MANA CEA BUNA A DOMNULUI ERA PESTE EL

MANA CEA BUNA A DOMNULUI ERA PESTE EL


Ca si Ezra, Neemia, afland ca cei luati in robie din poporul lui Israel "sunt in cea mai mare nenorocire si ocara",a "sezut jos, a postit si s-a rugat inaintea Domnului."
El a cerut iertare pentru tot poporul evreu.
Neemia 1;6,7;
"Eu si casa tatalui meu am pacatuit.
Te-am suprat, si n-am pazit poruncile Tale, legile si oranduirile pe care le-ai dat robului tau, Moise".
Neemia era paharnicul imparatului Artaxerxe.
Vazandu-l trist, imparatul l-a intrebat pe Neemia care este motivul tristetii lui, banuind ca e vorba de "o tristete a inimii".
Neemia s-a rugat Domnului, apoi a raspuns imparatului, cerandu-i voie sa mearga sa "zideasca iarasi cetatea mormintelor parintilor " lor.
Imparatul accepta, ii da scrisori pentru dregatorii imparatesti din Ierusalim.
Ajungand in Ierusalim, iese noaptea [din cauza dregatorilor carora" nu le-a placut deloc ca venea un om sa caute binele copiilor lui Israel"], priveste "cu bagare de seama la zidurile daramate ale Ierusalimului si la portile lui arse de foc".
Ii indeamna pe evrei sa " zideasca iarasi zidul Ierusalimului"ca "sa nu mai fie de ocara".
Ca si in cazul lui Ezra, "mana cea buna a Domnului "fusese peste el si cand a fost sa vorbeasca imparatului, dar si cand i-a indemnat pe evrei sa rezideasca cetatea.
Chiar daca a avut si potrivnici, Neemia a incurajat poporul:
Neemia 2:20
"Eu le-am raspuns: Dumnezeul cerurilor ne va da izbanda. Noi, robii Sai, ne vom scula si vom zidi".
S-au unit cu totii, chiar si cu " fetele lui Salum, fiul lui Halohes "–3;12,[iata ca aveau loc si fetele in lucrarea Domnului!]au zidit portile cetatii si zidurile.
Dregatorii" si-au batut joc de iudei " si au hotarat sa-i ucida, dar ei nu s-au descurajat, ci rugandu-se Domnului, au continuat sa "lucreze cu tragere de inima", chiar daca a fost nevoie ca "jumatate din oameni...sa lucreze, iar cealalta jumatate sa fie inarmata cu sulite, cu scuturi, cu arcuri si cu platose", "din zorii zilei si pana la ivirea stelelor."
Timp de doisprezece ani, Neemia este dregator, si cheltuie din averea sa pentru hrana celor care zideau.

Desi au multe impotriviri, pe care le-a rezolvat cu diplomatie, Neemia si iudeii reusesc sa termine zidul.
S-au intors multi din robie si au reinceput sa "praznuiasca" impreuna sarbatorile, sa citeasca legea Domnului, sa-si marturiseasca pacatele si sa-si inoiasca legamantul, sa se sfinteasca.

