Doctrina crestina-Doctrina despre Dumnezeu

Categorie: Doctrine crestine

1.„Scripturile ne oferă revelația Dumnezeirii eterne, care S-a revelat pe Sine ca un Dumnezeu, existând în trei Persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; distincte dar indivizibile în esență; co-eterne, co-existente, co-egale în natură, atribute, putere și glorie. Există numai o singură Dumnezeire eternă, Care este o esență neîmpărțită și indivizibilă; și în această una-esență, există trei distincții eterne: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt” (Kevin J. Conner).

2. Ce spune Biblia despre existența lui Dumnezeu?
Biblia nu demonstrează, ci doar proclamă existența lui Dumnezeu (Gen.1.1). Faptul existenței lui Dumnezeu trebuie admis, deoarece el:
· este un adevăr fundamental (credința în existența lui Dumnezeu precede credința în Biblie)
· este esența credinței (asigură înțelegerea Scripturilor și stabilirea unei relații personale cu Dumnezeu – Evr.11.6)
· este înscris în om (sesizează conștiința și poate deveni acuzator în ziua judecății Rom. 1.19-20).

3. Ce spune Biblia despre cunoașterea lui Dumnezeu?
Omul poate ajunge la o anume cunoaștere a lui Dumnezeu:
· nu prin propria sa inițiativă și capacitate intelectuală, ci
· numai în măsura în care Dumnezeu i-o oferă (1 In. 5.20)

Dumnezeu Însuși este sursa cunoașterii cu privire la El, astfel:
· El luat inițiativa de a Se revela pe Sine omului
· El a creat limbajul necesar comunicării revelației de Sine
· El l-a creat pe om cu capacitatea de a recepționa și înțelege revelația divină

Prin Scriptură, Duhul Sfânt ne descoperă, parțial dar exact, Cine este, cum este și ce vrea Dumnezeu de la noi. „Dacă Dumnezeu nu ar iniția această revelație de Sine, nu ar exista nici o posibilitate pentru om să-L cunoască. Ființa omenească trebuie să se subordoneze mai întâi Dumnezeului pe care vrea să-L cunoască, spre deosebire de alte domenii ale cunoașterii, în care omul se plasează de obicei deasupra obiectului studiat” (C.C. Ryrie).

4. Cum S-a revelat Dumnezeu omenirii?
Dumnezeu S-a revelat omenirii progresiv, pe mai multe căi, care pot fi grupate în două tipuri de revelație, complementare: (1) revelația generală și (2) revelația specială.

5. Ce este revelația generală a lui Dumnezeu?
Revelația generală, numită și revelație naturală, este acea cunoaștere despre Dumnezeu oferită de El tuturor oamenilor, din toate timpurile și din toate locurile,
· prin creația Sa: slava Sa (Ps. 19.1), puterea și supremația Sa (Rom. 1.20), natura Sa divină (Rom. 1.20), providența Sa (Fapte 14.17), bunătatea Sa (Mat. 5.45), inteligența Sa (Fapte 17.29), existența Sa (Fapte 17.28)
· prin conștiința umană: voia Sa morală (Rom. 2.14-15).

Unii consideră că și istoria este o formă de revelație generală, mai puțin sugestivă decât celelalte două forme.

6. Ce rol are revelația generală oferită omului?
Revelația generală oferă omului o cunoaștere depre Dumnezeu limitată: insuficientă pentru mântuire, dar suficientă pentru a-l călăuzi pe om în căutarea lui Dumnezeu, Care Se va lăsa găsit (Fapte 17.26).

Așadar, revelația generală poate sluji ca:
· motiv de acuzare, în ziua judecății, a tuturor celor ce au înăbușit lumina ei printr-o trăire în păcat (Rom. 1.19-21)
· lumină călăuzitoare în căutarea după Dumnezeu, până la întâlnirea cu Mântuitorul Isus Christos (2 Cor. 4.6)

7. Ce este revelația specială a lui Dumnezeu?
Revelația specială este acea cunoaștere a lui Dumnezeu și a voii Sale oferită unei anumite comunități umane, prin mijloace alese de El, ca de pildă:
· providență (Ex. 32.11-14; Is. 45.12-13)
· minuni şi manifestări divine (Ex. 3; In. 20.31)
· experienţe personale (In. 1.46; Evr. 11.6; Mat. 7.7)
· Domnul Isus Christos (Col. 2.9; Ioan 1.1,14; Evr. 1.2)
· Sfânta Scriptură (Ioan 5.39; 20.31)

Dumnezeu S-a revelat prin asemenea mijloace Israelului și Bisericii primare, colectiv sau individual. El Se revelează la fel și în prezent; revelația prin vise, viziuni, profeții etc. nu a încetat. Revelația specială este suficientă, întrucât îl conduce pe om la Mântuitorul Isus Christos.

