text Devotionale

Ceva pe care te poți baza

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Eder de los Santos Garda

  Unul dintre evangheliştii cu literatură care lucrează în subordinea mea este Jonathan, un tânăr student căruia îi pasă foarte mult de lucrarea cu literatură. Când a venit în oraşul Villahermosa, Tabasco, a venit cu visul ca într-o zi să studieze la Universitatea Linda Vista. Fiind în oraş, el s-a devotat total prezentării cărţilor noastre de sănătate cadrelor medicale, ţintind în special doctorii.

  Într-o zi, a mers la cabinetul unei doamne doctor, dar ea nu l-a primit imediat. Totuşi, după ce a intrat, Jonathan şi-a ţinut prezentarea, punând accent pe valoarea educaţională a cărţilor de sănătate şi atrăgându-i atenţia, de exemplu, spre tema obezităţii. Dar doamna doctor tot nu părea interesată. Totuşi ea şi-a exprimat o nevoie la nivel spiritual, iar Jonathan a condus discuţia în acea direcţie.

  Îi cunoştea pe adventiştii de ziua a şaptea şi biserica lor. De fapt, ea a spus că i-a plăcut totul la acea biserică. Ştia chiar şi de darul lui Ellen White, ca profet. Jonathan a întrebat dacă citise vreuna din cărţile ei, iar ea a confirmat că citise, dar nu voia să mai vorbească despre profetesă. La plecare, Jonathan a avut convingerea că era oarecum atrasă de lucrarea lui Ellen White, aşa că în fiecare săptămână a mers să o viziteze, lăsându-i de fiecare dată câte un capitol din Patriarhi şi profeţi. Ea le primea, le citea şi îi mulţumea lui Jonathan, spunând că erau foarte frumoase, clare şi benefice. „Ele mă ajută să înţeleg Biblia mai bine”, a recunoscut doamna doctor.

  Într-un sfârşit, Jonathan a ştiut că sosise clipa să îi spună sursa acelor capitole, aşa că atunci când s-a ivit momentul potrivit, a informat-o că materialele pe care le citise erau scrise de Ellen White. A fost foarte surprinsă. Apoi a cumpărat nerăbdătoare setul Conflictul veacurilor. Astăzi, acea doamnă studiază Biblia şi ne aşteptăm la un rezultat pozitiv, căci „avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare…, ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos” (2 Petru 1:19). Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tineri, precum Jonathan, şi pentru darul profeţiei.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să fii flămând și însetat după neprihănire
Încă unul din lucrurile de sus, după care trebuie să umblăm, și care definește Împărăția lui Dumnezeu este neprihănirea sau mai bine zis lipsa păcatului. (Sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pe... Citeste mai mult >>
Un semn al unui început nou în Hristos
Dacă nu vom iubi și nu vom păzi porunca de sus, care ne spune să nu ne împotrivim celor ce ne fac rău, nu vom ajunge să experimentăm îndelunga răbdare, și cu atât mai puțin pacea și odihna sufletului.... Citeste mai mult >>
Neîmpotrivirea și îndelunga răbdare
Omul firesc nu va accepta să renunțe la un „lucru vechi” (un exemplu ar fi munca la negru, împotrivirea) cu care se descurcă în această viață, pentru un lucru nou din Împărăție, care îi va aduce multe... Citeste mai mult >>
Omul cel nou și lucrurile de sus
Lucrurile din Împărăția lui DumnezeuCuvântul Scripturii ne spune că omul care îl iubește pe Dumnezeu din toată inima, care se leapădă de sine și intră în legământ de ucenicie cu El, devine o făptură n... Citeste mai mult >>
Domnul Isus și școala uceniciei
Domnul Isus a fost trimis ca ambasador al acestei Împărății, cu misiunea să aducă acest „Teritoriu Sfânt” în inimile noastre. El a fost trimis de Tatăl ceresc să aducă omenirii pierdute, lucrurile cer... Citeste mai mult >>
Ce valori definește Împărăția lui Dumnezeu
Împărăția cerească ne-a fost adusă pe pământ de Domnul Isus, pentru ca orice om care aude Evanghelia Împărăției și face hotărâri ferme de a-și schimba viața, să poată intra în ea. (A venit la ai Săi,... Citeste mai mult >>