Categorie: Doctrine crestine
Ce se înțelege prin mântuire?
Termenul „mântuire” apare atât în VT, cât și în NT:
În Vechiul Testament:
· yasha – eliberare, slobozire, a face loc pentru ceva, care:
– poate veni prin oameni (judecători, Jud. 2.18; 6.14) sau împărați (I Sam. 23.2), sau prin Iahve (Ps. 20.6; Is. 61.10)
– poate fi individuală (Ps. 86.1-2) sau corporativă (Is. 12.2)
– poate însemna eliberare de necazuri, dar și libertate pentru a sluji Domnului (Is. 43.11-12; 49.6)
– necesită credință în Iahve (Gen. 15.6; Ex. 14.31; Num. 14.11; 20.12; Iona 2.9; 3.5)
În Noul Testament:
· soteria (din vb. sozo) – același sens cu ebr. yasha
– poate însemna vindecare, refacere, remediu, scăpare de pericol, de boală sau de moarte (Mat. 9.22; Fapte 27.20,31,34; Evr. 5.7)
– se referă în special la izbăvirea de moartea eternă și dobândirea vieții veșnice (Rom. 5.9; Evr. 7.25)
– este lucrarea lui Dumnezeu, săvârșită prin Duhul Sfânt, în baza jertfei Domnului Isus (Fapte 4.12; Evr. 5.9)
– are un aspect trecut (realizat când am crezut), unul prezent și unul viitor
– afectează omul în întregul său (duh, suflet și trup)
– Creația întreagă va beneficia de răscumpărarea lui Christos (Rom. 8.19-23)
Ce semnificație are moartea Domnului Isus în raport cu mântuirea?
Moartea Domnului Isus Christos constituie:
· o jertfă în locul celor păcătoși (Mat. 20.28; 1 Tim. 2.6)
· o răscumpărare în raport cu păcatul (1 Cor. 6.19-10; 2 Pet. 2.1; Apoc. 5.9-10)
· o împăcare în raport cu lumea (Rom. 5.1-11; 2 Cor. 5.18-21)
· o ispășire în raport cu Dumnezeu (Rom. 3.25; Evr. 2.17; I In 2.2; 4.10)
Ce se înțelege prin jertfă înlocuitoare?
Prin jertfă înlocuitoare se înțelege faptul că Domnul Isus a murit în locul nostru, moartea Sa înlocuind plata pentru păcatele noastre (Rom. 5.15; 6.10,23).
Prepoziția „anti” redă ideea de „în locul”, și nu „de dragul” sau ”în folosul”, cum susțin oponenții conceptului de „înlocuire”.
Ce obiecții ridică ideea de jertfă înlocuitoare?
Ideea de jertfă înlocuitoare poate ridica mai multe obiecții neîntemeiate:
· Dumnezeu este nedrept, întrucât a condamnat pe Fiul Său să poarte păcatele omenirii. Această obiecție poate fi întâmpinată astfel:
– planul răscumpărării a fost conceput și agreat de către Dumnezeul Trinitar
– Fiul Și-a însușit voluntar rolul de Jertfă înlocuitoare
· Este nedrept ca Unul nevinovat să sufere în locul celor răi. Această obiecție este neîntemeiată deoarece:
– ideea de înlocuire presupune a pune unul bun în locul unuia rău
– depravarea omului impune această unică soluție biblică pentru mântuire
· Este drept ca un agent moral să devină responsabil pentru păcat doar atunci când îl comite el personal. Această obiecție este falsă:
– în guvernarea umană: greșeala conducerii executive extinde vina asupra tuturor membrilor consiliului director)
– în guvernarea divină: păcatul lui Adam a adus moartea asupra tuturor oamenilor
Ce se înțelege prin răscumpărare?
Răscumpărare înseamnă eliberare prin achitarea unei plăți. În înțeles soteriologic, prin răscumpărare se înțelege că:
· Domnul Isus a plătit prețul necesar pentru eliberarea omenirii (2 Pet. 2.1)
· Prețul achitat a fost însuși sângele Domnului Isus (Apoc. 5.9-10)
· Deoarece am fost cumpărați cu un așa mare preț, noi avem datoria să rămânem ai Săi și să-I slujim (1 Cor. 6.19-20; 7.22-23)
Altfel spus, prin răscumpărare în raport cu păcatul,
· noi am fost eliberați din ceva: din piața sau din sclavia cruntă a păcatului
· noi am fost eliberați prin ceva: prin plătirea cu sângele Domnului Isus
· noi am fost eliberați pentru ceva: pentru a-L sluji benevol pe Domnul Isus
Ce se înțelege prin împăcare?
