text Devotionale

Capcana câștigului ușor: de la mici minciuni la robie spirituală

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Loga

Vom lua câteva exemple care ne vor arăta cum suntem prinși în plasa lui Satan prin avantajele oferite de hoție însoțită de minciună. Aceste avantaje pot fi de la mici, neînsemnate, până la foarte mari.

Un exemplu este munca la negru/la întuneric, care presupune să lucrăm fără contract de muncă înregistrat la ITM, sau cu un salariu mai mic pe contract și o diferență netaxată în mână. Avantajul obținut prin accesarea acestei „oferte negre” este câștigul unei sume care se dublează. Pentru cei ce sunt în această situație, renunțarea la acest lucru „vechi” ar fi extrem de dificilă, pentru că venitul li s-ar înjumătăți și viața ar deveni mult mai grea.

Pentru a ne asigura un nivel de trai mai bun, aproape toți facem o școală care se va finaliza cu o diplomă/calificare care să ne folosească apoi în viață. Putem observa că la examinările din timpul școlii, aferente obținerii diplomei, Satan va veni cu o ofertă la care mulți cedează.

El ne va ajuta să obținem diploma dacă ne vom folosi de copiat/furt, renunțând astfel la adevăr. Apoi ne ajută să găsim un post bun cu condiția să prezentăm la angajare ce am obținut prin furt. Însă prin prezentarea diplomei/atestatului care certifică faptul că avem cunoștințele necesare ocupării postului respectiv, vom trăi în minciună. (Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună. Apocalipsa 21:27)

Prin faptul că ne vom folosi și ne vom bucura apoi de ceea ce am furat și mințit ne vom prinde singuri într-un lanț al nelegiuirii din care mulți nu vor mai putea ieși. (Orice hoț, și oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârșire. Zaharia 5:3)

Încă un exemplu în care suntem prinși în cursa lui Satan este oferta ieșirii la pensie (de boală), mai repede, prin folosirea darurilor și a minciunii. Însă minciuna însoțită de înșelarea statului, apoi de încasarea de venituri necuvenite are consecințe spirituale dezastruoase.

Notă:
Această postare este un extras din broșura „Nașterea din nou”, disponibilă gratuit, integral, în format scris și audio — apasă pe titlul broșurii pentru a o accesa. Pe site-ul cuvantcurat. ro găsești și alte resurse dedicate unei vieți de ucenicie autentice, pentru a ne asemăna cu Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatie crestina

Cum să iubești pe vrăjmași după învățătura Domnului Isus
În Biserică suntem învățați să iubim și pe cei din afara ei, chiar și pe cei care ne vor face rău. Când intrăm în contact cu cei din exteriorul Împărăției dragostei, trebuie să urmăm exemplul Domnului... Citeste mai mult >>
Cum ajungi la dragostea de sus
Pentru a ajunge la odihna și liniștea din Împărăția lui Dumnezeu trebuie să punem în aplicare învățătura adusă din cer de Domnul Isus. (Nu judecați ca să nu fiți judecați, nu osândiți ca să nu fiți os... Citeste mai mult >>
Cum reacționează un creștin când apare conflictul
Aceasta este o continuare a postării Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu:fără compromis cu lumea - Resurse CreștinePacea din Împărăția lui DumnezeuÎncă unul din lucrurile de preț care se află în Îm... Citeste mai mult >>
Devoțional la cartea Psalmilor
Cuvânt înainte „Ferice de omul care nu umblă după sfatul celor răi…” (Psalmul 1) Adevărata fericire nu începe cu răspunsuri rapide, ci cu un drum ales corect. Psalmul 1 ne arată că viața omului nu e... Citeste mai mult >>
Inima curată și Împărăția lui Dumnezeu: fără compromis cu lumea
Inima curatăCei ce aparțin Împărăției de sus nu își întinează inima cu lucruri murdare. Nu merg la sfatul celor răi, nu pun nimic rău înaintea ochilor lor, își acoperă ochii ca să nu vadă răul și își... Citeste mai mult >>
Cum arată neprihănirea în lucrurile materiale
Ce spune Biblia despre corectitudine, mită și necinsteVom enumera câteva din aceste lucruri de sus care se regăsesc în Împărăție: Cinstea/corectitudineaCine iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea,... Citeste mai mult >>
De la romanul „Vin ploile” la metanoia și la ploaia spirituală târzie
Iacov 5:7 – "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie." ‘... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să fii flămând și însetat după neprihănire
Încă unul din lucrurile de sus, după care trebuie să umblăm, și care definește Împărăția lui Dumnezeu este neprihănirea sau mai bine zis lipsa păcatului. (Sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pe... Citeste mai mult >>
Un semn al unui început nou în Hristos
Dacă nu vom iubi și nu vom păzi porunca de sus, care ne spune să nu ne împotrivim celor ce ne fac rău, nu vom ajunge să experimentăm îndelunga răbdare, și cu atât mai puțin pacea și odihna sufletului.... Citeste mai mult >>
Neîmpotrivirea și îndelunga răbdare
Omul firesc nu va accepta să renunțe la un „lucru vechi” (un exemplu ar fi munca la negru, împotrivirea) cu care se descurcă în această viață, pentru un lucru nou din Împărăție, care îi va aduce multe... Citeste mai mult >>