Este si astazi cate un Neemia, a carui"fata este trista" vazand ca unele biserici ale Domnului sunt parasite, daramate...
Intr-un sat din Baragan, a fost o adunare crestina, ai caror crestini plini de zel si ravna au trecut , rand pe rand, in vesnicie.
Cu mare greutate obtinusera "autorizatia" atat de necesara si atat de greu de obtinut in regimul trecut.
Prin multe impotriviri si greutati, chiar si prigoniri, au trecut , pentru a reusi sa deschida "adunarea".
De multe ori au fost chemati la Militie, si li s-a interzis sa se mai adune. Au fost batuti, amendati de multe ori.
Dar dragostea lor pentru Domnul n-a scazut, ci din contra, a crescut si in sfarsit, li s-a dat voie sa se adune, urmariti in permanenta si vizitati des de catre "reprezentantul cultelor".
Dar vremea a trecut si majoritatea au trecut la Domnul. Biserica a ramas aproape pustie, caci cei tineri au plecat la oras. Doar cateva surori batrane se mai adunau.
Dar unul din nepotii unuia dintre fratii "pionieri" ai adunarii, patruns de viata frumoasa a bunicului, desi a plecat departe de sat, n-a putut uita mica biserica.
S-a intors sa viziteze locurile copilariei si vazand ca bisericuta e aproape goala, iar zidurile erau aproape "daramate", ca cele ale Ierusalimului din vremea lui Neemia, a hotarat sa faca ceva , care sa impiedice destramarea bisericii.
A suportat cheltuielile pentru repararea micii casute in care se adunau surorile , apoi , fiindca "mana cea buna a Domnului era peste el", a staruit pe langa un nepot de-al lui , sa se ocupe de mica adunare.
Tanarul era, impreuna cu sotia cu care se casatorise de curand, plin de ravna pentru Domnul.
Desi avea un serviciu bun in capitala, a acceptat sa se mute in acel sat.
Cu mare greutate si-a gasit un serviciu, intr-un orasel, la vreo douazeci si cinci de kilometri de sat, fiind nevoit sa faca zilnic naveta.
Dar duminica, martea si joia, surorile nu se mai adunau singure , in casuta de rugaciune.
Am trecut nu de mult , prin satul respectiv. Sala de adunare era aproape plina. Langa batranele surori, vesele si parca intinerite, erau acum vreo trei familii tinere.
Dar bucuria cea mai mare am avut-o cand am iesit din sala de adunare, la incheierea programului. In curte, asteptau vreo cincisprezece-douazeci de copii, de toate varstele.
Sotia tanarului, acum si ea mamica a patru copii, se ocupase de copiii vecinilor.Cativa, mai marisori, erau plini de ravna pentru Domnul.
Am intrebat ce-i cu acesti copii; mi s-a raspuns ca dupa programul adultilor, e "adunarea de copii", scoala duminicala.
Copiii au intrat voiosi in sala, si pe cand cei in varsta ieseau pe poarta, deja un cor de voci tinere rasuna:

"Pe copii Domnul Isus
Ii iubeste de nespus
Pe toti cat se-ncred in el
Orisicat de mici ar fi.

Pe copii Isus
La El ii cheama:
O, veniti, copii
Caci El v-asteapta-acum!"

Slava Domnului!
Mi s-a inviorat sufletul ascultandu-i, caci am inteles ca mica bisericuta nu va muri, caci are un viitor.
El sa miste mai departe inimile , pentru ca , asa cum lui Neemia i s-au adaugat atat de multi, asa sa se alature si "ziditorilor"acestei bisericute, si nu numai acesteia, ci tuturor bisericilor din "cetatile in care sunt mormintele parintilor nostri"-Neemia 2;3.
Inca mai este vreme de zidit, de reparat"portile si zidurile" vechilor lacasuri de rugaciune, inca mai putem "sapa vechile fantani" de apa vie, pana nu "se va inchide usa harului".
Sa zicem si sa facem si noi ca Neemia:
Neemia 2:20
"Dumnezeul cerurilor ne va da izbanda. Noi, robii Sai, ne vom scula si vom zidi".

Sa fie si in tara noastra oameni care care sa se alature la a zidi vechile biserici, asa cum spun toate cele treizeci si doua de versete ale capitolului 3 din Neemia
"alaturi de el a lucrat la dregerea zidului...
Dupa el au lucrat..."
Sa fie si numele noastre amintite in Cartea lui Dumnezeu, acea carte ce va fi deschisa de "Leul din semintia lui Iuda", cel care a fost "junghiat si a rascumparat pentru Dumnezeu cu sangele Sau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si din orice neam" si "a facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru." –Apocalipsa 5:9,10.
Glorie Lui!