text Devotionale

Vai de mine că sunt pierdut

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Muresan

Aşa am zis aseară după ce am citit 1 Corinteni capitolul 13, vai de mine, sunt pierdut. Nu strălucirea aramei o vrea Dumnezeu în mine, deşi când nu mai e aur şi arama străluceşte, şi nici gălăgia unui chimval, deşi e folosit la închinare, nu cunoaşterea tainelor, deşi ar fi un har, şi nici cunoaşterea ştiinţei care pe drept ar fi un dar Dumnezeiesc, ba încă nici chiar credinţa care mută munţii, deşi prin ea te-ai  putea bucura de multe minuni şi semne, nu dragostea de săraci o caută Dumnezeu în mine deşi e necesară şi cu greutate, şi nici sacrificiul propriului trup deşi unii prin asta au dobândit o înviere mai bună. Dacă nu aş avea dragoste. Care ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor? La rugăciune şi totusi o aramă sunătoare. Cu daruri şi totusi  un chimval zăngănitor. La ce mi-ar folosi darurile dacă nu am roadele. La ce mi-ar folosi daruri ca să zidesc pe alţi, ba încă daruri ca să mă zidesc pe mine, la ce mi-ar folosi ca visteria inimii să îmi fie plină de toată ştiinţa şi de toate tainele. La ce mi-ar folosi credinţa care mută munţi şi merge pe ape, dacă nu aş avea dragoste.

Am ajuns să credem că dacă suntem destul de darnici ne asigurăm un colţ în marea Împărăţie care are sa vină. Suntem aşa de hotărâţi ca să  renunţăm chiar la noi înşine pentru nădejdea Evangheliei care este în noi. Dar dacă nu am avea dragoste, oare o să ne ajute aceste acţiuni ale noastre la ceva? La nimic. Nu îmi foloseşte la nimic. Nu este de folos dărnicia? Nu este de folos martirajul?

Mai mare decât  darurile , mai mare decât slujbele, mai mare decât atribuţiile, mai mare decât contribuţiile, mai mare decât sacrificiile, mai mare decât tot ce se poate spune şi gândi este dragostea. Această dragoste este defapt o parte din Dumnezeu turnată în noi prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat( Romani 5), ca în acest fel să putem purta un chip deosebit, chipul lui Isus, după cum zice la Romani 8.

Cu ce este mai deoasebită dragostea decât darurile, decât slujbele, decât sacrificiile, decât atribuţiile, decât contribuţiile?

Cu ce? Cu continuitatea, cu stabilitatea, cu hotărârea? Îndelung răbdătoare. Cine? Omul cu slujbe, cu daruri, cu contribuţii, cu responsabilităţi? Nu. Dragostea. Dacă eşti îndelung răbdător  datorită slujbei, se pare că  nu te ajută la nimic. Îndelunga răbdare trebuie să izvorască din dragoste. Dragostea când este să primească este îndelung răbdătoare, dar când trebuie sa dea este plină de bunătate, are de unde da.

Va urma.

Ciprian Muresan, Irlanda.

3.3.2017

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Tragedia Crestinismului actual
Tragedia creștinismului actual constă în faptul că spunem că suntem creștini, dar doar puțini dintre noi citesc zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Ce slujbă poți avea când nici măcar nu citești Biblia în f... Citeste mai mult >>
Legea lui Hristos vs Legea lui Moise
În lume, omenirea se află în întunericul păcatului. Nu este om care să facă binele. Pentru că omul are înclinație spre rău, lumea seculară are legi care să ne facă posibilă conviețuirea. Ele condamnă... Citeste mai mult >>
De ce l-a creat Dumnezeu pe om
Din citirea Scripturii putem vedea că în planul Lui veșnic, Dumnezeu a avut în vedere nu doar crearea unor ființe superioare îngerilor, ci scopul Lui a fost să facă o ființă în care să se manifeste na... Citeste mai mult >>
Cum să iubești pe vrăjmași după învățătura Domnului Isus
În Biserică suntem învățați să iubim și pe cei din afara ei, chiar și pe cei care ne vor face rău. Când intrăm în contact cu cei din exteriorul Împărăției dragostei, trebuie să urmăm exemplul Domnului... Citeste mai mult >>
Cum ajungi la dragostea de sus
Pentru a ajunge la odihna și liniștea din Împărăția lui Dumnezeu trebuie să punem în aplicare învățătura adusă din cer de Domnul Isus. (Nu judecați ca să nu fiți judecați, nu osândiți ca să nu fiți os... Citeste mai mult >>
Cum reacționează un creștin când apare conflictul
Aceasta este o continuare a postării Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu:fără compromis cu lumea - Resurse CreștinePacea din Împărăția lui DumnezeuÎncă unul din lucrurile de preț care se află în Îm... Citeste mai mult >>
Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>