PAZESTE-TI PICIORUL...

PAZESTE-TI PICIORUL


Este o cantare pentru copii, ale carei versuri spun:

"Ai grija, piciorus, pe unde mergi,
Fiindca Dumnezeu Cel Sfant
Vede tot ce-i pe pamant".

La fel se refera cantecul la gura ce vorbeste, la mana ce lucreaza si la urechea ce asculta.
Poate ar fi necesar sa mai cantam si noi, adultii, acest cantec de copii, ca sa nu uitam ca absolut tot ce facem pe acest pamant, e vazut si auzit de Dumnezeu.
In Eclesiast 5:1-6, ni se spune de ce anume sa tinem seama , atunci cand "intram in casa Domnului".
Versetul 1:
"Pazeste-ti piciorul cand intri in casa lui Dumnezeu, si apropie-te mai bine sa asculti , decat sa aduci jertfa nebunilor; caci ei nu stiu ca fac rau cu aceasta".
"Pazeste-ti piciorul", se refera la faptul ca atunci cand intri in biserica, trebuie sa "pasesti" inaintea Domnului cu respect, cu sfiala, cu umilinta, asa cum intrau odinioara israelitii in "cortul intalnirii" si mai apoi, in templul lui Dumnezeu.
E adevarat ca Dumnezeu e pretutindeni, nu numai in biserica, dar "acolo da Domnul binecuvantarea"[psalm 133:3] , acolo ne adunam sa avem partasie unii cu altii, dar mai ales, cu Domnul.
Daca la o intalnire cu un om important ne purtam cu mult respect, cu atat mai mult, la intalnirea cu Dumnezeu , acolo unde El ne va vorbi fiecaruia, dupa nevoile inimii noastre!

Imi amintesc, ca fiind copil, mergeam la biserica impreuna cu parintii. Stateam cuminte pe banca , ascultand, desi nu stiu cat de mult intelegeam din predica. Si nici nu-mi amintesc sa ma fi certat vreodata parintii , ca sa stau linistita, dar cred ca simtisem asta din respectul lor, din piosenia cu care ei intrau in biserica.
Odata, dupa terminarea programului, parintii, care uitasera ceva in sala de adunare, m-au trimis sa iau acel lucru, pana cand ei au mai vorbit cu fratii. Am intrat sa iau acel obiect dupa care ma trimisesera,[nu-mi mai amintesc ce anume], dar imi amintesc ca vazand sala goala, fara niciun om, m-am oprit in prag , si eram aproape sa n-am curajul sa merg mai departe, la banca pe care statusem impreuna cu parintii.
Prezenta Domnului mi se parea atat de evidenta, incat nu m-as fi mirat daca L-as fi si vazut pe Domnul.
Am intrat cu rasuflarea taiata, abia calcand, pe varfuri, ca nu cumva sa deranjez vreun colt de covor, ori sa misc vreo banca, ori sa fac vreun mic zgomot.
Am luat cu mare atentie ceea ce-mi spusesera parintii si apoi, la fel de atenta si sfioasa, am iesit , am inchis usa atat de incet, la fel, ca sa nu fac vreun zgomot.
Azi, cand vad copiii miscandu-se prin biserica, vorbind si facand galagie, ma gandesc ca noi, adultii, am gresit , caci n-am reusit sa le insuflam copiilor acea teama sfanta, acel respect pentru casa Domnului.
Imi mai amintesc de o alta intrare a mea in sala de adunare.
Eram deja adult, trecusera multi ani.
Aveam o mare amaraciune in suflet; parca nu-mi mai era suficienta rugaciunea din "odaita".
Asa ca am plecat spre biserica, in curtea careia locuia o familie tanara.
Nu era zi de adunare, si biserica era incuiata.
Am cerut cheia adunarii, am intrat aproape cu aceeasi sfiala din copilarie; eram , ca si atunci, coplesita de prezenta Domnului.
N-a fost suficient sa ma asez in genunchi, pentru rugaciune; am simtit nevoia sa ma prostern cu fata la pamant, la cativa pasi de amvon; nu stiu ce gandeam in acele clipe, nici nu stiu ce m-am rugat .
Stiu doar ca am plans acolo , in hohote, multa vreme, ca un copil, care s-a lovit.
Stiti, uneori, copiii, cand se lovesc, nu plang imediat, ci abia dupa ce a venit mama si-l mangaie, il ia in brate, il impaca...Plang mult, apoi se potolesc.
La fel am plans si eu, "mi-am varsat inima inaintea Domnului", apoi o pace adanca m-a invaluit; bunatatea Domnului m-a "inconjurat pe dinapoi si pe dinainte".
Dupa multa vreme am iesit; dar eram alt om, toata amaraciunea cu care venisem, nu mai era asupra mea. Mi-o luase Mantuitorul. Acum aveam putere sa-mi continui mai departe viata.
Regret insa pentru alte zile, in care n-am intrat cum se cuvine la intalnirea cu Domnul.

