Doctrina crestina: Unitatea si Triunitatea lui Dumnezeu

Categorie: Doctrine crestine

Dumnezeu Și-a revelat în Scripturi atât unitatea esenței, cât și triunitatea Persoanei Sale.

35. Ce se înțelege prin unitatea lui Dumnezeu?
Unitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Unul singur. Ea trebuie înțeleasă în cele două aspecte ale ei: ca număr (singularitatea Sa) și ca părți componente (simplitatea Sa).

1) Singularitatea lui Dumnezeu se referă la:
a) Unitatea numerică: Dumnezeu este unul singur ca număr. Având o singură natură divină, nedivizată și indivizibilă, cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt un singur Dumnezeu, nu trei Dumnezei (Deut. 6.1; 1Tim.2.5).
b) Unicitatea Sa: Dumnezeu nu este doar un singur Dumnezeu, ci El este singurul Dumnezeu (Deut.6.4; 1 Tim.2.5). Pluralitatea de zei păgâni este o contradicție logică; nu poate exista decât o singură Ființă infinită și perfectă – un Dumnezeu unic.

2) Simplitatea lui Dumnezeu se referă la unitatea interioară a Ființei Divine, la starea
de a nu fi divizat în părți. Natura spirituală este simplă, adică nu are părți componente.

„Esența divină este indivizibilă. Dumnezeu nu este compus din Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, fiecare având câte un fragment din esența divină. Infinitatea este indivizibilă, și Persoanele Trinității posedă fiecare toată esența divină”(A.Cairns).

36. Ce se înțelege prin triunitatea lui Dumnezeu?
Triunitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Trei-în-Unul. „Dumnezeu este Unul și totuși Trei” este adevărat, pentru oricare din cele două motive:

1) Triunitatea Sa nu este de tipul „trei și unul”, ci de tipul „trei-în-unul”. Dumnezeu
este trei Persoane, simultane, în una și aceeași natură divină indivizibilă. Adică, în fiecare moment, natura divină unică este deținută, în comun și nedivizată, de trei Persoane, trei Euri distincte. Trei-în-Unul, în fiecare moment din timp, și nu trei manifestări diferite în trei perioade de timp diferite.

2) Triunitatea și unitatea funcționează în același timp, dar nu și în același domeniu.
Domeniul în care Dumnezeu este Unul diferă de domeniul în care Dumnezeu este Trei. Unul privește unitatea esenței lui Dumnezeu și Trei privește triunitatea Persoanei lui Dumnezeu. Termenul consacrat acestei doctrine biblice este Trinitate.

„Există trei Persoane în Dumnezeire: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; acestea trei sunt un Dumnezeu, același în substanță, egal în putere și glorie” (Catehismul Scurt).

37. Este Trinitatea o doctrină biblică?
Biblia nu ne dă o formulare a doctrinei Trinității, dar ea conține toate elementele esențiale care trebuie incluse în această doctrină, și anume:

· Unitatea esenței lui Dumnezeu: există un singur Dumnezeu (Deut.6.4; 1 Cor.8.4; Gal.3.20; 1 Tim.2.5)
· Triunitatea Persoanei lui Dumnezeu: Dumnezeirea cuprinde trei Persoane (Is. 48.16; 61.1; Mat.28.19; 2 Cor.13.14).
· Distinctivitatea fiecăreia dintre cele trei Persoane: Tatăl este distinct de Fiul și de Duhul, Fiul este distinct de Tatăl și de Duhul, Duhul este distinct de Tatăl și de Fiul (Mat. 3.16-17; Ioan 14.16-17).
· Divinitatea fiecăreia dintre cele trei Persoane: Tatăl este Dumnezeu (Ioan 6.27; Rom.1.7; 1 Pet.1.2); Fiul este Dumnezeu (Ioan 1.1,14; Rom.9.5; Evr.1.8; I Ioan 5.20) și Duhul Sfânt este Dumnezeu (1 Cor.3.16; Fapte 5.3-4).
· Eternitatea fiecăreia dintre cele trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul sunt eterni, fiecare, dintotdeauna, în egală măsură. Nici unul dintre Ei nu a venit în ființă într-un moment oarecare din timp (Gen.1.1-2; Ioan 1.1).
· Funcția uneia dintre Persoanele Trinității poate fi subordonată Celorlalte două sau Uneia dintre Ele, fără ca Persoana respectivă să fie inferioară în ce privește gloria, puterea sau esența Sa. Subordonarea este voluntară, nu necesară.

38. Cum s-a formulat doctrina Trinității?
Se pare că scriitorii apostolici din sec. I și al II-lea d.Ch. nu aveau o concepție clară asupra doctrinei Trinității și nici nu au fost preocupați de formularea ei. În acest context, în sânul Bisericii au izbucnit câteva controverse serioase, mai ales privind divinitatea lui Christos. Concepțiile eretice din secolele al III-lea și al IV-lea au încurajat pe apologeți să formuleze o doctrină a Trinității, ca un crez fundamental.

Apologeților le datorăm:
· termenii teologici „Treime” (din gr. „Trias”, introdus de Teofilus din Antiohia în 181 d.Ch.) și „Trinitate” (din lat. „Trinitas”, introdus de Tertulian în 220 d.Ch.).
· primele formulări ale doctrinei (cu precădere de către Irineu, Origen și Tertulian).
o Biserica, ajunsă în deplină libertate religioasă, face următorii pași în stabilirea acestei doctrine ca învățătură oficială, în cadrul primelor două sinoade ecumenice:
· Niceea (325 d.Ch.), care susține divinitatea, egalitatea și cosubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, potrivit formulării lui Atanasie (296-373 d.Ch.) și semnează un simbol de credință în 8 articole.
· Constantinopole (381 d.Ch), care apără divinitatea Duhului Sfânt, susținând în acest fel divinitatea, egalitatea și cosubstanțialitatea tuturor celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Completând simbolul de la Niceea, acest sinod formulează și aprobă Simbolul niceo-constantinopolitan, care conține 12 articole și care a rămas încă neschimbat.

Crezul atanasian exprimă doctrina Trinității astfel: „Noi ne închinăm unui Dumnezeu în Trinitate și Trinității în unitate; noi facem distincție între Persoane, dar nu divizăm substanța divină. Toate cele trei Persoane sunt coeterne și coegale una cu alta, astfel că…noi ne închinăm desăvârșitei unități în Trinitate și Trinității în unitate”.

Există o diagramă antică a Trinității, astfel:

ESTE
NU ESTE NU ESTE

ESTE ESTE

NU ESTE

sursa: https://limanuribune.wordpress.com/