Împăcarea înseamnă o schimbare de relație între două părți, de la ostilitate și mânie la armonie și pace. În sens soteriologic, împăcarea:
· a fost necesară din cauza mâniei lui Dumnezeu față de păcătoși, mult mai gravă decât ostilitatea acestora față de Dumnezeu (Rom. 1.18; 5.9-10; 11.18)
· s-a realizat prin moartea Domnului Isus, pe care Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim neprihăniți înaintea Lui (Rom. 5.10; 1 Cor. 1.30)
· are ca efect pacea între Dumnezeu și om, și reciproc. Dumnezeu a acționat asupra omului ca obiect al împăcării, împăcându-l astfel pe om cu Sine (2 Cor. 5.18-20)
· se primește în mod individual, prin credința care schimbă poziția omului față de Christos și, implicit, față de Dumnezeu (2 Cor. 5.20)
Ce se înțelege prin ispășire?
Ispășirea înseamnă satisfacerea mâniei personale a lui Dumnezeu, prin jertfa ispășitoare a Domnului Isus. Potrivit Bibliei, ispășirea:
· a fost necesară din cauza realității mâniei lui Dumnezeu cauzată de păcat, mânie care cere achitare:
(1) în VT – păcatul atrage mânia divină, care se manifestă prin: nenorociri (Ps. 88.7), ciumă (Ez. 14.19), măcel (Ez. 9.8), nimicire (Ez. 5.15), cucerire de către vrăjmași (2 Cron. 28.9), secetă (Deut. 11.17), exil (Ez. 19.2) etc.
– mânia divină este îndepărtată prin: curățire de păcat (Deut. 13.15-17), pocăință (Iona 3.7,10), mijlocire (Ps. 106.23, Ier. 18.20), acțiunea lui Dumnezeu de îndepărtare a mâniei (Ps. 78.38; Is. 48.9)
(2) în NT – ceva mai reținută, mânia divină este cauzată îndeosebi de păcatul personal (In. 3.36; Rom. 1.18; 1 Tes. 2.16)
– potolirea mâniei ține de dreptatea divină și cere o jertfă ispășitoare (Rom. 3.25)
· s-a realizat prin moartea Domnului Isus: El a fost atât jertfa de ispășire, cât și Mântuitorul care a realizat ispășirea (Rom. 3.25; Evr. 9.5; 2.17; 1 In. 2.2; 4.10)
· este atribuită păcătosului, care nu mai trebuie să facă nimic pentru a-L satisface pe Dumnezeu, ci trebuie doar să primească prin credință darul neprihănirii oferit de Domnul Isus
În ce constă aplicarea mântuirii realizată de Domnul Isus?
Aplicarea mântuirii este lucrarea complexă a Duhului Sfânt în colaborare cu omul, lucrare care implică: convingerea, convertirea, credința, pocăința, nașterea din nou, justificarea, sfințirea și glorificarea credinciosului.
Ce se înțelege prin convingere?
Convingerea este lucrarea Duhului Sfânt de a oferi păcătosului dovezi cu privire la păcat, neprihănire și judecată, într-un mod foarte clar, necesar și suficient pentru a lua o decizie.
Termenul gr. „elegchein” înseamnă „a dovedi vinovat” (în sens juridic).
Convingere înseamnă a oferi dovezi, dar nu și a garanta că adevărul va fi acceptat, întrucât Duhul Sfânt nu constrânge voința omului (Mat. 18.15-17). „Convingerea implică conceptele de examinare autoritară, de dovadă incontestabilă, de discernământ în decizie și de putere de condamnare” (B.F. Westcott).
Cui se adresează lucrarea de convingere?
Întrucât lucrarea de convingere are ca rezultat fie acceptarea, fie respingerea adevărului, înseamnă că Duhul Sfânt Își oferă lucrarea Sa nu numai celor ce primesc mântuirea, ci se pare că tuturor oamenilor (In. 12.19).
Notă: Unii teologi sunt de părere că lucrarea de convingere vizează „un mare număr de oameni, mai mare decât cei aleși, dar nu toți” (C.C. Ryrie).
Cum se realizează convingerea?