Apoi, Eclesiastul ne spune ca "e mai bine sa asculti, decat sa aduci jertfa nebunilor, care nu stiu ca fac rau cu aceasta".
Ma gandesc la atatea vorbe care n-ar trebui spuse despre biserica Domnului, despre pastori, despre predici, despre comitete, despre frati si surori. Nu cumva toate acestea sunt "jertfa nebunilor"?
Versetul 2 ne spune: "Sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu".
Poate ca acest verset se refera la rugaciunile noastre , pe care le facem cu, sau fara cuvinte[ sa nu-ti rosteasca inima, spune versetul, nu gura ].
E acelasi indemn pe care ni-l face Domnul Isus, cand ne invata sa ne rugam:
Matei 6:5,7:
"Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii, carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sa fie vazuti de oameni. Adevarat va spun, ca si-au luat rasplata.
Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati".
Eclesiastul este si mai dur, afirmand ca "prostia nebunului se cunoaste din multimea cuvintelor".
Versetul 4 si 5 din Eclesiast 5, se refera la juruinte, adica la promisiunile pe care le facem Domnului si pe care el ne sfatuieste: "nu zabovi s-o implinesti, caci Lui nu-I plac cei fara minte".
Interesant, nu?
De ce oare, nu-I plac cei fara minte?
Pentru ca, in Iacov 1:5, ne spune:
"Daca vreunuia din voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare si ea ii va fi data".
Adica inaintea Domnului nu sunt oameni mai destepti, si oameni mai putin destepti?
Mai invatati, ori mai putin invatati?
Nu, nu conteaza "istetimea" noastra.
E vorba de "intelepciunea care vine de sus", care "este intai, curata, apoi, pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de fapte bune, fara partinire, nefatarnica".
Intr-adevar, aceasta intelepciune nu depinde de cate facultati am terminat[ desi sunt bune si acestea, si Domnul apreciaza truda noastra pentru a acumula cunostinte, caci zice:"tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta"], ci de cata credinta avem.
Si daca n-avem aceasta intelepciune, o putem cere cu credinta, si" ea ne va fi data".
In Cuvantul lui Dumnezeu ni se dau si alte sfaturi, in ce priveste modul cum sa venim la "casa Domnului".
-Sa ne curatam de tot ce nu e dupa voia lui Dumnezeu
In Exod 3:5, Dumnezeu ii spune lui Moise, "cel mai bland om de pe pamant", sa-si scoata incaltamintea din picioare, caci locul pe care calca, era sfant. Cu cat mai mult noi,[care avem murdara nu numai "incaltamintea"], trebuie sa ne lasam cercetati de Duhul Domnului!
De aceea in Isaia 1:13,16 , Dumnezeu zice prin gura proorocului:
"Nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea", "Spalati-va deci si curatiti-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Incetati sa mai faceti raul!"
Ce minunat ca Domnul inca ne mai iarta!
In versetul 18, continua:
"De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana".
-Sa ascultam de Cuvantul lui Dumnezeu
1 Samuel 15:22
"Ii plac Domnului mai mult arderile de tot si jertfele decat ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decat jertfele , si pazirea Cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor".
-Sa multumim Domnului
Psalm 50:14
"Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Prea Inalt".
-Sa fim fara prihana si cu ganduri curate
Matei 5:23,24
"Daca iti aduci darul la altar, si acolo iti aduci aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti darul acolo inaintea Domnului, si du-te intai de impaca-te cu fratele tau ; apoi vino de adu-ti darul."
Proverbe 15:8
"Jertfa celor rai este o scarba inaintea Domnului, dar rugaciunea celor fara prihana Ii este placuta".
-Sa ne "imbracam" cu dragostea, care este plina de bunatate
Osea 6:6
"Caci bunatate voiesc,nu jertfe, si cunostinta de Dumnezeu mai mult decat arderi de tot!"

Fie ca Domnul sa ne daruiasca tuturor un" duh de intelepciune si de descoperire in cunoasterea Lui"[ Efeseni 1:17 ], ca sa stim cum sa ne purtam in "casa lui Dumnezeu".