text Devotionale

Un miracol modern

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Janene Jenkins

  În prima parte a anului 1970, lucram în schimbul unu, ca asistentă medicală la secția de chirurgie ortopedică a Centrului Medical al Universității Loma Linda.

  Mulți dintre pacienți erau femei în vârstă, care aveau fractură de șold. După menopauză, oasele femeii se demineralizează și slăbesc. Din moment ce șoldul este încheietura principală, care suportă greutatea corpului, deseori li se fracturează șoldul și apoi cad, în loc să cadă mai întâi și apoi să-și fractureze șoldul. Atunci, tratamentul este preferabil imobilizării în ghips, timp de luni de zile, sau intervenției chirurgicale, în care un șurub de metal este folosit ca să stabilizeze fractura.

  Povestirea noastră se referă la o astfel de femeie. Relația pe care ea o avea cu fiii ei, acum adulți, a captivat atenția tuturor. Ei erau amabili și iubitori. Unul dintre ei sau amândoi veneau în fiecare zi să stea cu ea în timp ce mânca și s-o ajute.

  Totuși plaga ei, în loc să se vindece, s-a infectat. În ciuda celor mai bune eforturi ale noastre, starea ei s-a înrăutățit din ce în ce.

  În ziua următoare, am intrat ezitând în salonul ei. S-a uitat la mine și mi-a zâmbit cu unul dintre cele mai frumoase zâmbete din câte am văzut. Am observat că obrajii ei erau îmbujorați! Tremurător, am îndepărtat pansamentul de pe plaga ei. Nu puteam să-mi cred ochilor. Arăta ca și cum două săptămâni întregi de vindecare trecuseră peste noapte. L-am lăudat pe Dumnezeu. S-a vindecat pe deplin și s-a întors acasă la familia ei.Mă durea inima pentru ea. Vroiam s-o ajut, așa că m-am întors spre Dumnezeu. Mă simțeam atât de nevrednică să cer o vindecare miraculoasă. Deși nu aveam nici o îndoială în minte că Dumnezeu putea să o vindece, nu știam dacă voia s-o facă. Știam că era nevoie și de credința ei, și de a mea, așa că am mers la patul ei și am întrebat-o dacă credea în Dumnezeu. „O, da”, a răspuns ea, așa că I-am cerut lui Dumnezeu să o vindece, dacă era voia Lui și apoi I-am mulțumit pentru că ne ascultase rugăciunea.

  Cred că Dumnezeu a vindecat-o ca să o ajute, dar și ca această povestire să fie spusă și să întărească credința mea și a altora.

  Dumnezeu este un Dumnezeu al miracolelor. Adresează-l cuvintele Psalmului 150: „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul în locașul Lui cel sfânt, lăudați-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudați-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudați-L după mărimea Lui nemărginită!”

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Tragedia Crestinismului actual
Tragedia creștinismului actual constă în faptul că spunem că suntem creștini, dar doar puțini dintre noi citesc zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Ce slujbă poți avea când nici măcar nu citești Biblia în f... Citeste mai mult >>
Legea lui Hristos vs Legea lui Moise
În lume, omenirea se află în întunericul păcatului. Nu este om care să facă binele. Pentru că omul are înclinație spre rău, lumea seculară are legi care să ne facă posibilă conviețuirea. Ele condamnă... Citeste mai mult >>
De ce l-a creat Dumnezeu pe om
Din citirea Scripturii putem vedea că în planul Lui veșnic, Dumnezeu a avut în vedere nu doar crearea unor ființe superioare îngerilor, ci scopul Lui a fost să facă o ființă în care să se manifeste na... Citeste mai mult >>
Cum să iubești pe vrăjmași după învățătura Domnului Isus
În Biserică suntem învățați să iubim și pe cei din afara ei, chiar și pe cei care ne vor face rău. Când intrăm în contact cu cei din exteriorul Împărăției dragostei, trebuie să urmăm exemplul Domnului... Citeste mai mult >>
Cum ajungi la dragostea de sus
Pentru a ajunge la odihna și liniștea din Împărăția lui Dumnezeu trebuie să punem în aplicare învățătura adusă din cer de Domnul Isus. (Nu judecați ca să nu fiți judecați, nu osândiți ca să nu fiți os... Citeste mai mult >>
Cum reacționează un creștin când apare conflictul
Aceasta este o continuare a postării Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu:fără compromis cu lumea - Resurse CreștinePacea din Împărăția lui DumnezeuÎncă unul din lucrurile de preț care se află în Îm... Citeste mai mult >>
Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>