Duhul Sfânt folosește numeroase modalități pentru a-I convinge pe păcătoși:
· prin adresarea mijlocită (predică, mărturie verbală, cuvânt scris etc.)
· prin adresarea nemijlocită a Duhului, către conștiința omului
Ce se înțelege prin convertire?
Convertirea „este o întoarcere de la întunericul idolatriei, de la păcat și domnia lui Satan, la închinarea și slujirea Dumnezeului adevărat (Fapte 14.15; 26.28; 1 Tes. 1.9) și a Fiului Său, Isus Christos (1 Pet. 2.25)” (J.I. Packer).
Acest concept, întâlnit atât în VT cât și în NT, este redat prin termenii:
· ebr. „șub” = „a se întoarce” (Deut. 4.30; Iona 3.7-10); evreii sunt chemați să se întoarcă la Dumnezeul cel adevărat (Iahve), de la Care s-au abătut
· gr. „epistrepho” = „a se întoarce” (Fapte 3.19; 15.3; 26.20); păcătoșii sunt chemați să se întoarcă de la robia lui Satan la slujirea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Christos
Ce elemente include convertirea?
Noțiunea de convertire poate avea un sens restrâns, obișnuit, dar și un sens lărgit:
· în sens obișnuit, include:
– pocăința (elementul negativ, întoarcere de la rău)
– credința (elementul pozitiv, întoarcere la Dumnezeu)
· în sens lărgit, include în plus:
– regenerarea
– botezul în apă (Fapte 15.3)
Notă: În opinia multor teologi evanghelici, convertirea include și botezul cu Duhul Sfânt; noi credem că botezul cu Duhul Sfânt este o experiență distinctă și ulterioară convertirii.
Cine este autorul convertirii?
Convertirea este o acțiune deliberată a omului, ca răspuns la harul prealabil al lui Dumnezeu.
Sub raport psihologic, convertirea este un act spontan, liber de orice fel de presiune. Totuși, acest act uman nu ar fi posibil fără lucrarea de convingere a Duhului Sfânt (Ier. 31.18; Fapte 16.14).
Ce este pocăința?
Pocăința este „o schimbare sinceră și profundă a minții și a dispoziției cu privire la păcat, implicând un sens de vină personală și neajutorare, de înțelegere a milei lui Dumnezeu, o dorință puternică de a scăpa sau de a fi salvat din păcat, și o abandonare voluntară a acestuia” (Standard Dictionary).
Acest concept apare atât în VT, cât și în NT, fiind exprimat prin termenii:
· ebr. – „nacham” = „a-i părea rău”, „a se căi” (Gen. 6.5-6; 1 Sam. 15.11,29)
– „șub” = „a se (re)întoarce” (1 Împ. 8.47; Ez. 14.6; 18.30)
· gr. – „metanoeo” = „a-și schimba mintea” (Mat. 3.2; Fapte 2.38; 3.19; Apoc. 2.5)
– „metamelomai” = „a se răzgândi”, „a regreta”
Ce nu este pocăința?
Pocăința nu este:
· o simplă schimbare a felului de a gândi
· o simplă părere de rău pentru păcatele înfăptuite
· o mărturisire formală a păcatelor (ex. Balaam, Saul, Iuda)
· simplă schimbare religioasă (ex. înregistrarea într-o anume biserică)
A cui lucrare este pocăința?
Întrucât pocăința este o poruncă dată omului, ea trebuie considerată o lucrare a omului (Mat. 3.2; 4.17; Fapte 2.38; 17.30).
Deși este responsabilitatea omului, pocăința apare uneori ca darul lui Dumnezeu (Fapte 11.18); din acest motiv, unii susțin că pocăința este una dintre cele patru lucrări de bază ale Duhului Sfânt (pocăința, credința, nașterea din nou și sfințirea – vezi T. Sandru, Doctrine biblice).
Ce elemente implică pocăința?
Pocăința implică cele trei elemente care definesc personalitatea umană:
1) elementul intelectual – o schimbare a minții cu privire la: păcat, Dumnezeu și sine (Rom. 1.32; 3.20; Ps. 51.3)
2) elementul emoțional – o schimbare a sentimentelor: regret și repulsie față de păcat, plăcere pentru sfințenie (Ps. 51.1; 2 Cor. 7.9-10; Mat. 21.32
3) elementul volițional – o schimbare a voinței, atitudinii și a scopului ( Rom. 2.4; Fapte 2.38)
Ce rezultate produce pocăința?
