text Devotionale

Toate lucrurile își au vremea lor!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toda Lorena

Dumnezeu mi-a vorbit și mi-a zis: "Toate lucrurile își au vremea lor!" La început nu înțelesesem, dar acum înțeleg, toate lucrurile, evenimentele, faptele se întâmplă la un timp hotărât încă de la început de Dumnezeu. El în înțelepciunea Sa a pregătit toate lucrurile încă de la întemeierea lumii, noi trebuie doar sa așteptăm, și sa acceptăm voia Lui în viețile noastre, să nu uităm că toate încercările care vin în viața noastră sunt hotărâte de Dumnezeu iar, voia Lui e mereu dreaptă, chiar dacă, nu se întâmplă ceea ce tu dorești, fi pe pace, Dumnezeu cand îngăduie încercarea pregătește și modul de a ieși din ea.

Poate, prieteni te-au părăsit, nu te îngrijora, ba chiar te sfătuiesc să-ți faci prieten pe Dumnezeu, El te cunoaște și nu te va părăsi niciodată! Cândva avusesem și eu prietene dar fără motiv prietenia noastră s-a terminat, ca si cum nu a fost niciodată, dar cu timpul am înțeles ca aceasta a fost voia Domnului și pot spune ca mă bucur că sa întâmplat așa pentru că, aceasta întâmplare din viață m-a ajutat să mă apropii mai mult de Dumnezeu, m-a ajutat sa am un cel mai bun Prieten, împrieteneștete și tu cu Dumnezeu!

Poate, aștepți și tu la fel ca și mine împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, nu te lăsa descurajat niciodată, nu te îndoi, fi cu inima plină de credință, sa crezi neîncetat pentru că Dumnezeu e un Dumnezeu credincios făgăduințelor făcute, eu aștept ca Dumnezeu să lucreze, înainte ca El să-mi vorbească am fost într-o neînțelegere, nu înțelegeam de ce făgăduința(promisiunea) nu se împlinește, Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că toate lucrurile își au vremea lor, de aceea aștept vremea hotărâtă de Dumnezeu si te îndemn si pe tine la același lucru, nu uita că așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât BUCURIE!

Cele mai recente resurse scrise - Timpul tau cu Dumnezeu

Toate lucrurile își au vremea lor!
Dumnezeu mi-a vorbit și mi-a zis: "Toate lucrurile își au vremea lor!" La început nu înțelesesem, dar acum înțeleg, toate lucrurile, evenimentele, faptele se întâmplă la un timp hotărât încă de la în... Citeste mai mult >>
Luptă până la capăt!
Încă un an s-a scurs! Un an în care Dumnezeu a vrut să ne conștientizeze că ceea ce contează cel mai mult pe pământul acesta este relația noastră cu El, dar și dragostea pe care o arătăm față de seme... Citeste mai mult >>
La mulți ani Resurse Creștine!
Dragă Resurse Creștine! Mă alătur mulțumirilor voastre și mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi, lucrare creată de El. Mulțumesc pentru găzduirea onorantă. Mulțumesc pentru mersul bun al acestei lucrări a... Citeste mai mult >>
Marele final și noul început
   Oamenii de stat și liderii mondali nu știu ce să facă, în ciuda întregii cunoștințe și a înțelepciunii acestor zile de pe urmă. Credincioșii știu. Astăzi, prin Evangheli... Citeste mai mult >>
Măiestria Maestrului
Măiestria Maestrului  M-am stabilit într-un loc,pe o bancă şi-am tras acut aer în piept.Într-o clipită acel miros proeminent de iarbă proaspătă m-a dus cu mintea în trecut... Citeste mai mult >>
Timpul Său
https://alevietiiganduri.wordpress.com/ Dumnezeu are ceasul său perfect. Un ceas care ignoră legile fizicii. Timpul dat de acest ceas este variabil şi din când în când se mai şi opre... Citeste mai mult >>
A fi ocupat
     Cum călătoresc mult prin lume, unul din lucrurile despre care lumea vorbește cel mai mult este despre cât de ocupați sunt. Ca și cum nu am mai avea 24 de ore într-... Citeste mai mult >>
Cerul... Acasă
 Cerul … Acasă ,,Cerul e un loc minunat, Plin de har şi slavă, Vreau să-l văd pe Domnul meu, Cerul e un loc minunat.”   Îmi place mult acest cântec: ,,Cerul e u... Citeste mai mult >>