şi promovează bogăţia, sunt în declin. Noua generaţie se pare că este mai puţin dispusă să accepte discursuri care spun că este nevoie doar de „încredere în puterea credinţei”. (Articolul în întregime AICI).