"Dacă există o Tri(u)nitate divină, de ce în unele texte biblice apar doar două Persoane:Tatăl și Fiul?" - Doctrina biblica

Categoria: Doctrine crestine

Doctrina Trinității este una dintre doctrinele fundamentale ale creștinismului. Încă de la începuturile istoriei Bisericii creștine și până în zilele noastre, această doctrină a fost atacată de către contestatarii ei care, folosindu-se de unele pasaje biblice, le-au interpretat în mod tendențios.

Unul dintre argumentele antitrinitarienilor este legat de o întrebare justificată: Dacă există trei Persoane divine, de ce în multe texte biblice sunt amintite doar două dintre ele: Tatăl și Fiul? De ce nu este amintită și cea de-a treia Persoană, dacă Ea există: Duhul Sfânt? Iată câteva exemple de pasaje biblice în acest sens:

„Har și pace de la Tatăl și de la Domnul Iisus Christos” (Romani 1,7). Același salut epistolar al apostolului Pavel, dar și al altor apostoli, îl întâlnim și în 1 Corinteni 1,3.4; 2 Corinteni 1,2; Galateni 1,3; Efeseni 1,2; Filipeni 1,2; Coloseni 1,2; 1 Tesaloniceni 1,2; 2 Tesaloniceni 1,2; 1 Timotei 1,2; 2 Timotei 1,2; Tit 1,4; Filimon 3; Iacov 1,1; 2 Petru 1,2; 1 Ioan 1,3; 2 Ioan 1,3; Iuda 1.

„Pavel, chemat să fie apostol al lui Iisus Christos, prin voia lui Dumnezeu…” (1 Corinteni 1,1). Recomandări asemănătoare pot fi întâlnite la începutul tuturor epistolelor pauline: Romani 1,1; 2 Corinteni 1,1; Galateni 1,1; Efeseni 1,1; Coloseni 1,1; 1 Tesaloniceni 1,1; 2 Tesaloniceni 1,1; 1 Timotei 1,1; 2 Timotei 1,1; Tit 1,1.

„Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Christos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3).

În toate aceste pasaje biblice (și nu sunt puține!) sunt amintite doar două dintre Persoanele Dumnezeirii: Tatăl și Fiul. De ce nu este amintit și Duhul Sfânt?

De la bun început trebuie să recunoaștem că întrebarea este justificată și cere un răspuns, însă la fel de adevărat este faptul că această observație nu reprezintă un argument împotriva doctrinei Trinității. Dacă Duhul Sfânt nu este amintit alături de Tatăl și Fiul într-un anumit context, aceasta nu înseamnă că El nu există și nu este o Persoană divină, de aceeași natură cu Tatăl și Fiul.

Dacă am merge pe aceeași logică a argumentației antitrinitariene, am ajunge la adevărate aberații teologice. De ce? Pentru simplul motiv că în Scriptură întâlnim numeroase alte pasaje în care sunt amintite ca Persoane ale Dumnezeirii Tatăl și Duhul Sfânt, fără să fie amintit Fiul, sau pasaje în care apar Fiul și Duhul Sfânt, fără să fie amintit Tatăl. Iată câteva exemple:

„Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El” (Fapte 5,32).

„Însă nădejdea această nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5,5).

„De aceea, cine nesocotește aceste învățături, nesocotește nu pe un om, ci pe Dumnezeu care v-a dat și Duhul Sau cel Sfânt” (1 Tesaloniceni 4,8).

Pentru o imagine mai clară, a se citi și: Psalmul 143,10; Isaia 48,16; Ezechiel 39,29; Romani 15,13; 1 Corinteni 2,10.12; 6,19; 2 Corinteni 5,5; Evrei 2,4; Iacov 4,5; 2 Petru 1,21.

În toate aceste pasaje biblice sunt amintite ca Persoane ale Dumnezeirii Tatăl și Duhul Sfânt. Faptul că nu este amintit Fiul lui Dumnezeu înseamnă că El nu există și nu este o Persoană divină? Ar fi absurdă o asemenea concluzie.

De asemenea, există pasaje biblice în care sunt amintiți doar Fiul și Duhul Sfânt:

„Iisus, plin de puterea Duhului Sfânt, S-a întors în Galileea și I s-a dus vestea în tot ținutul de primprejur” (Luca 4,14).

„Pocăiți-vă, le-a zis Petru, și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Iisus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2,38).

