text Devotionale

Curați sau necurați, după alegerea fiecăruia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau
  • 1. Domnul a zis lui Noe: „Intră* în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am** văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2.
  • Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate*, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate**, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască. (Gen. 7:1,2).
  • Domnul îi spune lui Noe (numele lui însemnând „mângâiere”) că îl va salva împreună cu familia sa, doar datorită neprihănirii capului familiei. În patriarhul Noe, Cel Sfânt Și-a găsit mângâierea, după mâhnirea profundă stârnită de nelegiuirea și răutatea restului omenirii. Câte persoane erau în familia patriarhului? El și soția, Sem, Iafet și Ham împreună cu soțiile lor, deci opt suflete sau patru perechi umane. Câte perechi de păsări și dobitoace curate au intrat în corabie? Câte șapte perechi din fiecare soi curat(porumbei, turturele, vrăbiuțe, mierle, căprioare, cerbi, etc). Și doar câte o pereche din cele necurate, animale ce aveau să devină carnivore. Observăm că numărul 4 este la mijloc, între 1 și 7, chiar la jumătate.
  • Deci, ceilalți din Familia lui Noe nu erau nici curați, nici necurați, la fel fiind toți oamenii: ne putem alege curățirea în sângele sfânt al Domnului Isus și apoi să trăim curat, ca El. Sau, putem alege greșit. să rămânem necurați, pentru eternitate. Avem toată libertatea de a alege, în fiecare zi! Și totuși, există un moment, când e prea târziu să ne mai schimbăm calea. Este scris în Apocalipsa, nu doar „Cine este neprihănit, să trăiască mai departe fără prihană!” și „Cine este sfânt, să se sfințească mai departe”, dar și, mai înainte, tot în capitolul 22: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe!”
  • Dacă am fi sfinți ca Pavel, Domnul ne-ar dărui pe toți care călătoresc pe marea vieții în aceeași corabie cu noi și ar deveni curați și ei, în sângele lui Cristos. Căci un înger al Domnului așa i-a vorbit apostolului Pavel:
  • „Faptele apostolilor 27:24 – "şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’"
  • Și au scăpat toți 276 de oameni care erau în corabie, datorită rugăciunilor și neprihănirii unuia singur. Nu a fost altă pagubă, decât pierderea corabiei, a bogățiilor.
  • Deci, ce ne alegem azi? Curăția și sfințenia sau necurăția? Domnul să ne dăruiască pe toți cei ce călătoresc cu noi în aceeași „corabie” pe marea vieții! Și să fim o mângâiere, atât pentru oameni, cât și pentru Dumnezeu!

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Tragedia Crestinismului actual
Tragedia creștinismului actual constă în faptul că spunem că suntem creștini, dar doar puțini dintre noi citesc zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Ce slujbă poți avea când nici măcar nu citești Biblia în f... Citeste mai mult >>
Legea lui Hristos vs Legea lui Moise
În lume, omenirea se află în întunericul păcatului. Nu este om care să facă binele. Pentru că omul are înclinație spre rău, lumea seculară are legi care să ne facă posibilă conviețuirea. Ele condamnă... Citeste mai mult >>
De ce l-a creat Dumnezeu pe om
Din citirea Scripturii putem vedea că în planul Lui veșnic, Dumnezeu a avut în vedere nu doar crearea unor ființe superioare îngerilor, ci scopul Lui a fost să facă o ființă în care să se manifeste na... Citeste mai mult >>
Cum să iubești pe vrăjmași după învățătura Domnului Isus
În Biserică suntem învățați să iubim și pe cei din afara ei, chiar și pe cei care ne vor face rău. Când intrăm în contact cu cei din exteriorul Împărăției dragostei, trebuie să urmăm exemplul Domnului... Citeste mai mult >>
Cum ajungi la dragostea de sus
Pentru a ajunge la odihna și liniștea din Împărăția lui Dumnezeu trebuie să punem în aplicare învățătura adusă din cer de Domnul Isus. (Nu judecați ca să nu fiți judecați, nu osândiți ca să nu fiți os... Citeste mai mult >>
Cum reacționează un creștin când apare conflictul
Aceasta este o continuare a postării Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu:fără compromis cu lumea - Resurse CreștinePacea din Împărăția lui DumnezeuÎncă unul din lucrurile de preț care se află în Îm... Citeste mai mult >>
Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>