Colega mea de serviciu

  Când ajung la povestirea naşterii lui Isus din Biblia ilustrată pentru copii, regăsesc o imagine în care Maria şi Iosif bat la uşă, dar nu sunt primiţi. Singurul loc care li se oferă este grajdul cu animale. Fiicei mele îi plac animalele din imagine, şi copilul Isus pare că se simte comod în iesle. Dar eu ştiu că grajdul este locul cel mai murdar din gospodărie, deloc potrivit ca locuinţă şi cu atât mai puţin potrivit pentru naşterea unui copil. Isus S-a născut acolo, în timp ce camerele mari şi călduroase nu s-au deschis pentru El. Isus vrea şi astăzi să Se nască în inima mea. Am eu oare loc pentru El?

  În fiecare zi mă rog Domnului să îmi dea o inimă smerită şi putere de muncă la serviciu. Lucrez ca asistentă la domiciliu şi, de curând, am o colegă nouă. Este o persoană care, printre onorabilele calităţi de asistentă, are şi o slăbiciune: înjură foarte des. Eu provin dintr-o familie unde nu aveam voie să-i spun cuiva: „Prostule!”, darămite să înjur. După câteva săptămâni de colaborare, această colegă mi-a spus că a început să se schimbe de când lucrează aici, că nu mai înjură aşa des şi e mai calmă. M-a rugat chiar să o penalizez când înjură. După un timp, şi alte colege au început să se scuze când scapă înjurături în prezenţa mea, ceea ce nu fac în compania altor colege. Cum e posibil ca ele să se simtă ruşinate de felul lor vorbire? Duhul Sfânt e cel care le mustră conştiinţa şi o influenţează spre bine. Eu nu fac un efort conştient să o influenţez pe colega mea, dar ea a sesizat că vocabularul ei este murdar. M-am bucurat să aud că vrea să se schimbe spre bine.

  Au urmat ocazii de mărturisire a credinţei mele într-un mod atât de natural, încât am rămas uimită. Am ajuns la concluzia că mărturia nu este un act voluntar, ci un stil de viaţă; este ceea ce trăiesc, nu ceea ce spun.

  Pauzele de masă au devenit ocazii de mărturie. De curând, am avut la mine un pateu de năut, şi colega mea a fost curioasă să guste. Am rămas uimită să văd cât de mult i-a plăcut.

– Ce bun e un gust nou! a exclamat ea. Eu m-am săturat de gustul mâncărurilor mele!

  De Anul Nou am primit un cadou de la ea, ca mulţumire pentru colaborarea frumoasă dintre noi.

  Ca să pot fi în continuare o mărturie vie pentru colega mea, trebuie să ÎI primesc zilnic pe Isus în inimă şi să trăiesc fiecare moment în prezenţa Lui. Este aceasta şi dorinţa ta? Atunci, să ne rugăm împreună astfel: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!”