Ultimul test

În ultimul timp recitesc tot mai des un verset și meditez la profunzimea ce o conține, pentrucă sunt foarte interesat în a știi ce atitudine să adopt în mijlocul oamenilor unde îmi desfășor viața. De câțiva ani trăiesc în Berlin și observ aici oameni ce au religii diferite, vin din țări diferite, și au mentalități ce diferă de la om la om. Am impresia că versetul biblic pe baza căruia voi scrie acest articol, îmi trasează un anumit mod de a fi, și a trăi viața creștină. În 2 Timotei 1; 7 ni se consemnează: , , Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.” De-alungul anilor am învățat un lucru, și anume că pentru a înțelege un pasaj biblic sau un verset, am nevoie să pătrund în cadrul cultural și istoric în care a fost scris, să-mi dau seama ce au însemnat acele gânduri pentru autor și contemporanii săi, și apoi să încerc să extrag învățăturile necesare pentru mine.

În cazul de față, este vorba despre ultima epistolă scrisă de apostolul Pavel cu puțin timp înainte de a suferi moartea de martir. Apostolul era întemnițat la Roma pe timpul împăratului roman Nero, ce provocase un mare incendiu și apoi dăduse vina pe creștini, și ca urmare a acestui fapt se declanșase o persecuție aprigă împotriva creștinilor. Apoi la ceva timp după acel incendiu Pavel a fost arestat și judecat, însă nu fusese încă condamnat, era în așteptarea sentinței, încătușat fiind în închisoare. În acest context, apostolul îi scrie ultima sa epistolă fiului său spiritual Timotei. De fapt Pavel mai fusese judecat odată de Nero și fusese pus în libertate. Dar de data aceasta el avea sentimentul că clipa plecării lui este aproape, și că va fi condamnat la moarte pentrucă propovăduise cu putere Evanghelia la Roma și în imperiu.

Comentatorii Bibliei au numit această epistolă: „Ultima dorință și testamentul marelui apostol al neamurilor.” Într-adevăr este o epistolă profundă din punct de vedere spiritual. Apoi ceea ce îmi place cel mai mult este faptul că este dezvoltat marele adevăr al nemuririi. Apostolul cu elocvența sa cu care ne-a obișnuit și din alte epistole ale sale, ne convinge că nu totul se termină pe acest pământ, și că există viață dincolo de lumea noastră. Marele apostol scrie ca un om ce este animat de speranța vieții veșnice în Hristos.

Pe tot parcursul vieții sale, apostolul neamurilor a fost preocupat foarte mult de comportamentul său, a dorit cumva ca el cel ce propovăduise cu putere Evanghelia să nu fie lepădat. Iar în momentul când scrie această epistolă este din nou preocupat, ce atitudine să adopte în temniță și în fața morții, pentru că este conștient că el este o priveliște pentru lume, îngeri, și oameni. De altfel el scrie: „Adu-ți aminte de Domnul Iisus Hristos, din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentruca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Iisus, împreună cu slava veșnică.” ( 2 Timotei 2:8-10 )

Pavel îl are în mintea sa pe Iisus și contemplă din nou natura umnană a lui Iisus, încercând să înțeleagă cum a fost posibil ca Cel ce este Dumnezeu în mod deplin să se întrupeze și să devină om, și să ne predice mesajul iubirii, și apoi să moară suferind pe crucea Calvarului. Apostolul a înțeles în parte acest lucru, după care a exclamat mare este taina evlaviei, pentru că nu o putem cuprinde în totalitate cu mintea noastră. Pavel este conștient că trebuie să rabde totul într-un spirit creștin, pentru că comportamentul său și moartea sa ca martir vor fi o mărturie puternică în favoarea Evangheliei. De aceea el afirmă că este gata și că clipa plecării sale este aproape, dar încă este frământat de grija pentru bisericile înființate de el, și de aceea îi dă sfaturi prețioase lui Timotei.

Doresc să mă întorc la versetul pe care l-am consemnat la începutul acestor rânduri. Primul lucru ce îmi atrage atenția din acest verset este faptul că se menționează că Dumnezeu ne-a oferit Duhul Sfânt, practic fără El nu poate exista viață spirituală. Ni se consemnează foarte clar că nu ni s-a dat un duh de frică sau de lașitate, în cazul lui Pavel, el nu putea să se lase cuprins de așa ceva pentrucă era un reprezentant de seamă a lui Hristos. Apoi, ni se consemnează: „... ci de putere, de dragoste.” Apostolul ca unul care l-a contemplat foarte mult pe Hristos, a înțeles că în caracterul lui Iisus puterea și dragostea sau unit formând un echilibru perfect și de aceea ca Iisus nu a mai trăit și vorbit nimeni, oamenii rămâneau extaziați când îL ascultau. Iar mai presus de orice, Iisus trăind între oameni era personificarea dragostei divine.

În partea finală a acestui verset ni se consemnează că Duhul Sfânt va aduce chibzuință în mintea creștinului, sau am putea aprofunda și mai mult și înțelege chibzuința cu bunul simț pe care orice om ar trebui să-l aibă, și fără de care o societate se prăbușește din punct de vedere moral. Cred că marele test pentru noi cei ce astăzi tindem să urmăm învățăturile biblice în societatea în care trăim este să dăm dovadă de bun simț, în fața unei astfel de mărturii chiar și cei mai mari împotrivitori ai Evangheliei pot fi mișcați.

Nu putem știi cum se va sfârși viața noastră, și nici cum se vor derula evenimentele pe viitor în lumea în care trăim. Dar ni se spune foarte clar ce comportament creștin trebuie să adoptăm. Din zilele lui Pavel și până în zilele noastre au fost martiri, de asemenea cartea Apocalipsa ne spune că până la închiderea harului vor mai fi martiri. De aceea cred că atitudinea lui Pavel în fața morții, ar trebui studiată cu un deosebit interes. De asemenea îmi place modul triumfal în care el își încheie epistola. „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta ceea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. Deacum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” ( 2 Timotei 4:6-8 )

În fața apostolului se întindea eternitatea, de asemenea el știa că împăratul Nero îi putea lua libertatea și oricare alt drept civil și chiar și viața sa fizică, însă nimeni nu se putea atinge de speranța mântuirii ce o avea în inima sa, ba mai mult în momentele când scria în lanțuri fiind, ultima sa epistolă, marele apostol al neamurilor avea certitudinea mântuirii. Astăzi avem marele privilegiu să primim Duhul Sfânt despre care apostolul ne-a scris, într-un mod atât de măreț și să trăim animați de speranța mântuirii. Este adevărat că sunt timpuri grele în care a da dovadă de un comportament creștin uneori nu te alegi decât cu batjocori. Dar viața aceasta pământească privită din perspectiva veșniciei capătă alt sens. Cred că lucrul cel mai minunat pentru un creștin, este să-și găsească locul în planul lui Dumnezeu de salvare a oamenilor, și să conlucreze cu Hristos pentru ai ajuta pe alții să cunoască vestea bună a mântuirii. Să nu uităm că dincolo de orice circumstanță neplăcută a vieții, ne așteaptă Canaanul ceresc cu toate splendorile, și că prin lumea aceasta a suferinței suntem doar în trecere. De aceea este bine să ne lăsăm pătrunși de bucuria mântuirii.