Pocăința este o lucrare lăuntrică, cu rezultate multiple:
· mântuirea și iertarea păcatelor (Lc. 13.3,5; 24.47)
· fapte ale pocăinței, vizibile (restituirea, mărturisirea păcatelor, părăsirea păcatului etc.)
„Noi nu suntem mântuiți ca să ne pocăim, ci suntem mântuiți dacă ne pocăim: Pocăința nu este o satisfacție pe care i-o dăm lui Dumnezeu, ci o stare a inimii necesară înaint de a avea credința mântuitoare” (H.C. Thiessen – sublinierea autorului).
Ce este credința?
„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evr. 11.1).
„ Credința este o convingere pozitivă cu privire la adevărul Evangheliei, sădită în inimă de Duhul Sfânt, și o încredere din inimă în promisiunile lui Dumnezeu în Christos” (L. Berkhof).
· în VT, conceptul este exprimat mai ales prin verbe (a crede, a se încrede, a nădăjdui etc.: Gen. 15.6; Ps. 18.2; 26.1; 37.3; 119.42; Prov. 3.5; 28.26; Ez. 33.13)
· în NT, substantivul „pisteuo ” înseamnă „încredere în cineva sau în cuvântul dat”, „asigurare”; termeni cu sens apropiat: încredere, speranță, credincioșie.
Așadar, credința mântuitoare înseamnă:
· abandonarea oricărei încrederi în propriile resurse umane ca temei al mântuirii
· încredere deplină în Dumnezeu și în Cuvântul dat
· simț spiritual care menține relația cu Dumnezeu și cu universul Său spiritual, prin Isus Christos
Ce nu este credința?
Credința mântuitoare nu este:
· consimțământ intelectual referitor la Christosul istoric
· presupunere că un fapt este adevărat, fără a deține dovezi convingătoare
· credință naturală în cele văzute
· încredere în sine însuși
Ce rezultate are credința?
Credința este unul dintre cele mai importante concepte biblice, cu rezultate esențiale în ce privește:
· mântuirea: justificare (Rom. 5.1), înfiere (Gal. 3.5,14), sfințire (Fapte 26.18)
· siguranța: promisiunile Sale devin reale (pacea, Rom. 5.1; odihna, Evr.4.3; bucuria, 1 Pet. 1.8; călăuzirea, 2 Cor. 5.7; vindecarea, Iac. 5.13-15; biruința, 1 In. 5.4, Efes.6.15)
· faptele bune: sunt rezultatul credinței (Mat. 5.16; Tit 1.16; 2.14; Efes. 5.9)
Ce aspecte ale credinței prezintă Biblia?
Biblia prezintă mai multe aspecte ale credinței:
· credința mântuitoare (Efes. 2.8)
· credincioșia, roada Duhului (Gal. 523)
· darul credinței (1 Cor. 12.8-10)
· credința doctrinală (Iuda 3, Efes.4.5,11; 1 Tim. 6.10)
Ce este nașterea din nou?
Nașterea din nou sau regenerarea este:
· „Actul divin prin care Dumnezeu împarte păcătosului penitent viață spirituală și divină care îl introduce în unire cu Dumnezeu și în familia lui Dumnezeu” (K.J. Conner)
· ”În cel mai îngust sens, regenerarea este acel act al lui Dumnezeu prin care principiul vieții noi este implantat în om, și dispoziția care guvernează sufletul este făcută sfântă” (L. Berkhof).
· „Dumnezeu regenerează (In. 1.13) după voința Sa (Iac. 1.18) prin Duhul Sfânt (In. 3.5) atunci când omul crede (In. 1.12) Evanghelia revelată în Cuvânt (1 Pet. 1.23)” (C.C. Ryrie).
Nașterea din nou este un concept NT, redat prin termenii:
· „palingenesia” = „naștere din nou”, „înoire” (Tit 3.5; Mat. 19.28)
· „gennao” = „a (se) naște”, „a fi născut” (In. 1.13; 3.3-7)
· „anothen” = „din nou”, „de sus” (In. 3.3,7)
Expresii similare:
· o făptură nouă (2 Cor. 5.17)
· a fi părtaș firii dumnezeiești (2 Pet. 1.4)
Prin ce mijloace se realizează nașterea din nou?
Nașterea din nou este lucrarea lui Dumnezeu (Ioan 1.13), înfăptuită prin Duhul Sfânt (In. 3.5-6; Tit 3.5), folosindu-Se de Cuvânt („apa” = Cuvântul: Efes. 5.26; Iac. 1.18; 1 Pet. 1.23).
