Despre eliberarea de sine

Atâta timp cât sinele este în centrul atenției noastre, vom fi pradă împotrivirii, răutății și nedreptății oamenilor. Temperamentul nostru ne face să ne ciocnim de temperamentul altora, metehnele noastre se lovesc de cele ale semenilor noștri, plăcerile noastre sunt tot atâtea puncte sensibile, expuse săgeților celor din jurul nostru; mândria noastră, care este icompatibilă cu cea a aproapelui nostru, se înalță asemenea valurilor pe o mare furtunoasă. Totul se ridică împotriva noastră, ne atacă, ne respinge. Suntem expuși din toate părțile, din cauza sensibilității temperamentale și a geloziei mândriei.

Nu trebuie să căutăm pace în interiorul nostru atunci când suntem la cheremul unor dorințe acaparatoare, nesățioase și când nu-l putem satisface niciodată pe acel EU care e așa de aspru și de iritabil în legătură cu tot ce-l privește. Astfel, în relațiile noastre cu alții suntem ca un invalid țintuit la pat, căruia, oriunde l-ai atinge, îi cauzezi dureri. O dragoste de sine bolnăvicioasă nu poate fi atinsă fără să scoată țipete; până și vârful degetelor pare a o ofensa! Apoi adaugă la asta asperitatea semenilor noștri din cauza necunoașterii de către ei a eului, dezgustul lor față de infirmitățile noastre (cel puțin la fel de mare ca și al nostru față de infirmitățile lor!) și curând constați că toți copiii lui Adam se chinuie unul pe altul fiecare amărând viața celuilalt.

Acest martiriu al dragostei de sine se întâlnește în fiecare națiune, în fiecare oraș, în fiecare comunitate, în fiecare familie, adesea chiar între prieteni.

Singurul leac este lepădarea de sine. Dacă vom da la o parte sinele, dacă îl vom ignora, nu vom avea nimic de pierdut, de temut sau de luat în considerare. Atunci vom găsi acea pace adevărată care se dă oamenilor de bună voință, adică celor care nu au altă voință decât pe cea a lui Dumnezeu - voia Lui devenind voia lor.

Atunci oamenii nu ne vor putea face rău. Nu ne vor mai putea ataca prin nădejdi sau frici căci noi vom fi pregătiți pentru orice și nu vom refuza nimic. Aceasta înseamnă a fi invulnerabil, inaccesibil dușmanului. Omul poate face numai ceea ce Dumnezeu îi permite și tot ceea ce Dumnezeu îi permite să facă împotriva noastră devine voia noastră deoarece este voia Lui. Procedând astfel, ne vom depozita comoara atât de sus încât nicio mână omenească nu va putea ajunge la ea, s-o ia cu asalt. Se poate ca numele nostru bun va fi defăimat, dar acceptăm asta, știind că dacă Dumnezeu ne umilește e bine să fii umilit. Prietenii ne părăsesc, ei bine, aceasta e din cauză că adevăratul Prieten e gelos pe toți ceilalți și consideră nimerit să ne desfacă legăturile. Poate că suntem îngrijorați, descumpăniți, amărâți dar știm că aceasta vine de la Dumnezeu și ne e deajuns. Iubim mâna care lovește. Dincolo de toate durerile noastre este pace - o pace binecuvântată.

Nu dorim nimic din ceea ce nu ni s-a dat. Și cât de mare este această lepădare de sine, cu atât mai mare este pacea noastră. Orice dorință stăruitoare și orice agățare de ceva ne tulbură pacea noastră. Dacă ar fi rupte toate legăturile, libertatea noastră ar fi fără margini. Chiar dacă mă copleșesc disprețul, durerea, moartea, eu tot Îl aud pe Isus Cristos spunând:

Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul.

Într-adevăr, ei sunt lipsiți de putere; chiar dacă pot distruge viața, ziua lor va trece curând! Ei pot doar să spargă vasul de pământ, să ucidă ceea ce moare de bună voie în fiecare zi. Anticipează întrucâtva binevenita izbăvire și atunci sufletul va scăpa de mâinile lor, ajungând la sânul lui Dumnezeu, unde totul este pace și odihnă neschimbătoare.