Sorti pentru suflet

Cand v-ati pus pentru prima data intrebari despre adevar? In copilarie, adevar era tot ce ne spuneau cei mari, parintii, fratii mai mari, vedeam lumea prin ochii lor si asta era adevarul pe care il invatam. Experienta lor, descoperirle lor, erau niste adevaruri pentru noi, pe baza carora incercam sa ne adaptam si sa ne formam propria imagine despre viata. Mai tirziu, am adaugat la aceste adevaruri propriile perceptii despre lumea inconjuratoare. De fapt, impropriu zis am adaugat. Unele din vechile adevaruri le-am sters catalogandu-le demodate;, altele le-am pastrat si doar le-am personalizat cu o viziune mai tinereasca, altele inca le mai cautam, ne dorim sa le descoperim noi insine sau , la fel ca in copilarie, ne insusim drept bune, adevarurile descoperite de altii, considerati de noi modele , in diferite stagii ale virstei. In principiu, cam asa se desfasoara alergarea dupa adevar in viata unui om obisnuit.

Totusi, exista un moment in viata fiecaruia cand toate adevarurile se prabusesc. Temelia pe care s-a derulat viata pina atunci nu mai exista si suntem cuprinsi de panica , ca atunci cind ne trezim suspendati deasupra unui imens nimic. Nu consider criza mai mare in viata unui om , decat momentul cand vede ca tot ce a insemnat pina atunci o temelie pentru el, un adevar, o lege de a trai, experientele, totul ii este infirmat de realitatea care rastoarna totul, dar totul.Oh, si ce criza a sufletului experimentam atunci, ce deceptie, ce disperare, cum ne-am dori sa gasim ceva stabil de care sa ne agatam , ceva care sa nu fie niciodata infirmat de realitate.

E ca si cum viata, realitatea, isi bate joc de castelele noastre de nisip carora le zicem adevaruri , experiente. Ne lasa ani de zile, jumatate de viata , sau poate o viata intreaga sa cladim, meticulosi, si cu cit trece timpul suntem din ce in ce mai siguri si mai mandri de logica si trainicia constructiei noastre...Impartasim si altora adevarurile noastre, confirmate indubitabil de realitate.Si apoi, razand de noi, viata trimite un val, mai mic, mai mare , un val batjocoritor de apa , care spulbera intr-o clipa toata truda noastra fragile, si ne lasa pustiiti si goi sa vedem ca totul a fost o naluca, ceva variabil si trecator, ceva ce nu sta in picioare in fata legilor reale ale vietii si dumnezeirii.

Cand se napusteste valul si sterge tot, cand dispare adevarul pe care ne-am trait viata pina atunci, cind pamintul se rastoarna cu susul in jos , cind tot ceea ce era normal pentru noi devine anormal, cind experienta noastra ne permitea cit de cit sa gasim un echilibru in viata si sa anticipam anumite lucruri, atunci se arunca zarurile pentru sufletul care ramane pustiu si suspendat pe nimic.

Atunci incepe criza, adevarata cautare. Oare nu toti spuneau ca Dumnezeu face asa? Oare nu stiam eu ca Dumnezeu face asa? Cum de s-a intimplat altfel? Cum de am fost lovit pina la naucire, din senin, fara veste?Unde imi este refugiul? De fapt, cine este Dumnezeu? De fapt, cum este el? Cine mai stie cum este, cum actioneaza, ce face, de ce face? Si cind esti suspendat pe nimic si deasupra este doar un cer care tace...toate valorile se rastoarna.Abia atunci, pe nimic, dupa ce ne saraceste de conceptiile mai mult sau mai putin gresite ale inaintasilor, dupa ce ne spulbera proriile limite in care am definit viata si pe Dumnezeu, abia atunci, avizi de adevar , disperati si smeriti de limitarea si neputinta noastra, abia atunci, incepe sa se nasca Advevarul. Acel adevar pe care il inveti direct de la Dumnezeu, acel adevar care este ca o litera de foc scris in inima ta, pe care nimeni si nimic nu il mai spulbera. Atunci iti vorbeste Dumnezeu, dincolo de orice tipare, definitii si experiente.Si abia atunci, umiliti, invatam o mica parte din acest Dumnezeu infinit, o parte pe care o ducem pina la sfirsitul vietii cu noi, si care va fii cea mai valoroasa si importanta comoara a noastra.

Suflete pentru care se arunca sortii acum , suflete atarnand deasupra unui hau, lasati deoparte tot ce este limitat si efemer, deschideti-va pentru acel adevar pe care il veti invata in cea mai mare criza.

Doamne, ai mila de sufletele pentru care se arunca sortii acum.Si iti multumim ca intr-o lume in care nimeni si nimic nu mai este sigur, ne putem face o temelie vesnica pe baza adevarurilor tale.