Pași prin viață

Pași prin viață

Sprinteni sau agale, repezi sau lenți, grăbiți sau târăți toți duc undeva, se îndreaptă spre un loc, aleargă spre o țintă sau, pur și simplu, fug de ceva.

Că or fi pe trotuar, pe cărare, pe ape chiar, pașii noștri denunță acțiunile noastre. Șovăitori sau încrezători, apăsați cu cutezanță sau doar atingând pământul cu urme vagi, de-abia deslușite, singuri sau în tovărășia altor pași, numărați sau nu, înșiruiți într-un șir matematic sau răscolind frunze, adâncindu-se în nisip, copleșiți de drumul prea lung, ei scriu povestea ta. Se zice că nu contează pașii pe care-i faci, ci urmele pe care le lași. Dacă crezi că ai obosit pe cale, oriunde te-ai afla acum, să știi că te îndrepți mereu spre Măreție. Continuă să pășești, să urci treaptă cu treaptă. Dacă trebuie să cobori, coboară doar în interiorul tău, locul în care te întâlnești cu Creatorul Tău, locul în care te descoperi pe tine.

Când am învățat primii pași am avut mereu nevoie de sprijin, de direcție și de muuuultă practică. Am căzut, dar iar ne-am ridicat. Exact la fel stau lucrurile și acum.

Majoritatea rețetelor de succes sunt în trei pași simpli: roagă-te, binecuvintează, iubește. Acești pași îți deschid căi nebănuite. Avem însă o singură provocare: „croiți cărări drepte”, iar Cel ce netezește cărarea sub pașii noștri ne-a dat asigurarea de care avem atâta nevoie: El este Calea Într-acolo. El ne însoțește mereu, când șchiopătăm ne ridică, picurând în sufletul nostru o fină simfonie ca să o putem urma în pași de dans chiar.

Mereu mi-a fost teamă că ultimii pași va trebui să-i fac singură... O șoaptă blândă vibrează însă în sufletul meu: ” Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”.

Tania Bretan