text Devotionale

Promisiunile lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dorina Madaras
"Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea! Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăși viaţă." (Psalmul 119:49‭-‬50)
Acest verset deosebit dovedeşte două lucruri importante: * Cuvintele lui Dumnezeu au marea valoare* Făgăduința Domnului este sursa principală de mângâiere în necazuri Mângăierea lui David în necazul lui a fost Cuvântul lui Dumnezeu, mai exact, promisiunea lui Dumnezeu. Această făgăduință a fost o unealtă folosită de Dumnezeu să-l atragă pe David de la moartea păcatului la o viață spirituală. Făgăduința lui Dumnezeu l-a determinat pe David să-şi pună toată nădejdea în Domnul, dar în acelaşi timp bebeficiând de mângăierea Lui şi o viață spirituală cu El. " Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Romani 15:4) Măsura în cât cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, ne afectează atitudinea noastră față de prezent și de viitor. Cu cât știm mai multe despre lucrările mărețe a lui Dumnezeu din trecut, cu atâta mai mare nădejde, credință și încredere vom avem în El cu privire la viitorul nostru. Scumpi frați şi surori, în ziua necazului să nu disperăm, nici să nu ne pierdem nădejdea. Mai de grabă, să ne aducem aminte de toate promisiunile făcute de Dumnezeu față de noi, să ne mângăiem cu cuvintele Domnului şi să ne punem nădejdea şi credința în Celui care nu minte niciodată! Doar atunci, vom avea viață deplină şi eternă! Domnul să ne ajute! AMIN!

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să fii flămând și însetat după neprihănire
Încă unul din lucrurile de sus, după care trebuie să umblăm, și care definește Împărăția lui Dumnezeu este neprihănirea sau mai bine zis lipsa păcatului. (Sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pe... Citeste mai mult >>
Un semn al unui început nou în Hristos
Dacă nu vom iubi și nu vom păzi porunca de sus, care ne spune să nu ne împotrivim celor ce ne fac rău, nu vom ajunge să experimentăm îndelunga răbdare, și cu atât mai puțin pacea și odihna sufletului.... Citeste mai mult >>
Neîmpotrivirea și îndelunga răbdare
Omul firesc nu va accepta să renunțe la un „lucru vechi” (un exemplu ar fi munca la negru, împotrivirea) cu care se descurcă în această viață, pentru un lucru nou din Împărăție, care îi va aduce multe... Citeste mai mult >>
Omul cel nou și lucrurile de sus
Lucrurile din Împărăția lui DumnezeuCuvântul Scripturii ne spune că omul care îl iubește pe Dumnezeu din toată inima, care se leapădă de sine și intră în legământ de ucenicie cu El, devine o făptură n... Citeste mai mult >>
Domnul Isus și școala uceniciei
Domnul Isus a fost trimis ca ambasador al acestei Împărății, cu misiunea să aducă acest „Teritoriu Sfânt” în inimile noastre. El a fost trimis de Tatăl ceresc să aducă omenirii pierdute, lucrurile cer... Citeste mai mult >>
Ce valori definește Împărăția lui Dumnezeu
Împărăția cerească ne-a fost adusă pe pământ de Domnul Isus, pentru ca orice om care aude Evanghelia Împărăției și face hotărâri ferme de a-și schimba viața, să poată intra în ea. (A venit la ai Săi,... Citeste mai mult >>