Toma, geamănul nostru

Pe străzile din Ierusalim circulau zvonuri că ar fi înviat. Liderii religioși ai Israelului, maeștri ai fake news-urilor aveau deja scenariul pregătit. Dacă va învia, dacă toate evidențele vor arăta că așa este și El chiar e viu, atunci noi vom spune că ucenicii L-au luat și L-au pus în alt mormânt. Pe prima pagină a ziarelor din Ierusalim această nouă știre a început să fie breaking news. Totuși… nu a înviat. O mână de oameni însă, ucenicii Lui, continuă să afirme cu putere că L-au văzut. Maria Magdalena L-a văzut. Luca și Cleopa L-au văzut și ei. Vocile care afirmă că a înviat sunt din ce în ce mai multe. Seara, pe când erau toți ucenicii împreună, Isus se prezintă în mijlocul lor. Stă de vorbă cu ei, mănâncă împreună, povestesc. Numai Toma nu era acolo.

Oare ce făcea Toma, când toți erau împreună? Toma aude și el glasul străzii, că ucenicii L-ar fi furat. Toma stă de vorbă cu ceilalți ucenici care-i spun că L-au văzut. Dar parcă pentru el tot nu e clar. O urmă de îndoială încă este acolo.

Se pare că Toma avea un frate geamăn, de aceea este numit Dydimus, adică geamănul. Toma era obișnuit din copilărie cu ideea că ceea ce vezi nu e neapărat și realitatea, probabil de multe ori era confundat cu fratele lui geamăn. Și parcă toate argumentele necredinței s-au țesut în mintea lui. Dar de un singur lucru s-a ținut puternic Toma și, anume de căutare. Toma a căutat să creadă; mulți caută pentru a nu crede. El a căutat să se reîntâlnească cu Isus. S-a adunat cu ucenicii, după o săptămână, era cu ei acolo și aștepta. Și Isus, care știe că orice căutare sinceră nu trebuie disprețuită, i S-a arătat.

I-a arătat coasta, apoi i-a arătat mâinile Sale și l-a numit fericit. O îndoială sinceră, curată. O îndoială provenită poate din întristare, din dezamăgire, nu va fi niciodată tratată superficial de către Isus.

Caravaggio are o celebră pictură cu apostolul Toma care inspectează coasta lui Isus. Mâna lui Isus ghidează mâna lui Toma, iar degetul lui intră adânc în rană. În spatele lui Toma sunt Petru și Ioan care privesc țintă la rana lui Isus și la degetul lui Toma. Pentru Caravaggio sunt mai necredincioși Petru și Ioan, pentru că ei văzuseră și în urmă cu o săptămână semnele răstignirii, dar acum vor noi dovezi, vor să le analizeze din nou și se uită cu atenție la ele. Doar Toma se uită parcă pieziș, parcă mâna și privirea lui nu se mai sincronizează. Se uită parcă în depărtare la toți cei care au îndoieli. Se uită dincolo de Isus și de dovezi, pentru că Toma nu doar că și-a revăzut Învățătorul, ci și-a descoperit Dumnezeul.

Toma nu mai vrea dovezi, pentru că L-a văzut pe Isus și a fost de ajuns. Nu mai vrea să vadă nici coasta, nici mâinile, nu mai vrea să vadă nimic, pentru că știe. Toma își lasă nu doar mâna, ci viața întreagă să fie ghidată de Domnul și Dumnezeul său. La fel cum a luat mâna lui Toma și a dus-o pe coasta Sa, la fel cum a luat degetul lui Toma și l-a dus pe semnul cuielor, El ia mâna îndoielii noastre și ni le îndreaptă înspre Sine, înspre Adevăr. Toma moare în India străpuns de cinci sulițe, dar nu-și privește rănile, tot pieziș se uită, pentru că a văzut deja o coastă străpunsă, dar a văzut mai mult de atât: a văzut că există viață și după moartea de lance.

Vlad Luca, edictumdei. org