"Decalogul și cele două legăminte" - Doctrina biblica

Categoria: Doctrine crestine

Predica de pe munte este cea mai amplă dintre predicile Domnului Iisus Christos relatate pe paginile Scripturii. Evanghelistul Matei acordă acestei predici un spațiu de trei capitole (5‑7), făcând în finalul ei următoarea remarcă: „După ce a sfârșit Iisus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui, căci El îi învața ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor” (Matei 7,28.29).

Bogăția de teme abordate de Mântuitorul este impresionantă: „Fericirile”, „lumina lumii” și „sarea pământului”, împlinirea Legii și prorocilor, o nouă viziune cu privire la porunca de a nu ucide și a nu comite adulter, despre jurăminte, dragostea față de vrăjmași, modelul de rugăciune „Tatăl nostru”, postul plăcut lui Dumnezeu, adevăratele comori, judecarea semenilor, cele două căi, identificarea profeților falși și, în final, ca o concluzie la tot ce a spus, Domnul a rostit Pilda celor două case.

În toate aceste învățături Iisus nu amintește nimic despre Sabat, despre alimente curate și necurate, despre jertfele pe care trebuie să le aducă omul păcătos în vederea iertării păcatelor. Pornind de la această observație, unii creștini au tras concluzia că în Predica de pe Munte Domnul Christos a desființat nu doar prevederile Legii lui Moise privitoare la ceremoniile și jertfele de la Templu, ci însăși Legea morală dată poporului Israel la Sinai.

Cele opt (după unii, nouă) „Fericiri” sunt privite ca fiind noul Decalog al creștinilor, înlocuindu-l pe cel dat pe Sinai. Argumentele creștinilor antinomianiști (care se declară împotriva Legii morale) par să fie plauzibile: creștinul nu mai are nevoie de un cod de legi scrise pentru a ști să facă diferența între bine și rău, deoarece Duhul Sfânt promis de Mântuitorul îi va arăta în fiecare moment ce are de făcut și care este voia lui Dumnezeu într-o problemă sau alta.

Și este foarte adevărat. Biblia, în general, și Legea morală, în special, nu ne oferă soluții concrete la absolut toate problemele vieții. Scriptura ne prezintă doar principii generale de viețuire curată, dar nu ne învață, de exemplu, cât timp putem petrece pe Facebook, dacă este potrivit pentru un creștin să-și cumpere o limuzină de lux sau dacă este bine sau nu să aleagă profesia de barman într-un club de noapte.

Legea și Scriptura ne prezintă doar principii generale de viețuire neprihănită, iar aplicarea acestor principii în viața concretă, la nivel personal, depinde de relația pe care creștinul o are cu Duhul lui Dumnezeu.

Dacă la acest raționament al antinomianiștilor adăugăm și câteva afirmații controversate ale apostolului Pavel cu privire la Lege și legăminte, este foarte ușor să tragem concluzia că, odată cu înlocuirea vechiului legământ cu cel nou, a fost desființată și Legea dată pe Sinai, după cum pare să afirme chiar apostolul Pavel în epistolele sale:

     „Dar acum am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, nu după vechea slova.” (Romani 7,6)

     „… Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul da viață.” (2 Corinteni 3,6)

Însă cei care fac astfel de afirmații în legătură cu desființarea Legii morale odată cu înlocuirea vechiului legământ cu cel nou pierd din vedere un aspect deosebit de important. Ambele legăminte (cel vechi și cel nou) au fost inițiate de Dumnezeu și oferite omului. Un legământ este un contract între două părți și are la bază legile țării pe teritoriul căreia funcționează acel contract.

O ilustrație simplă ne ajută să înțelegem care este relația dintre un legământ (contract) și legile de bază ale țării în care funcționează acel contract. Să presupunem că două firme se asociază și încheie un contract pe teritoriul României în vederea construirii unei autostrăzi. Una dintre firme vine în contract cu forța de muncă, în timp ce cealaltă firma vine cu utilajele necesare. Contractul se încheie pe baza legilor care funcționează în România și proiectul construirii autostrăzii poate începe.

Totul merge bine, proiectul înaintează, însă, la un moment dat, una dintre părți rupe contractul din diferite motive. Întrebarea care se pune este următoarea: încetarea contractului (legământului) presupune și desființarea legilor statului roman? Desigur că nu! Ar fi absurd să se creadă acest lucru. Contractele se pot încheia și desface, cu consecințele de rigoare suportate de părți, însă niciodată încetarea unui contract nu presupune și desființarea legilor.

Dacă astfel stau lucrurile în viața cotidiană, de ce atunci am crede că, în cazul desființării vechiului legământ încheiat de Dumnezeu cu poporul Său la Sinai și înlocuirea lui cu noul legământ, presupune și desființarea Legii care a stat la baza lui?

Am afirmat că ambele legăminte au fost inițiate de Dumnezeu. El a fost Cel care a stabilit clauzele lor și este numai firesc ca Legea care stă la baza celor două legăminte să fie Legea care funcționează în Împărăția Sa – Legea morală.

