O nouă perspectivă

  În momentul când îmi aştern gândurile pe hârtie, am rupt a 365-a foaie din calendar. Mă găsesc în ultima zi a anului ce a trecut. Uf! Când îl fărâmiţez în minte, constat că am avut parte de multe şi grele suferinţe, dezamăgiri şi decepţii. Deseori am avut impresia că cerul este de aramă. Totuşi, plec capul în adorare în faţa Părintelui ceresc şi-L laud că încă mai trăiesc, în gând, îl citez pe apostolul Pavel: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi” (2 Corinteni 4:8-9).

  Îmi aţintesc privirea spre haina imaculată a noului an: 365 de foi albe, nescrise şi atât de curate… Dacă Domnul ne mai îngăduie viaţă, oare cu ce le vom completa? Îmi place mult versetul pe care l-am ales ca introducere. Moise pleacă în cea mai mare şi mai lungă misiune a vieţii lui. Pentru un aşa proiect ar fi trebuit să-şi ia multe valize cu el, aşa cum obişnuim noi să luăm când plecăm pentru un timp îndelungat de acasă. Biblia ne raportează foarte scurt că şi-a luat nevasta şi copiii, iar în mână, nu geanta cu diferite mărunţişuri, ci un toiag, toiagul lui Dumnezeu.

  Dragile mele, şi în faţa noastră stă un an nou. Ce bagaje luăm noi pe drumul acesta? Amintirea suferinţelor îndurate, a dezamăgirilor sau amarul lunilor trecute?

  Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine… Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu – experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează. Ca provizii pentru drum îmi iau lauda pe care am înălţat-o în fiecare zi a anului trecut, când seara reflectam din câte primejdii m-a salvat Dumnezeu pe mine şi pe familia mea, şi-L preamăresc pentru lunga Sa răbdare. Îi contemplu de asemenea iubirea, care-mi mai oferă încă un an, cu speranţa că, după atâta investiţie a Grădinarului, via lui cea scumpă va aduce în sfârşit roade bune.

  Moise nu s-a mai întors niciodată la socrul său, Ietro, şi a peregrinat 40 de ani prin pustiu. Însă el nu a rămas acolo, căci pe Muntele Schimbării la Faţă, împreună cu Ilie, L-a întărit pe Isus în împlinirea planului Său salvator.

  Fie ca toiagul lui Dumnezeu să ne însoţească în fiecare zi a anului ce va urma!