text Devotionale

Umilindu-mă pentru binele tău

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mary McDonald

  După ce am absolvit Universitatea Standford, m-am căsătorit cu iubirea mea din colegiu. În timp ce el practica medicina și își făcea rezidențiatul, eu am obținut un doctorat în psihologia dezvoltării și am luat un curs postdoctorant. Când împlineam 31 de ani, aveam patru copii frumoși, două fete și doi băieți. Aveam mai mult de 20 de publicații și carierea mea științifică era în floare. Aveam o casă frumoasă și chiar un microbuz nou. Viața era bună.

  La adunare, când prietenii mă întrebau cum le făceam pe toate, mă gândeam în mine însămi: Sunt cu adevărat uimitoare. Când aveam nevoie de ajutor, ceea ce nu se întâmpla prea des, i-L ceream lui Dumnezeu și plonjam înainte. Îmi dădeam seama că dețineam controlul.

  Apoi, pe neașteptate, a venit diagnosticul – scleroză multiplă, o boală progresiv paralizantă.

  Nu! Te rog, Doamne! Lasă-mă să continuu să realizez lucruri mari. Dar copiii? Cariera mea?… Am luptat, dar boala n-a trecut. De ce, Doamne, de ce?…

  Îmi dau seama de slava și bunătatea Domnului, care mă iubește atât de mult, încât n-a vrut să sufăr din punct de vedere spiritual în starea mea de sănătate, ci a permis ca sănătatea să-mi fie luată pentru un scop mai înalt. Așa că El a permis instalarea bolii, ca să pot lăsa realizările lumești și să fiu adusă în bucuria Sa. Toate lucrurile, inclusiv bunăstarea noastră, sunt în mâinile Domnului nostru omniscient.Dar întotdeauna, prin toată situația, simt dragostea lui Dumnezeu. Și, încet, am învățat și încă învăț că „Știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Romani 8,28). Și înțelesul pe care îl dă Dumnezeu cuvântului bine este cu mult deasupra definiției omenești. În înțelepciunea Lui atotștiutoare, binele este a-L cunoaște, a-L iubi, a deveni ca EI. Pentru aceste lucruri, prin harul lui Dumnezeu, mă lupt acum.

  Mai am încă mult de învățat. Boala mea pare că s-a stabilizat pentru ultimii câțiva ani. În timp ce am probleme cu vederea și mă simt slăbită, sunt mângâiată, știind că Dumnezeu deține controlul. El vede întreaga imagine, pentru că El a făcut-o. Dumnezeu este așa de bun!

  Poate și tu treci printr-o perioadă de umilire chiar acum. Amintește-ți, Dumnezeu deține controlul. Așa cum El i-a condus pe israeliți timp de 40 de ani în pustie, ca să poată fi gata pentru moștenirea Canaanului, așa lucrează și acum în viața ta, pentru binele tău.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Tragedia Crestinismului actual
Tragedia creștinismului actual constă în faptul că spunem că suntem creștini, dar doar puțini dintre noi citesc zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Ce slujbă poți avea când nici măcar nu citești Biblia în f... Citeste mai mult >>
Legea lui Hristos vs Legea lui Moise
În lume, omenirea se află în întunericul păcatului. Nu este om care să facă binele. Pentru că omul are înclinație spre rău, lumea seculară are legi care să ne facă posibilă conviețuirea. Ele condamnă... Citeste mai mult >>
De ce l-a creat Dumnezeu pe om
Din citirea Scripturii putem vedea că în planul Lui veșnic, Dumnezeu a avut în vedere nu doar crearea unor ființe superioare îngerilor, ci scopul Lui a fost să facă o ființă în care să se manifeste na... Citeste mai mult >>
Cum să iubești pe vrăjmași după învățătura Domnului Isus
În Biserică suntem învățați să iubim și pe cei din afara ei, chiar și pe cei care ne vor face rău. Când intrăm în contact cu cei din exteriorul Împărăției dragostei, trebuie să urmăm exemplul Domnului... Citeste mai mult >>
Cum ajungi la dragostea de sus
Pentru a ajunge la odihna și liniștea din Împărăția lui Dumnezeu trebuie să punem în aplicare învățătura adusă din cer de Domnul Isus. (Nu judecați ca să nu fiți judecați, nu osândiți ca să nu fiți os... Citeste mai mult >>
Cum reacționează un creștin când apare conflictul
Aceasta este o continuare a postării Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu:fără compromis cu lumea - Resurse CreștinePacea din Împărăția lui DumnezeuÎncă unul din lucrurile de preț care se află în Îm... Citeste mai mult >>
Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>