Abuzul spiritual: Arma preferată a celor obsedați de propria lor importanță…

    A fi un lider după voia lui Dumnezeu e foarte diferit de a fi lider din perspectiva umană, seculară. Domnul Isus a venit cu un concept nou. Mai ales într-o vreme în care Imperiul Roman avea un dispreț total pentru smerenie, și aprecia aroganța, trufia. Erai tare dacă te uitai de sus la toți ceilalți. Dar Domnul Isus vine cu un model nou de lider, modelul liderului slujitor. Este ceva nou ceea ce Domnul Isus introduce, nu are mare trecere astăzi în lume, din păcate uneori nici măcar în Biserică acest model de lider-slujitor nu este foarte bine înțeles. Mai ales în cultura evanghelică românească, foarte mulți au alergie chiar la expresia „lider”, din diverse motive.

    Autoritatea spirituală este importantă și în familie, nu doar în Biserică. Așa a rânduit Dumnezeu lucrurile. În creație, apostolul Pavel spune că Dumnezeu a stabilit o ordine de autoritate: Dumnezeu e capul lui Hristos, Hristos este capul oricărui bărbat. În familie, în primul rând autoritatea spirituală este soțul, iar împreună cu soția lui, sunt autoritatea spirituală pentru copii. Copiii trebuie să-i asculte, să-i cinstească… sunt diferite faze. Nu e chemat un copil la 30 de ani să asculte de părinții lui ca la 3 ani, e o mare diferență. În tot timpul vieții, copiii trebuie să-și cinstească părinții, dar cinstirea aceasta capătă diverse valențe în funcție de vârstă.

    La fel este și în Biserică. S-ar instaura haosul dacă nu ar fi o conducere. Conducerea supremă, capul Bisericii, este Hristos, așa cum ne spune Scriptura în Coloseni și Efeseni. Dar de asemenea este scris că El a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire (Efeseni 4:11-12). Dumnezeu a dat aceste grupuri de slujitori, oameni chemați să conducă, și Scriptura spune că ei sunt învredniciți de cinste.

    Fiecare credincios e responsabil înaintea lui Dumnezeu de sufletul lui, dar păstorul și cel chemat în autoritate spirituală în Biserică, la rândul lui e răspunzător de toți, și va da socoteală de sufletele lor (Evrei 13:17). Este benefic să fii sub autoritatea unui om care, alături de tine, este și el responsabil de sufletul tău. De aceea, atunci când cineva înțelege corect autoritatea, își dorește să fie sub autoritate. Pentru că este extraordinar să fii sub o umbrelă, să nu bată ploaia direct pe tine. Dar când nu înțelegi autoritatea, o vezi ca pe ceva opresiv. Uneori autoritatea scapă însă de sub control, și devine opresivă. Atunci, cel care face asta, dovedește că el însuși nu mai este sub autoritate. Pentru că cel ce este sub autoritatea lui Hristos va ști cum să-și exercite autoritatea mai departe, și la rândul lui, va ști când trebuie să se supună și el altora. În felul acesta, toți cei ce sunt parte din Biserica lui Hristos sunt învățați să trăiască sub autoritate.

    Din păcate anumiți oameni ajung în poziții de conducere, însă nu știu dacă pot fi numiți lideri. Prin diverse metode sau datorită felului în care funcționează o biserică anume, aceștia ajung în funcții de conducere, dar neavând darurile necesare pentru a fi un lider slujitor. Omul chemat la o lucrare ca și aceasta are mai multe daruri cu care Domnul îl înzestrează, unele naturale, altele supranaturale. Unii confundă autoritatea cu dictatura. Alții confundă autoritatea cu anarhia și nu sunt încântați de autoritate. Unii fac prea mult caz de autoritatea lor și consideră că autoritatea înseamnă doar să comanzi sau să dai cu pumnul în masă.

    În primul rând, creștinii care au fost abuzați spiritual riscă de foarte multe ori să se închidă în ei înșiși. Unii părăsesc biserica. Dar cred că dacă cineva a trecut prin așa ceva, cel mai cinstit ar fi să vorbească cu cineva, o persoană spirituală, să împărtășească durerea și ceea ce s-a întâmplat. Și cred că ar fi benefic să confrunte în dragoste persoana care l-a abuzat spiritual, după ce se poate elibera de acea apăsare, sau tocmai în vederea eliberării. Dar nu pentru ca să acuze, ci pentru a-i arăta acestei persoane situația în care l-a dus, pentru că mulți nu realizează. Una este când ești abuzat spiritual de o singură persoană, dar și mai grav este când sunt mai multe persoane, când e vorba de un consiliu pastoral sau de comitetul unei biserici locale în care mai mulți oameni, poate fără să-și dea seama, poate neavând toate informațiile, au nedreptățit pe cineva și au produs o durere, un abuz care a lăsat în urmă durere. Oamenii aceștia trebuie confruntați. Iar când persoana abuzată este prea slabă ca să facă acest lucru singură, atunci alți creștini spirituali ar trebui să-i încurajeze și să meargă împreună cu ei să confrunte persoanele care au produs abuzul, mergând înspre o împăcare, înspre iertare, înspre o închidere a conflictului și de reparare a ce se poate repara.

    Din păcate, uneori anumite abuzuri de genul acesta sunt atât de dramatice, încât oamenii care au fost loviți, mai ales dacă sunt tineri, poate după zeci de ani se vor întoarce înapoi, căutându-L pe Dumnezeu, căutând părtășia Bisericii. Există acea vorbă că timpul vindecă lucrurile. Nu e adevărat. Iertarea vindecă! Timpul doar poate lungi agonia, poate duce la perioade în care nu te concentrezi așa mult la problema din trecut. Dar de obicei când apare o altă problemă similară, riscul e să revii la problema originară, de acolo de unde se trag mai multe probleme. Ceea ce vindecă cu adevărat este Hristos, și el vindecă prin iertarea care se cere și care se oferă, și prin împăcarea care urmează, altfel pot rămâne traume pentru totdeauna.