8. Cum poate fi definit Dumnezeu?
Dumnezeu nu poate fi definit printr-un cuvânt sau o frază care să exprime natura esențială a Persoanei Sale. Totuși, Dumnezeu poate fi definit în mod descriptiv, deși nu complet. O asemenea definiție înșiră atributele lui Dumnezeu, care este „Spirit pur al perfecțiunilor infinite” (Louis Berkhof).

„Dumnezeu este Spirit, infinit, etern și imutabil, în ființa, puterea, sfințenia, dreptatea, bunătatea și adevărul Lui” (Catehismul scurt de la Westminster).

9. În ce constă esența persoanei lui Dumnezeu?
Dumnezeu este o Persoană. El nu este o existență sau o forță impersonală, ci El este unica Ființă Personală perfectă. Modelul original de personalitate nu poate fi găsit în omul căzut, ci numai în Dumnezeu.

Chipul lui Dumnezeu în om constituie esența persoanei umane, care se exprimă prin personalitatea omului. Esența persoanei umane constă în capacitatea de a gândi, a simți și a hotărî. Trupul nu ține de esența persoanei; un om cu un trup mutilat rămâne în esență o persoană întreagă.

Dumnezeu nu are un trup material, dar posedă în mod perfect toate caracteristice esențiale ale unei persoane: gândește (Is.55.8), hotărăște (Gen.2.18), simte (Gen.6.6), comunică (Ps.25.14) etc. Dumnezeu posedă trăsături personale: conștiință de Sine (eul unic – Ex.3.14), determinare de Sine (capacitatea de a alege și desfășura acțiuni în mod responsabil – Efes.1.11), precum și simț moral (capacitatea de a deosebi între bine și rău – Rom.2.5-6).

Dumnezeirea constă în trei Persoane, care au fiecare, în mod distinct, esența persoanei Sale, dar posedă în comun natura divină unică și indivizibilă. Esența persoanei asigură distincția dintre cele trei Persoane divine, iar natura divină asigură unitatea Dumnezeirii.

10. În ce constă natura divină a lui Dumnezeu?
Dumnezeu are natură divină. El nu este o idee sau un principiu personificat, ci El este unica Ființă de natură divină.

„Natura divină este acea substanță sau esență care, cu puterile și calitățile ei, face ca Persoanele Dumnezeirii să fie Dumnezeu. Posesiunea naturii divine Îl deosebește pe Dumnezeu de alte persoane, cum ar fi îngerii și oamenii”(F.H.Barackman).

Natura divină este realitatea însăși, care susține orice manifestare exterioară. Este substanța în care calitățile și atributele Sale există; dacă nu ar exista substanța, nu ar putea exista nici atributele. De reținut că acestea două – substanța (natura) și atributele – sunt inseparabile, dar distincte.

NATURA (SUBSTANȚA) LUI DUMNEZEU

11. Care sunt calitățile naturii divine?
Natura divină este unică, indivizibilă, aceeași în fiecare dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Dintre calitățile naturii divine, enumerăm: spiritualiutatea, auto-existența, imensitatea și eternitatea.

12. Ce se înțelege prin spiritualitatea lui Dumnezeu?
În natura Sa, Dumnezeu este substanță spirituală: „Dumnezeu este Duh”(Ioan 4.24). Substanța spirituală este imaterială și necorporală: „un duh n-are nici carne, nici oase” (Lc.24.39). De aceea Dumnezeu nu poate fi văzut (Ioan 1.18), și nici nu permite să I se facă imagini sau chipuri ale înfățișării Sale (Deut.4.14-20).