Cum se realizează nașterea din nou?
Nașterea din nou:
· este o lucrare unitară a Duhului Sfânt înlăuntrul omului (In. 3.5; 6.63; 2 Cor. 3.6)
· se încheie la un moment dat (nu este un proces de o viață – Gal. 4.19)
· nu este rezultatul efortului uman, dar cere credință și pocăință (In. 1.12-13)
· nu se compune dintr-un element fizic (botezul în apă) și unul spiritual (botezul cu Duhul Sfânt)
In. 3.1-7: Înțelegere greșită Înțelegere corectă
1. Naștere din apă = botez în apă Naștere din apă și din Duh(apă = Cuvântul; Duh = Duhul Sfânt)
2. Naștere din Duh = botez cu Duhul Sfânt
Întrucât Biblia nu oferă o „ordo salutis”, este posibil ca pocăința, credința și nașterea din nou să fie concomitente.
Ce rezultate are nașterea din nou?
Nașterea din nou este o condiție esențială a mântuirii (In. 3.3-5), care are ca rezultate:
· o natură nouă (2 Pet. 1.4; Efes. 4.24)
· o viață nouă: gândire, inimă, voință (2 Cor. 5.17; 1 Cor. 2.16; Rom. 5.5; 6.13)
· o relație nouă: cu Dumnezeu și cu familia Sa (In. 1.11-13)
Ce se înțelege prin justificare?
Justificarea este:
· „actul prin care Dumnezeu șterge păcatele oamenilor vinovați și îi socotește îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin credința în Christos, nu pe temeiul faptelor bune, ci pe temeiul respectării reprezentative a legii și pe temeiul vărsării sângelui răscumpărător al lui Isus Christos în locul nostru” (J.I. Packer).
· „actul binevoitor al lui Dumnezeu prin care El atribuie tuturor credincioșilor pocăiți neprihănirea lui Isus Christos” (D. Kauffman).
Conceptul apare în VT și în NT, redat prin mai mulți termeni:
· ebr. „sadaq” = „a declara drept”
· gr. „dikaioo” = „a achita”, „a declara drept”, „a pronunța un verdict favorabil” (termen juridic)
Expresii similare:
· „a socoti neprihănit”
· „a nu ține în socoteală păcatul” (Rom. 4.5-8; 5.9)
Ce aspecte vizează justificarea?
Justificarea este un act complex, care poate fi privit sub mai multe aspecte:
· ca o achitare a vinei păcătosului: Rom. 5.12-14; 1 Pet. 2.24)
· ca o restabilire a îndurării lui Dumnezeu: Gal. 3.26; 1 In. 1.3)
· ca o atribuire a neprihănirii lui Christos: (Mat. 22.11-12)
Care este procedura de justificare ?
Rom. 3.21-26 prezintă procedura biblică de justificare, care conține:
1) Planul (v. 21) – centrat pe Persoana Domnului Isus (nu pe Legea lui Moise sau pe vreo altă procedură legală)
2) Condiția (v. 22) – prin credința în Domnul Isus (credința este canalul, nu cauza!)
3) Prețul (v. 24-25) – sângele Domnului Isus (justificarea este oferită gratuit, dar a fost plătită f. scump!)
4) Poziția (v. 24) – în Domnul Isus (păcătosul așezat în Christos devine neprihănit)
5) Declarația (v. 26) – neprihăniți (nu numai declarați juridic, ci chiar făcuți neprihăniți în fapt și nu în mod fictiv)
Care este temeiul justificării?
Justificarea păcătoșilor își are temeiul în și prin Domnul Isus (Gal. 2.17):
· El a satisfăcut cerințele Legii în locul lor (Gal. 4.4)
· El a luat asupra Sa blestemul penal al Legii (Gal. 3.13)
· El a ispășit, prin moartea pe cruce, pedeapsa pentru păcatele lor (Is. 53.4-12)
Ce rezultate are justificarea?
Justificarea are rezultate benefice asupra trecutului, prezentului și viitorului celor credincioși:
· trecut: eliberare de orice condamnare (Rom. 8.1-2), iertare (Fapte 13.39; Rom. 4.6; 5.9)
· prezent: părtășie și pace cu Dumnezeu (Rom. 5.1; Efes. 2.1-4; 2 Cor. 5.18)
· viitorul: acceptare și dreptul de a primi toate binecuvântările vieții veșnice (Gal. 4.4; Rom. 8.14, 33-39; Tit 3.7)
Care este dovada justificării?
