text Editorial

Iubește mai mult decât azi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Iancu

De mai multă vreme trendul este ca astăzi, 14 februarie să se sărbătorească iubirea. „Toată lumea” o face, zic oamenii. Tot așa, mai spunem că februarie este luna iubirii... Oare de ce „luna iubirii” este cea mai scurtă din an, iar luna cadourilor (decembrie) este una de 31 de zile? Nu mă aștept să răspunzi la această întrebare, e una din întrebările retorice ale vremurilor pe care le trăim.

Hai să pășim încet spre Scriptură, cartea care ar trebui să ne dea direcție în pofida trendurilor sau modei care apare și dispare. Versetul la care vreau să privești împreună cu mine este cel din Ieremia 31:3.

“Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”

Sigur vei spune că aici Domnul vorbește cu poporul Israel, dar la altceva doresc să privim. Mai citește o dată versetul și apoi răspunde la următoarea întrebare (o întrebare ca la școală, la orele de gramatică): Ce fel de iubire?

VEȘNICĂ

Așa este iubirea lui Dumnezeu, iubire de care putem beneficia și tu și eu. Trebuie doar să înțelegem că iubirea asta există, că Dumnezeu există și își arată iubirea zilnic. După ce vei citi aceste prime gânduri vei alege să fii parte din categoria oamenilor care spun „Amin!” sau cei care vor spune: „Nu cred că Dumnezeu mă iubește!”

Partea care urmează nu dorește să te convingă ceva ce nu crezi, ci să te facă să privești la sursa „iubirii” pe care tu o împarți cu aproapele tău.

De ce îmi iubesc eu aproapele? Dar tu? Simplu. Iubesc pentru că mă iubește. Dacă într-o situație sau alta nu mi-ar scrie un mesaj pe WhatsApp, nu m-ar suna, nu m-ar căuta... iubirea ar fi tot mai rece până când ar fi un iceberg... i s-ar vedea vârful cu multe resentimente ascunse undeva în adânc, nevăzute de ceilalți.

Și mai simplu, Dumnezeu ne iubește cu toate că noi i-am fost vrăjmași. El este Creatorul care vrea să ne învețe să iubim diferit.

Te iubesc pentru că văd în tine mai mult decât vârful unui iceberg... văd iubirea care te motivează să păstrezi în adânc un munte de iubire... că... ce ar fi vârful icebergului dacă nu ar fi și icebergul din adânc?

Așadar, în final:

- Ce aduni în adâncul inimii tale? Resentimente sau un munte de iubire?

- Vrei tu să iubești mai mult decât astăzi... ?

Răspunde acestor întrebări și alege să iubești... mai mult decât azi.

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>