A se citi, de asemenea, și Romani 8,1; Galateni 3,14; 1 Ioan 5,6.

Se ridică aceeași întrebare: Dacă în aceste texte nu este amintit Numele Tatălui, înseamnă că El nu există și nu este o Persoană divină?

Așadar, faptul că Duhul Sfânt nu este amintit alături de Tatăl și Fiul în anumite pasaje biblice și în anumite contexte, nu reprezintă un argument antitrinitarian. Lipsa uneia sau alteia dintre cele trei Persoane divine nu ar trebui să fie o problemă pentru noi. Și aceasta pentru simplul fapt că Biblia ne prezintă suficiente pasaje în care apar amintite toate cele trei Persoane divine. Iată câteva dintre ele:

„Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Iisus Christos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine” (Romani 15,30).

„De îndată ce a fost botezat, Iisus a ieșit afară din apă. Și în clipa aceea cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3,16.17).

„Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează totul în toți” (1 Corinteni 12,4‑6).

„Ca să fiu slujitorul lui Iisus Christos între neamuri, eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt” (Romani 15, 16).

„Harul Domnului Iisus Christos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin!” (2 Corinteni 13,14).

De asemenea, a se citi și: Efeseni 4,4‑6; Filipeni 3,3; Evrei 9,14; 1 Petru 1,2; Apocalipsa 1,4.5.

Cum am putea să ne explicăm absența Duhului Sfânt din saluturile adresate de autorii epistolelor Noului Testament? Probabil că ar fi util să încercăm să intrăm în atmosfera Bisericii primare, formată în mare parte (cel puțin la începuturile ei) din evrei convertiți.

Pentru majoritatea evreilor convertiți la creștinism, acceptarea divinității și mesianității lui Iisus Christos a fost un pas uriaș. Această credință reprezenta o trecere de la un monoteism radical, care Îl avea în centru pe Dumnezeu Tatăl, la monoteismul creștin, în care Tatăl și Fiul apar ca Ființe divine distincte și totuși egale în natură și atribute.

Deși în scrierile Vechiului Testament apar sporadic Numele Duhului Sfânt și al Fiului, evreii nu au înțeles natura trinitară a unicului Dumnezeu revelat, așa cum o înțelegem noi (sau nu au fost preocupați de acest subiect). Odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu și apariția creștinismului, centrul atenției credincioșilor s-a mutat spre Persoana Fiului, El devenind Jertfă, Model de viețuire, Mijlocitor, Mântuitor, Mare Preot, Judecător și Domn al domnilor.

De aceea, a le pretinde primilor creștini să aibă aceeași lumină clară cu privire la cele trei Persoane ale Dumnezeirii pe care o avem noi, ar însemna să le cerem prea mult. Probabil (și) din această cauză multe dintre saluturile adresate de autorii epistolelor Noului Testament nu amintesc despre Duhul Sfânt.

Cu toate acestea, Duhul Sfânt este prezent în multe pasaje ale Noului Testament. Mai mult decât atât, El este amintit ca având aceeași natură și autoritate divină ca Tatăl și Fiul. Iar cu privire la trăsăturile personalității Duhului Sfânt, acestea abundă în Noul Testament. Este suficient să citim cu atenție și fără prejudecăți capitolele 14, 15 și 16 din Evanghelia lui Ioan cu privire la promisiunea venirii Mângâietorului și vom înțelege că Acesta nu este doar o simplă putere divină, ci o Persoană cu voință, sentimente, aspirații și tot ceea ce presupune existența personalității.

Însă marea problemă a creștinilor din toate timpurile nu este înțelegerea naturii Divinității, care oricum transcende puterii noastre de înțelegere, ci ascultarea și supunerea față de voința divină descoperită. În Împărăția lui Dumnezeu vom avea probabil multe surprize (în cazul în care vom ajunge noi înșine acolo!). Vom întâlni oameni care nu s-au preocupat atât de mult de teologie înaltă, care nu au încercat să treacă prin filtrul propriei rațiuni natura Dumnezeirii, dar care au trăit puțina lumină pe care au avut-o cu credință și dragoste.

Oricum, înțelegerea naturii divine și a Persoanelor care compun Trinitatea este un teren sfânt pe care ar trebui să pășim cu mult respect și umilință. Și dacă este un teren sfânt, este bine să ținem seama de porunca Celui care i s-a descoperit lui Moise în rugul aprins: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt” (Exodul 3,5).

sursa: https://www.loribalogh.ro/