Marele Binefăcător (2)

Pe măsură ce anii vieții mele se scurg, iar eu mă adâncesc tot mai mult în vârsta maturității, am tot mai mult convingerea că fiecare răsărit de soare cu care mă trezesc din nou la viață după o noapte de odihnă, și fiecare apus de soare pe care îl contemplu la sfârșitul fiecărei zile, sunt daruri ce le primesc din mâna cea bună a lui Dumnezeu. De altfel îmi dau seama că Dumnezeu mă înconjoară în fiecare clipă a vieții mele cu atât de multe binecuvântări, precum darul vieții, binecuvântări materiale, și mai presus de orice altceva prezența Sa minunată, tainică, ce se coboară în inima mea, îndrumându-mă, în fiecare zi pe cărările binelui. Dar ceea ce mă umple cel mai mult de bucurie, sunt momentele când pot să meditez la dragostea Sa. Îmi dau seama că aceasta este o temă, pe care am început să o explorez acum pe acest pământ, și voi continua de-a lungul veșniciei această explorare, pentru că este un subiect inepuizabil.

Iar pe deasupra, atunci când citesc anumite pasaje din Cartea Cărților observ că prin intermediul acestei cărți Dumnezeu mă supune unei pedagogii divine, pentru a mă învăța ce este bun și luminos ca eu să aleg în viață. De asemenea, El încearcă să mă educe pentru cer. De altfel cum aș putea eu să trăiesc în lumea celor mântuiți, dacă nu ar exista această pedagogie divină, tot ce cunosc este această lume ostilă și axată pe rău în care m-am născut și trăiesc. Și mie, unei ființe slabe și păcătoase, mi se promite că El mă va educa pentru cer, ba mai mult, înțeleg că Iisus a murit ca eu să pot fi acolo. Iar moartea și învierea Sa, de fapt, îi oferă oricărui om ce alege să meargă pe drumul credinței și să contemple jertfa Sa, intrare liberă în eternitate. Este ceva nespus de frumos și minunat la care eu, ce-i drept, meditez, însă nu reușesc să înțeleg pe deplin pentru că sunt un om limitat.

Privesc viețile oamenilor ce nu vor să știe nimic despre planul de mântuire, și observ cu uimire câte daruri și binecuvântări primesc acești oameni din mâna cea bună a lui Dumnezeu, precum hrană, aer, lumina soarelui, sănătate, ploi, chiar și confort material, iar bieții oameni cred că unele din aceste binecuvântări ajung la ei datorită unor legi bine stabilite ale universului, iar celelalte daruri le consideră ca pe un rod al priceperii și iscusinței lor. Iar pe deasupra constat că harul minunat, salvator, al lui Hristos încă le atinge în mod atât de delicat și minunat inimile acestor oameni, ce se închid într-o atitudine de răzvrătire atunci când ei se raportează la Dumnezeu. Iar El îi tratează cu îndelungă răbdare. Cu adevărat minunat de studiat este modul în care Dumnezeu îl înconjoară uneori o viață întreagă pe om cu îndurarea Sa și îl așteaptă să se întoarcă la El pentru a primi darul mântuirii.

Ce primește Dumnezeu de la noi în schimbul darurilor Sale? Constat că răzvrătire, răutate, sau atitudini de indiferență. Mulți oameni îi întorc spatele pentru că au idea preconcepută că dacă viața lor va fi legată de Dumnezeu, ei vor fi cei mai nefericiți dintre oameni. Este un lucru impresionant faptul că în lumea noastră atât de dedată la rău, harul lui Hristos încă planează, pătrunzând în viețile celor ce-L acceptă, și insistă pe lângă inimile celor ce Îl resping. Trăim într-o lume ce are o uriașă nevoie de Evanghelie, dar cei mai mulți oameni probabil că nu conștientizează această nevoie.

Una dintre veștile bune pentru vremurile noastre este, cred eu, cea transmisă de profetul Ieremia compatrioților săi, într-un context destul de întunecat, și pe fundalul unui tablou tragic pentru iudeii de atunci. , , Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” ( Plângerile lui Ieremia 3; 22,3, 25 ) Este cu adevărat fascinant acest mesaj al profetului Ieremia, numit de unii comentatori ai Vechiului Testament profetul lacrimilor. Eu înțeleg de aici că bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu încă nu au părăsit lumea noastră, ci în continuare pătrund în viețile atâtor oameni prin intermediul harului Său, chemându-i la mântuire.

Apostolul Pavel în cartea Romani, despre care unii teologi afirmă că este cea mai mare carte dintre cele scrise de el, ne transmite un mesaj care oarecum dezvoltă mai departe ideea lui Ieremia. , , Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” ( Romani 2; 4-6 )

Cu aproape douăzeci de ani în urmă, eram într-un oraș din nordul României unde am văzut o bibliotecă mică ce era într-o căsuță de lemn frumos lucrată. Am intrat acolo și am constat că era plină cu literatură creștină. Bibliotecara era o fată ce se oferise voluntară pentru a lucra pe perioada verii în acea bibliotecă. M-a întrebat ce doream să citesc, iar eu am întrebat-o dacă are ceva de Spurgeon, avea doar două cărți nu prea groase de el, care erau de fapt alcătuite din predici transpuse în formă scrisă. Îmi aduc aminte că una din cărți se numea: , , Spurgeon ne vorbește din nou” iar pe coperta acelei cărți era portretul marelui predicator, ce reflecta speranța creștină. Citind apoi câteva din acele predici, la un moment dat am dat peste o predică axată pe versetul din cartea Romani 2; 4 pe care eu l-am menționat. Iar Spurgeon, într-un mod magistral, afirma că Dumnezeu îl înconjoară pe om cu atâtea daruri și binecuvântări, convingându-l pe om de dragostea Sa și dându-i astfel posibilitatea să se întoarcă la El. Scriind acest articol mi-am amintit de acea predică și de frumusețea mesajului pe care îl conținea.

De asemenea cred că și apostolul Pavel, atunci când a scris acele versete din cartea Romani pe care eu le-am consemnat, a avut în minte imensitatea harului prin care Iisus Hristos se apropie de fiecare dintre noi pentru a ne oferi darul mântuirii. De altfel apostolii au predicat acest mesaj ce a zguduit din temelii imperiul roman. Mesaj pe care apostolul Petru l-a enunțat atât de sublim: , , În nimeni altul nu este mântuire căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți... . căci știți că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” ( Faptele Apostolilor 4; 12; 1 Petru 1; 18,9 ) Iar eu rămân uimit în fața iubirii divine ce îmi oferă viața veșnică in dar. Și îmi pun întrebarea: Oare ce altceva din cele mai mărețe visuri ale noastre poate sta alături de posibilitatea ce o avem la dispoziție de a trăi în eternitate, împreună cu Cel ce s-a jertfit pe crucea calvarului pentru noi?