La Sinai, poporul Israel s-a grăbit să intre în acest legământ, promițând cu convingere: „Vom face tot ce a zis Domnul” (Exodul 19,8). După doar câteva zile, acest legământ a fost călcat, însă nu de Dumnezeu, ci de om. Văzând că Moise întârzie să revină de pe munte, poporul și-a făcut un vițel de aur, o reminiscență a cultului boului Apis din Egipt, spunând: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului” (Exodul 32,4).

Era o încălcare sfidătoare chiar a primelor două porunci ale Decalogului, care interzic omului să aibă un alt dumnezeu în afara lui Iahweh și să confecționeze imagini ale Sale înaintea cărora să se închine. Dumnezeu a trebuit să constate cu durere, poruncindu-i lui Moise: „Scoală-te și pogoară-te, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu…” (Exodul 32,7.8)

Întrebarea revine: călcarea primului legământ încheiat de Dumnezeu la Sinai a avut ca urmare și desființarea Legii morale, care stă la baza lui? Pentru faptul că israeliții au călcat legământul și s-au închinat înaintea unui alt dumnezeu, confecționat de propriile lor mâini, a renunțat Dumnezeu la primele două principii ale Decalogului? Ar fi absurd să credem așa ceva.

Istoria atât de zbuciumată a poporului Israel, cu căderile și recăderile sale în idolatrie, cu lucrarea profeților și pedepsele îngăduite de Dumnezeu asupra lui, dovedește faptul că, în ciuda încălcărilor repetate a legământului de la Sinai, Legea morală a rămas în picioare. Este adevărat, pentru israeliții care au călcat principiile Legii lui Dumnezeu această Lege a fost o „slova” aducătoare de „osândă de moarte”, ținându-i robi păcatului. În același timp, pe israeliții credincioși lui Dumnezeu, care se rugau asemenea lui David: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, și pune în mine un duh nou și statornic” (Psalmu 51,10), Legea morală a fost un „gard” protector față de toate ispitele și cursele lui Satana.

A afirma că odată cu vechiul legământ a fost desființată și Legea lui Dumnezeu este ca și cum am spune că o mamă a aruncat împreună cu apa din copaie și copilul pe care l-a spălat. Vechiul legământ avea la bază „cuvintele legământului, Cele Zece Porunci”, după cum afirmă însuși Moise în Exodul 34,28.

Tablele Legii morale erau numite „tablele legământului” (Exodul 34,28; Deuteronomul 9,9). Acestea erau păstrate în cel mai sfânt loc din sanctuar, în Sfânta Sfintelor, acolo unde doar marele preot avea voie să intre o dată pe an, cu ocazia Zilei ispășirii.

Scriptură vorbește însă și de un nou legământ, anunțat de profeți încă din timpurile Vechiului Testament. Întrebarea care se ridică în mod firesc este următoarea: acest nou legământ urma să fie întemeiat pe o altă lege decât cea care a stat la baza vechiului legământ? Iată ce spune profetul Ieremia în legătură cu acest nou legământ promis de Dumnezeu:

     „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua în care i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Ieremia 31,31‑33).

     „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele” (Ezechiel 26,26.27).

La baza noului legământ se află aceeași Lege veșnică care a stat și la baza vechiului legământ. Legea morală, fiind oglindirea caracterului lui Dumnezeu, nu avea cum să se schimbe de la o epocă la alta, depinzând de eșecurile omului. „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” – spune Însuși Dumnezeu prin profetul Maleahi (cap. 3,6). Eșecul poporului Israel care a dus la ruperea vechiului legământ nu a schimbat și Legea Împărăției lui Dumnezeu.

Într-adevăr, legământul cel nou este mai bun decât cel vechi, căci, așa cum afirmă autorul Epistolei către evrei, „el este așezat pe făgăduințe mai bune” (vezi Evrei 8,6). Nu promisiunea omului de a asculta de cerințele Legii lui Dumnezeu stă la baza noului legământ, ci promisiunea lui Dumnezeu de a scrie Legea Sa în inima omului și puterea oferită omului de Duhul Sfânt de a împlini această Lege.

Dacă în vechiul legământ Legea se afla în exteriorul omului, fiind scrisă pe table de piatră, în noul legământ aceeași Lege se află în interiorul omului, fiind scrisă de Dumnezeu în inima lui. Diferența este uriașă.

Creștinii care susțin că în Noul Testament nu mai avem nevoie de Legea morală, deoarece Duhul Sfânt ne va călăuzi în fiecare aspect al vieții, sunt în primejdia de a cădea într-un relativism primejdios. În lipsa unui etalon moral consemnat pe paginile Scripturii, fiecare creștin va putea să-și creeze propria moralitate, înțelegând subiectiv îndemnurile Duhului Sfânt.

Ceea ce unul va considera că este bine, pretinzând că este inspirat de Duhul Sfânt, va fi considerat rău de către altul, care și el va pretinde că este inspirat de același Duh Sfânt. În privința moralității nu există mai multe „dreptare”. Unul singur este „dreptarul învățăturilor sănătoase” (vezi 2 Timotei 1,13), deoarece „în Lege ai dreptarul cunoștinței depline a adevărului” (Romani 2,30).

sursa: https://www.loribalogh.ro/