Totuși, în Ex.33.19-23 ni se spune că Moise L-a văzut pe Dumnezeu. Cum a fost posibil? Când omul se privește în oglindă, el nu-și vede realmente fața, ci doar reflectarea feței lui. La fel, Moise a văzut reflectarea chipului (slavei) lui Dumnezeu, și nu natura (substanța) Ființei Lui.

Substanța (spiritul sau duhul) care intră în alcătuirea naturii divine a lui Dumnezeu:
· nu este tot una cu Duhul Sfânt. Cu excepția lui Ioan 4.24, referirile biblice la Duhul divin privesc pe Duhul Sfânt
· diferă de aceea a îngerilor, care sunt spirite create
· diferă de duhul omului, care este creat

13. Cum trebuie înțelese referințele biblice despre formele umane ale lui Dumnezeu?
Biblia vorbește despre mâinile, picioarele, fața, ochii, nasul sau gura lui Dumnezeu. Aceste antropomorfisme nu pot fi atribuite naturii Sale divine; ele țin de vorbirea figurativă și nu trebuie nicidecum înțelese în sens literal.

„Dumnezeu trebuie neaparat să vorbească despre Sine ca și când ar fi om, căci numai astfel putem noi înțelege ceva cu privire la El”(G.Thomas).

Doar a doua Persoană din Dumnezeire, Domnul Isus, ca purtător de natură dublă – divină și umană – posedă forme caracteristice naturii umane.

14. Ce se înțelege prin auto-existența lui Dumnezeu?
Dumnezeu există în și prin Sine Însuși; existența Lui nu depinde de nimic din afara Lui Însuși. „El este Cauza Primară, și El Însuși nu este cauzat” (Toma de Aquino).

Auto-existența lui Dumnezeu este exprimată concis în declarația ”Eu sunt Cel ce sunt”(Ex.3.14), precum și în Numele Său, Iahve (Iehova). De asemenea, expresia „Eu sunt” rostită de Domnul Isus exprimă auto-existența Fiului, ca Persoană din Sfânta Treime.

Auto-existența lui Dumnezeu ține de natura Sa, și nu de voința Sa. Aceasta înseamnă că „El există din necesitatea naturii Lui de Ființă necauzată. Nu este corect să spunem că Dumnezeu Își este propria cauză, pentru că atunci El ar avea și puterea de a Se anihila pe Sine” (H.C.Thiessen).

15. Ce se înțelege prin imensitatea lui Dumnezeu?
Imensitatea lui Dumnezeu constă în aceea că El transcende Universul pe care l-a creat. Ea este conferită de calitatea naturii divine de a fi prezentă dincolo de limitele spațiului finit. În imensitatea Sa, Dumnezeu există dincolo de spațiu, timp sau materie, nu printr-un act liber al voinței Sale, ci prin calitatea naturii Sale (1 Imp.8.27; 2 Cron.2.6; Ps.113.4-6; Fapte 17.24-28).

Imensitatea Sa, care înseamnă prezență dincolo de Universul creat datorată naturii divine, se deosebește de omniprezența Sa, care înseamnă prezență în întreg Universul creat, datorată voinței Sale.

16. Ce se înțelege prin eternitatea lui Dumnezeu?
Eternitatea lui Dumnezeu înseamnă existență fără început și fără sfârșit, adică existență infinită în raport cu timpul. În adevăratul sens, eternitatea aparține numai lui Dumnezeu: El este „singurul care are nemurirea” (1 Tim.6.16). „Din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu”(Ps. 90.2)!

„El, care există datorită naturii Sale mai degrabă decât datorită voinței Sale, trebuie să fi existat dintotdeauna și trebuie să continue să existe pentru totdeauna” (H.C.Thiessen).

Dumnezeu este cauza timpului și nu poate fi afectat de timp: „Tu rămâi Același și anii Tăi nu se vor sfârși” (Ps.102.27).

Dumnezeu există într-un etern prezent: „Eu sunt Cel ce sunt”. „Nu trebuie să presupunem însă că timpul nu este o realitate obiectivă pentru Dumnezeu, ci mai degrabă că El vede trecutul și viitorul la fel de limpede ca și prezentul” (H.C.Thiessen).

sursa: https://limanuribune.wordpress.com/