text Devotionale

Comoara noastră

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Comoara noastră

   

2 Corinteni 4:7."Comoara aceasta  o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi."

  

   Domnul Isus Hristos este această "comoară", iar noi, suntem "vasele de lut", în care purtăm această "comoară."

   Ceea ce, manifestă această "comoară" în viaţa noastră, este " o putere nemaipomenită" care este de neconceput într-un vas de lut, de pământ. 

   Este ceva ce nu se manifestă în natural, ci este supranatural, iar această putere este recunoscută doar de acei oameni care au fost născuţi din nou, în care omul vechi a murit şi un alt om i-a luat locul: "omul nou în Hristos", comoara noastră.

   Este primejdios când între cei ce poartă această "comoară" în vasul lor, se adaugă si oameni care "vasul lor are tot necesarul de a sta pe calea Domnului, doar prin puterea" lor. Şi ceva şi mai primejdios, este când în fruntea unei comunităţi, se află un asemenea om; nu sunt şanse de înaintare în credinţă, pentru că aici, e o trăire nu prin credinţă, ci prin vedere. Prin faptul că Biblia este citită şi studiată, chiar de oameni inteligenţi şi cu minţi ascuţite, fără Hristos şi Duhul Lui cel Sfânt, s-au născut oameni religioşi, care, dacă acum, ar veni Domnul Isus aici, nu L-ar primi ci, I-ar spune la fel ca cei de pe vremea LUI: "duci poporul în rătăcire stricându-ne regulile şi tradiţiile."

  "Comoara" aceasta, este un favor nemeritat pentru noi, care ni se dă această putere nemaipomenită, de a împlini voia lui Dumnezeu mai presus de puterile noastre naturale, iar atunci când, în orice situaţie eşti conştient că Ea este în tine, acţionezi pe baza Ei, prin credinţă şi din odihna în care noi am intrat în Hristos, Care la cruce a sfârşit totul, pentru ca noi să ne odihnim în El, ştiind că biruinţa a fost deja câştigată de Isus, iar noi, suntem biruitori prin El. Ceea ce Apostolul Pavel atenţionează pe cei ce poartă această "Comoară" în vasul lor de lut este că: "începe prigonirea şi încercarea credinţei." Atunci, în vieţile celor care poartă această "Comoară" în vasele lor, intervine "puterea nemaipomenită" din Hristos, comoara noastră, şi te afli că suferi batjocura, încercarea, prigoana cu bucurie. Acest lucru este supranatural, tu doar recunoşti pe "Dătătorul" puterii şi suferi cu plăcere să fii prigonit, pentru că tu ştii că eşti ascuns cu Hristos în Dumnezeu.

   "2 Corint.4:8-10. "Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întodeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru."

  

Slavă, slavă Domnului Isus!!!

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să fii flămând și însetat după neprihănire
Încă unul din lucrurile de sus, după care trebuie să umblăm, și care definește Împărăția lui Dumnezeu este neprihănirea sau mai bine zis lipsa păcatului. (Sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pe... Citeste mai mult >>
Un semn al unui început nou în Hristos
Dacă nu vom iubi și nu vom păzi porunca de sus, care ne spune să nu ne împotrivim celor ce ne fac rău, nu vom ajunge să experimentăm îndelunga răbdare, și cu atât mai puțin pacea și odihna sufletului.... Citeste mai mult >>
Neîmpotrivirea și îndelunga răbdare
Omul firesc nu va accepta să renunțe la un „lucru vechi” (un exemplu ar fi munca la negru, împotrivirea) cu care se descurcă în această viață, pentru un lucru nou din Împărăție, care îi va aduce multe... Citeste mai mult >>
Omul cel nou și lucrurile de sus
Lucrurile din Împărăția lui DumnezeuCuvântul Scripturii ne spune că omul care îl iubește pe Dumnezeu din toată inima, care se leapădă de sine și intră în legământ de ucenicie cu El, devine o făptură n... Citeste mai mult >>
Domnul Isus și școala uceniciei
Domnul Isus a fost trimis ca ambasador al acestei Împărății, cu misiunea să aducă acest „Teritoriu Sfânt” în inimile noastre. El a fost trimis de Tatăl ceresc să aducă omenirii pierdute, lucrurile cer... Citeste mai mult >>
Ce valori definește Împărăția lui Dumnezeu
Împărăția cerească ne-a fost adusă pe pământ de Domnul Isus, pentru ca orice om care aude Evanghelia Împărăției și face hotărâri ferme de a-și schimba viața, să poată intra în ea. (A venit la ai Săi,... Citeste mai mult >>