Justificarea este dovedită prin trăirea:
· în neprihănire (Rom. 6.7)
· în tot felul de fapte bune (Iac. 2.14-26)
Care este poziția noastră teologică referitoare la justificare?
Teologii au înțeles justificarea în mai multe feluri:
Augustin Melancton
Păcătosul este făcut neprihănit Păcătosul este socotit neprihănit
Neprihănirea îi este împărtășită Neprihănirea îi este imputată
Justificarea (a fi făcut drept) este sinonimă cu regenerarea Justificarea (a fi socotit drept) este diferită de regenerare (a fi făcut drept)
Un eveniment înlăuntrul credinciosului O pronunțare la Curtea cerească
Schimbă natura interioară a credinciosului Schimbă statutul juridic al credinciosului
Calvin a combinat cele două perspective teologice, formulând o perspectivă pe care ne-o însușim și noi:
· Credința îl unește pe credincios cu Christos, astfel încât:
– Dumnezeu îl socoate pe credincios drept (în Christos și prin Christos)
– Duhul Sfânt începe procesul de transformare din păcătos în neprihănit
Ce se înțelege prin sfințire?
„Sfințirea este un act de separare de ceea ce este rău și de dedicare lui Dumnezeu – Rom. 12.1-2; 1 Tes. 5.23; Evr. 13.12” (S. Horton).
Conceptul apare atât în VT, cât și în NT, redat prin mai mulți termeni:
· ebr. „kados” – are două sensuri distincte:
(1) „a tăia”, „a separa”, „a pune deoparte pentru uz exclusiv” – se referă la statut sau la poziție
(2) „strălucire” – se referă la condiție, stadiu sau proces (sens dezvoltat în NT)
· gr. „hagios” = „sfânt”, „hagiasmos” = ”sfințire” – are două sensuri distincte:
(1) „dedicat”, „consacrat” (ca poziție sau statut realizat – Mat. 23.17,19)
(2) „sfânt” (ca proces de transformare morală și spirituală, puritate etică: 1 Tes. 4.3: Tit 2.11-14)
Cine realizează sfințirea?
Sfințirea este lucrarea lui Dumnezeu, la care se cere și participarea omului:
· Tatăl (1 Tes. 5.23; Ez. 37.28)
· Fiul (Evr. 10.10; 13.12; Efes. 5.15-27)
· Duhul Sfânt (2 Tes. 2.13; 1 Pet. 1.2)
Care este partea omului în sfințire?
Omul participă activ în procesul de sfințire, prin:
· credință (Evr. 11.6; 1 Cor. 1.30)
· ascultare (Rom. 6.19-23; Fapte 5.32)
· cunoașterea Cuvântului (In. 15.3)
· separare de lume (Rom. 12.1-2; 2 Cor. 6.14-18; 7.1)
· perseverare (Evr. 12.14) etc.
Ce aspecte are sfințirea?
Sfințirea este un proces care durează toată viața. Putem vorbi totuși despre o sfințire ca act (pozițională), care este tot una cu justificarea, precum și despre o sfințire finală, care este tot una cu glorificarea:
Sfințirea pozițională Sfințirea practică Sfințirea finală
Prin credința în Christos (justificarea) De către Duhul, prin Cuvânt, rugăciune, părtășie Prin Duhul (glorificarea)
Instantanee: la convertire Progresivă: toată viața Instantanee: (la Înviere și Răpire)
Statut conferit credincioșilor Transformare morală și spirituală Transformare în trup de glorie
Ce deosebiri există între justificare, sfințire și glorificare?
JUSTIFICARE SFINȚIRE GLORIFICARE
Trecut Prezent Viitor
De către Fiul De către Duhul De către Tatăl
El a devenit ca noi… … pentru ca … noi să devenim ca El
Ceea ce El face pentru noi Ceea ce El face în noi Ceea ce El face cu noi
Eliberare de pedeapsa păcatului Eliberare deputerea păcatului Eliberare dePrezența păcatului
Mântuirea duhului nostru Mântuirea sufletului nostru Mântuirea trupului nostru
Fil. 2.7; Evr. 2.17 1 Pet. 1.2; 2 Tes. 2.13 Rom. 8.29; 1 In. 3.2
sursa: https://limanuribune.wordpress.com/