Stricătorul de planuri

Revin cu o altă impresie extrasă din Ioan 19, şi sper că această opinie nu va indigna pe nimeni.

Isus in clipa când a ajuns să fie dat pe mâna iudeilor, şi apoi în mâinile soldaţilor romani comandaţi de Pilat, a fost un fel de stricător de planuri, Unul care deranja ordinea firească a lucrurilor.

Să mă explic cum…

Prinderea lui Isus a început de la un sfat al Soborului evreiesc, adică un fel de guvern local al iudeilor aflaţi în acele vremuri sub stăpânirea Romei. Ei erau conduşi de marele preot iar o serie de rabini făceau parte din Sobor.

Toate hotărârile legate de politica iudeilor, neînţelegerile referitoare la interpretarea Legii mozaice, or cauzele de judecată ajunse la forurile superioare deveneau ocupaţii ale acestei organizaţii religioase.

Pentru că planul de a-L prinde pe Isus a fost cam tărăgănat, din parte şi datorită insuccesului celor trimişi la ispitirea lui Isus pentru a fi prins cu vorba, şi care eşuaseră, oferta făcută de vânzătorul Iuda a venit oarecum în ultimul ceas pentru ei, căci tare şi-ar fi dorit ca problema rabinului din Nazaret să fie rezolvată până la sărbătoarea Paştelui, la care participau iudei din multe părţi ale lumii, şi la care Isus ar fi avut şansa să îşi predice mesajul.

Asta era o mare pierdere pentru ei, astfel că cu prilejul ofertei lui Iuda Iscarioteanul au accelerat rezolvarea problemei, însă se pare că Iuda, scrupulos ca orice trădător, a aranjat momentul trădării în nişte circumstanţe care au întârziat şi ele momentul prinderii lui Isus.

Astfel că soborul a avut pe Isus în mâini doar cu o zi înainte de începerea sărbătorii, ceea ce a forţat soborul şi preoţimea să treacă la un proces fulger, dacă putem spune aşa. Şi pentru că toată lumea se pregătea de sărbătoare, nimeni nu ar fi vrut să se ocupe de problema spinoasă numită Nazarineanul.

Aşa că după un scurt proces prezidat chiar de marele preot Isus este dus la Pilat ca să primească condamnarea la moarte, acesta Îl trimite pe Isus la Irod, şi apoi e trimis înapoi la Pilat. Astfel că răstignirea lui s-a făcut doar cu câteva ore înainte de intrarea legală în sărbătoarea iudaică a Paştelui.

Pentru că răstignirea era o pedeapsă cumplită, care îl putea ţine pe condamnat atârnat de cruce până la 3 zile, iudeii s-au gândit că nu e bine ca Isus să fie lăsat să zacă acolo împreună cu ceilalţi doi răstigniţi, ci să se aplice o manevră care grăbea moartea răstignitului. Zdrobirea fluierului picioarelor ducea condamnatul la imposibilitatea de a se mai sălta în picioare pentru a-şi umple plămânii cu aer, astfel că el murea sufocat în câteva minute. Aşadar, pentru că oamenii aveau de intrat liniştiţi într-o sărbătoare a Domnului, ei voiau să termine repede, şi să plece liniştiţi acasă, să sărbătorească cu pace şi bucurie. Răstignitul nu ar fi putut rămâne pe cruce până după sărbătoare, iar în timpul sărbătorii nimeni nu putea să lucreze fără să se întineze, aşa că au vrut ceva rapid.

Dar de data asta Isus le-o ia înainte, murind înainte de decizia aceasta a lor, tocmai ca să se împlinească o Scriptură care spunea că nici unul din oasele Fiului lui Dumnezeu nu vor fi zdrobite.

Apoi, mortul trebuia îngropat, dar pentru că nu putea fi dus prea departe fără să fi intrat în sărbătoare, moment care punea totul în nemişcare, au decis să îl pună într-un mormânt nou, ceea ce însemna oarecum un lux funerar. Ba mai mult, Nicodim în loc să îşi sfârşească cumpărăturile dinainte de sărbătoare trebuie să cumpere mir de îmbălsămare. Şi iată câte planuri a dat Isus peste cap; planurile soborului, ale lui Pilat, ale lui Irod, din nou ale celor de la cruce ce îi voiau picioarele zdrobite, planurile lui Nicodim şi ale ucenicilor, cât şi ale întregului popor aflat la monstruasa răstignire.

Aşadar, planurile atâtor oameni au fost date peste cap, atâţia oameni şi-au ieşit din ritmul rutinei şi lucruri nemaipomenite ori neaşteptate s-au întâmplat cu prilejul răstignirii. Ceea ce vreau să extrag de aici este ideea că de foarte multe ori Isus când intră în contact cu cotidianul în general planurile se strică, nobişnuitul ia locul uzualului şi oarecum se produce o destabilizare.

Din perspectiva omului stăpân pe propria viaţă este greu să accepţi că planurile făcute în inimă cu atâta băgare de seamă, cum spune Eclesiastul, sunt răsturnate, desfiinţate, anulate. Îmi place mult o cântare a cunoscutului compozitor de muzică creştină evanghelică Nicolae Moldoveanu care spune:

„Facă-mi-se întodeauna, după Sfântul Tău Cuvânt,

Chiar de-ar fi să cadă, planurile-mi la pământ.”

Şi dacă aş întreba de câte ori Isus a vrut să te devieze de pe drumul tău, să te facă să îţi schimbi părerea despre Dumnezeu, Sfânta Scriptură sau despre Isus? Şi tu totuşi alegi să crezi ce te linişteşte sau faci din Isus o problemă care trebuie rezolvată repede, astfel încât să îţi duci mai departe viaţa ca şi până acum? Ce ai zice? E vreo diferenţă?

Şi când te gândeşti că Isus a fost omorât în opinia acelor oameni pentru că nu putea să îi lase mai departe în felul lor obişnuit de a vedea lucrurile. Schimbarea gândirii, adică METANOIA este ceea ce ne spune Scriptura că se întâmplă cu cei ce cred în Isus. Ei nu mai văd ca înainte, văd altfel. Văd ca Isus. Da, aş vrea să îmi schimb felul de gândire ori felul cum privesc lucrurile cu felul de gândire al acestui Stricător de planuri.

Soborul ar fi vrut să îl omoare pe Isus ca pe un răzvrătitor al norodului, ca pe un trădător, însă totuşi deasupra capului Său, pe cruce, stătea plăcuţa scrisă în trei limbi de circulaţie internaţională conţinând vina Sa: Isus din Nazaret, Regele Iudeilor.

Şi aici planul de corectare a mesajului tăbliţei a eşuat. Da, vine o vreme când trebuie să punem jos propria voinţă, şi să îi spunem lui Isus să ne facă El planurile.

Asta văd în Ioan 19, un Isus care strică planurile.

- vezi și Legea și legiuitorul -