Tatăl care aleargă

  Ți L-ai imaginat vreodată pe Dumnezeu alergând spre tine, ca să te întâmpine spre cer? El face aceasta, pentru că El este Tatăl din parabola fiului risipitor.

  Zi după zi, tatăl privea după fiul său pierdut. Poate că îi întreba pe trecători de vești; poate chiar știa despre dispariția lui de pe scena socială și plângea, întrebându-se dacă fiul său a supraviețuit măcar. Dar, cu credincioșie, el aștepta oricum. Într-o zi, o formă care se împleticea a apărut la orizont. Cumva, tatăl a recunoscut mersul și a alergat să-l întâmpine.

  Isus a făcut aici ceva ce respingea cultura timpului Său. Oamenii din poziții oficiale, în special dacă morala și neprihănirea religioasă erau bazele autorității lor, nu ieșeau să întâmpine și să salute pe nimeni. Ei dădeau audiențe în locuri impunătoare. Dacă trebuia să primească scuze, cel care greșise trebuia să vină și să le ceară iertare. Iertarea trebuia câștigată. Dar în acest medalion al lui Dumnezeu, dragostea necondiționată și bunăvoința pe care o are față de fiecare copil care greșește constituie realitatea pe care El vrea s-o graveze în înțelegerea noastră.

  Tatăl nu numai că a alergat în întâmpinarea fiului pierdut, dar i-a și făcut o primire exuberantă! Ignorând mirosul urât și murdăria, și-a aruncat brațele în jurul fiului său și l-a sărutat. Imediat, băiatul și-a început elaborata cerere de iertare și apelul. El a admis păcatul său și a spus: „Nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău” (versetul 19). Dar, ciudat, tatăl nu i-a dat nici o atenție. El n-a răspuns niciodată mărturisirii sale! Vedeți, ceea ce fiul a spus n-a contat pentru dragostea necondiționată a tatălui! Tot ceea ce conta era că fiul său pierdut se întorsese. Când cel dependent, neajutorat și fără speranță se supune, Isus arată clar că el este bine venit.

  Un servitor care căsca gura prin preajmă a mers repede să aducă cea mai bună haină din casă și s-o arunce pe umerii băiatului murdar și slăbit. Tatăl i-a pus pe deget inelul apartenenței la familie și a dat instrucțiuni pentru pregătirea petrecerii. Era timpul pentru o petrecere: „Căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit” (Luca 15,24).

  Îți mulțumesc, Tată, pentru că alergi înaintea mea, copilul Tău îndepărtat, și pentru că îmi oferi viața unui copil regal și daruri pe care nu le merit.