Joi - „Facă-se nu ce voiesc Eu”

    „Tată, Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” (Marcu 14:36)

    Întunericul a coborât asupra Ierusalimului. Cetățenii săi au terminat masa de Paște. Mielul și pâinea nedospită au fost consumate; sandalele, personalul, și centurile au fost puse deoparte (Exod 12:1-11).

    În casa lui Caiafa, o conferință era în curs de desfășurare, cu unii membri ai Sinedriului, unii ofițeri ai gărzii templului și unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Isus. În grădina retrasă de pe dealul Măslinilor din Ghetsimani, în afara zidului estic al orașului, chiar în partea opusă de locul în care se afla Templul, Isus stătea cu unsprezece dintre cei mai apropiați prieteni ai Săi. Cei unsprezece nu puteau sta trezi, iar Isus nu putea dormi.

    Mărețul Paște dezvăluit

    Mai devreme în acea seară, Isus a împărtășit cu ucenicii Săi cea mai minunată masă de Paște din toate timpurile, cu toate că ucenicii Lui și-au dat seama de asta doar mai târziu, când au privit în trecut. Isus a „dorit mult” să mănânce acea masă de Paște cu ei (Luca 22:15). Deoarece minunatul Paște, acela pentru care Paștele din Egipt era doar un simbol și o umbră, urma să aibă loc.

    Îngerul morții venea să-L revendice pe întâiul Fiu născut (Coloseni 1:15). Cea mai rea urgie a judecății lui Dumnezeu era pe cale să cadă. Dar acest Fiu întâi născut, care este totul şi în toţi (Coloseni 3:11), a fost de asemenea, Mielul de Paște, care va fi ucis pentru a lua păcatele lumii (Ioan 1:29; Apocalipsa 5:6). Veșnic ascultător, întâiul Fiu născut, Mielul fără pată a lui Dumnezeu, a fost dispus să ia asupra Lui Însuși tot păcatul fiicelor și fiilor neascultării (Efeseni 5:6), sângele Lui le-a acoperit păcatele, ei au primit neprihănirea Lui (2 Corinteni 5:21) și vor fi pentru totdeauna protejați de lovitura îngerului morții (Ioan 11:26).

    Deci, Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi (Romani 8:29), Marele Miel al Paștelui, a luat pâine și vin, și a zis primilor unsprezece dintre acești frați: „Acesta este trupul Meu... Acesta este sângele Meu..." (Marcu 14: 22-25). Și făcând acest lucru, Paștele vechi a fost inclus în noul Paște.

    Din acel moment, noile mese de Paște au fost consumate în amintirea lui Isus (1 Corinteni 11:23-26) și în amintirea modului în care El și-a salvat toți frații și toate surorile din robia păcatului și a morții și i-a strămutat în Împărăția veșnică a preaiubitului Fiu (Coloseni 1:13).

    Zece cuvinte de nepătruns

    Dar acum, printre măslini, Isus se ruga. De multe ori El se ruga în „locuri pustii” (Luca 5:16). Cu toate acestea, El nu a mai cunoscut niciodată o pustiire ca aceasta.

    În această grădină familiară a rugăciunii, Isus a privit adânc în Cupa Tatălui pe care trebuia să o bea și a fost îngrozit. Tot trupul său omenesc vroia să fugă de tortura fizică inevitabilă a crucificării, iar Duhul Său cel Sfânt gemea cu o groază inexplicabilă din cauza mult mai marei torturi spirituale inevitabile de a fi părăsit de Tatăl Său.

    Acesta a fost necazul Lui produs de acest „botez” (Luca 12:50), El a venit în lume tocmai pentru a realiza acest lucru (Ioan 12:27), încât Isus a strigat: „Tată, Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” (Marcu 14:36)

    „Totuşi facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu!” Zece cuvinte. Zece cuvinte de nepătruns.

    Dumnezeu, după ce a dorit și chiar a pledat să fie izbăvit de voia lui Dumnezeu, a exprimat în aceste zece cuvinte simple o credință umilă și o supunere față de voința lui Dumnezeu care a fost mai frumoasă decât întreaga glorie a cerurilor și a pământului reunite! Taina misterului Trinității este aceasta: Dumnezeu nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu un lucru de apucat, ci a devenit ascultător de voia lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta însemna ca Dumnezeu să moară printr-o moarte îngrozitoare și de neînțeles pe o cruce romană (Filipeni 2:6-8). Dumnezeu a vrut ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ așa cum este în ceruri, chiar dacă în acel moment întunecat, Dumnezeu a dorit în trupul și sufletul Său ca voia lui Dumnezeu să se realizeze în alt mod.

    Ascultare în Suferință

    Și în acel moment, un alt mister a apărut în peisaj. Fiul lui Dumnezeu, ascultătorul perfect al lui Dumnezeu Tatăl din veșnicie, „a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit” (Evrei 5:8). Niciodată nu a simțit un alt om o astfel de dorință intensă de a fi scutit de voia lui Dumnezeu. Și nici un om nu și-a exercitat astfel de credință umilă, ascultătoare de voința Tatălui. „Și a fost făcut desăvârșit” - a exercitat încrederea perfectă în ascultarea de Tatăl Său în toate dimensiunile posibile – „a devenit izvorul mântuirii veșnice pentru toți cei care ascultă de El” (Evrei 5:9).

    Odată cu faptul că Fiul a învățat această perfectă și, în același timp, umilă ascultare prin supunerea în fața voii Tatălui, primele picături ale agoniei Sale sângeroase s-au infiltrat prin porii Săi (Luca 22:44).

    Aproape la un kilometru depărtare, în curtea marelui preot, discipolul Său trădător se pregătea să conducă un grup restrâns de soldați și slujitori purtători de torțe, spre grădina familiară a rugăciunii.

    Facă-se Voia Ta

    Nimeni nu înțelege mai bine decât Dumnezeu cât de greu poate fi pentru un om să îmbrățișeze voia Lui. Și nici un om nu a avut de suferit mai mult în acceptarea voii lui Dumnezeu Tatăl decât Dumnezeu Fiul. Când Isus ne cheamă să-L urmăm, indiferent de cost, El nu ne cheamă să facem ceva ce El nu este dispus să facă sau ceva ce El nu a făcut deja.

    De aceea ne uităm la Isus ca fiind „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). El este Marele nostru Preot care înțelege, mult mai bine decât noi, cum e să îndure de bunăvoie și cu fidelitate, voia momentan dureroasă, și uneori chinuitoare, a lui Dumnezeu, de dragul bucuriei veșnice care ne este pusă înainte (Evrei 4:15; 12:2).

    Deci, în acestă zi de joi, în Joia Mare, ne alăturăm lui Dumnezeu Fiul în rugăciunea către Dumnezeu Tatăl, „facă-se voia Ta" (Matei 6:10). Și dacă aflăm că, în trup și în suflet, dorim ca voia lui Dumnezeu pentru noi să se poată realiza într-un mod diferit de ceea ce voia lui Dumnezeu pare a fi, ne putem ruga din toată inima împreună cu Isus: „Tată, toate lucrurile sunt posibile pentru Tine. Depărtează de la Mine paharul acesta!” Dar aceste lucruri se vor întâmpla numai dacă ne vom ruga cu Isus și aceste zece cuvinte glorioase și umile: „Totuşi facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”

    Pentru că voia lui Dumnezeu pentru noi, oricât de dureroasă ar fi acum, va duce la bucurie inexprimabilă și plină de glorie și la mântuirea sufletelor noastre (1 Petru 1:8).

Sursa: www.desiringgod.org