text Editorial

Când Dumnezeu vrea și omul tace

de Silviu Firulete
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Silviu Firulete

    Ca şi creştini care am decis să îl urmăm în viaţa pămȃntească pe Isus avem încredinţate pentru vieţile noastre datoria de a împlini ceea ce Sfȃnta Scriptură ne învaţă. Pornind de la lucrurile mărunte şi paşii de bază ai credinţei în Dumnezeu ajungem la un moment dat cȃnd trebuie să şi punem în practică ceea ce am învăţat. Ca în orice instituţie, primi paşi sunt învăţarea şi apoi punem în practică ceea ce ni s-a cerut să învăţăm şi să practicăm.

    Problema ce-a mai gravă pentru creştinii zilelor noastre nu este lipsa de învăţătură ci lipsa de voinţa împlinirii a Cuvȃntului Sfȃnt. Nu vreau să neg faptul că şi învăţătura din ziua de azi este denaturată şi deviată de multe ori de la adevăr, dar cauza principal pe care trebuie să o rezolvăm este voinţa personal şi lupta sau “răstignirea” firii.

    Ne plac de multe ori cȃntările, predicile, poeziile dar este doar plăcere de moment a firii pămȃnteşti şi nu lăsăm Duhul să treacă dincolo de această barieră ca să poată lucreze la inima noastră. Atunci cȃnd este adusă în discuţie implicarea noastră ca şi creştini în a ajuta la înaintarea Evangheliei lui Hristos, ne argumentăm că nu avem chemare, că nu suntem noi oamenii potriviţi, şi totdeauna aşteptăm ca alţii să le facă pe toate.

    Totuşi să nu uităm că o implicare în lucrarea lui Dumnezeu necesită dăruire şi totodată seriozitate sfȃntă, nu doar vorbe în vȃnt, sau o rȃvnă pentru a face ceva, dar ne rezumăm doar la rȃvnă şi roadele Duhului Sfȃnt ne lipsesc. Pe aceeaşi direcţie a scuzelor spunem că ne lipseşte sfinţenia, sau că nu suntem extraordinari de sfinţi pentru a începe o lucrare sau pentru a face ceva pentru Dumnezeu, dar ceea ce nu trebuie să uităm este un lucru important: În via Domnului nu există şomeri. Nu avem putere şi ne simţim neputincioşi din pricina faptului că nici nu cerem puterea şi autoritatea de sus, de la Dumnezeu pentru a putea înainta în lupta spirituală la care suntem chemaţi să fim biruitori.

    Cu prea multa uşurinţă se privesc aceste probleme încȃt devenim indiferenţi de ceea ce ar trebui să facem. Şi totuşi cȃnd este vorba să privim la alţii o facem atȃt de repede încȃt le căutăm greşelile din lucrarea pe care o fac, şi mai mult decȃt atȃt este faptul că intrăm la judecată, în acel loc în care ne este interzis să îl accesăm. Ne justificăm că nu suntem înzestraţi sau nu avem putere, spunem că de ce tocmai noi să facem acel lucru cand alţii, ni se pare nouă, ar putea să o facă mai bine, iar mai apoi căutăm să vedem unde au greşit ca să putem să-i acuzăm mai bine.

    Aceste atitudini nu numai că nu sunt plăcute, dar sunt mai rele şi ne atragem pedeapsa asupra noastră prin faptele firii care le săvȃrşim din cauza nevegherii şi pedeapsa lui Dumnezeu şi mȃnia Lui o aprindem peste noi. Dumnezeu doreşte ca să lucreze împreună nu noi, dar strigătul lui sau poate chiar bătăile Lui la uşa inimii noastre demult nu le mai auzim, pentru că înăuntrul nostru nu mai este aşteptată vocea Lui care ne cheamă şi ne spune, ne învaţă, ne sfătuieşte cum să trăim frumos, ca nişte copii ai Lui adevăraţi.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise