Calvarul biruie frica de moarte

    Martin Luther spunea că păcătoșii au alergat înapoi spre un mormânt deschis, inacapabili să înfrunte moartea, dar în mod inevitabil ei se îndreptau spre ea, încercând să-și îndepărteze privirile de la ea, să și-o scoată din minte prin orice diversiune și totuși, toate se amestecau în mod opus, până în momentul în care inevitabilul are loc. Apoi, lucrul neașteptat se întâmplă.

    Și totuși, iată-ne în vinerea mare, ciudați ca și creștini – așa cum părem datorită practicii culturale bizare de a privi moartea direct în ochi și de a sărbători vărsările de sânge întortocheate.

    Aici este locul – în momentul morții – în care nu numai că întâlnim sacrificiul lui Hristos, dar aici demascam și rolul pe care o are puterea lui Satan asupra acestei lumi.

    „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:14-15).

    Satan nu mânuie sabia morții după bunul său plac. Mâinele sale distrugătoare sunt întotdeauna limitate de către Dumnezeu (vezi Iov 1:12). Nu, ci puterea lui Satan pe care o mânuiește mai liber este de fapt frica de moarte. Satan este un rob-stăpân care folosește cuvinte, minciuni și amenințări cu moartea pentru a-și manipula supușii. Puterea lui nu este mai liberă când vine vorba de a folosi sabia, ci în memento-urile manipulatoare pe care ni le șoptește la urechi.

    Satan ne șoptește în urechi minciunile opuse Psalmului 23: „Pe măsură ce umbli prin valea umbrei morții, trăiești cu teamă din cauza răului, deoarece ești singur, neghidat și nemângâiat.”

    Dar oare este acest lucru adevăr?

    Este vinerea mare o zi bună?

    Câți dintre noi ne gândim la moarte într-o zi normală?

    Adevărul e că de prea puține ori ne gândim la moarte. Ne ocupăm mintea cu tot felul de lucruri numai pentru a evita acest subiect. Totuși, frica de moarte nu numai că ne ține în sclavie, ci e o sclavie pe întreg parcusul vieții noastre, care ne conduce întreaga viață, ne conduce chiar și dependențele noastre. Câte din obsesiile noastre sunt tentative de a redresa frica de moarte?!

    John Piper spunea, în cartea „Future Grace”, că oamenii nu sunt sclavii unei frici de moarte constante și conștiente, ci că sunt sclavii unor o mie de moduri de a evita acea frică. Ei sunt sclavii negării morții. Propoziția „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15:32) nu este o înălțare a adevăratei libertăți, ci o altă formă de a amorți negarea. Moartea conturează cel mai mare dușman al nostru, iar noi devenim sclavii săi în zborul ireal al negării.

    În procesul nostru de a nega moartea, Satan ghidează viața noastră spre o viață plină de distrageri zadarnice și distracții pentru a ne opri mortalitatea. O asemenea viață nu ne rezolvă problemele, ci ne aduce neliniște și îngrijorare cu privire la viitorul nostru și ne descoperă cele mai adânci nesiguranțe. Cu alte cuvinte, la origine, frica de moarte ne determină să ne răsfățăm în exces cu Netflix.

    De asemenea, această frică de moarte ne sufocă dragostea. „Această frică face din viața noastră o sclavie, ne face timizi și monotoni – plictisitori și aroganți, consumându-ne cu autoapărarea”, scrie John Piper. Cu frica de moarte șoptită la urechile noastre, mărim volumul diversiunilor noastre și în timp ce facem acest lucru, devenim incapabili de a mai renunța la viețile noastre.

    Acestea sunt două moduri în care frica de moarte devine cea mai tare armă a lui Satan, cea mai mare putere a lui, cel mai mare truc al minții pentru a ne controla deciziile. Niciun domeniu din viața noastră nu scapă din raza de acțiune a fricii de moarte.  Ca să spun pe cât de îndrăzneț se poate, „Moartea este – în afară de Dumnezeu – cea mai mare putere morală din această lume, supraviețuind și supunându-și toate celelalte puteri, necontând cât de mărețe par ele la un moment dat”, susține un etician. „Din punct de vedere teologic, asta înseamnă că obiectul credinței și al sclaviei, că adevăratul idol ascuns în toți ceilalți idoli, puterea care e mai presus de orice domnie și orice putere, idolul tuturor idolilor este chiar moartea.”

    Noi observăm acest lucru în curgerea textului din Evrei 2:14-18 – tripla noastră sclavie față de Satan, de păcat și de moarte – toate lucrând împreună – și, totuși, moartea este puterea consumatoare din spatele celorlalte, o teamă mânuită de Satan, conducându-ne și animându-ne idealurile legate de plăcerile păcătoase, în timp ce noi ne îndreptăm tot mai mult în partea opusă a mormântului, încercând să ne înecăm dușmanul de neînvins – moartea – prin o mie de diversiuni în direcția opusă.

    Un Om bun

    Astăzi ne oprim pentru a-L sărbători pe Cel care a împărtășit aceeași carne și sânge ca și noi, fără să împărtășească tirania pe care noi o avem datorită faptului că ne aflăm sub domnia morții. Din moment ce El nu a avut nicio frică de moarte, El nu a fost distras de distracții zadarnice și nici nu a fost condus de autoapărare. Moartea era dușmanul Său promis, nu inevitabilitatea Lui.

    Desigur că a existat stres acolo – au existat lacrimi roșii extrase din greutatea sarcinii Sale – dar moartea nu a putut să-L descurajeze. Moartea nu a putut să-L manipuleze. El nu ar fi încercat să se întoarcă, ci ar fi încasat moartea în locul nostru.

    Vinerea mare este o zi ciudată și minunată pentru că sărbătorim singurul lucru pe care cultura noastră încearcă să-l înăbușească. Și totuși, aceasta a fost prima oportunitate de a-I vedea dragostea expusă în agonia de pe cruce, iar aceasta s-a întâmplat pentru a vedea că rolul marii puteri a lui Satan asupra omenirii a fost distrus.

    Astăzi sărbătorim moartea, dar nu ca pe o preocupare morbidă, ci ca pe o dovadă a faptului că noi am fost eliberați de frica morții, eliberați de o viață de sclavie a lumii.