Îmbrățișarea Tatălui vs. religia

Îmbrățișarea Tatălui vs. religia

2 Corinteni 5:19a... . .”Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine... !

La cruce lumea întreagă a fost îmbrățișată de Dumnezeu, prin Preaiubitul LUI Fiu, Domnul Isus Hristos, din dragoste și fără nici o pretenție, doar cu siguranța că în brațele Lui cei ce-L vor accepta vor fi ”fiii” ai LUI, care vor înțelege dragostea și iubirea LUI față de ei păcătoșii, ca să-i aducă în Hristos la neprihănirea și viața LUI îmbelșugată, pentru a cuprinde cât mai mulți ”fii” în brațele LUI, atunci când fiecare va înțelege iubirea LUI necondiționată și o va transmite aproapelui. La cruce Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nemaiținându-le în seamă păcatul. Deci păcatul trecut, prezent și viitor s-a dus. Cei care se fac ”fii” ai LUI, au capacitatea de a primi și înțelege IUBIREA îmbrățișări LUI și nu au nici un stres ca și ei să dea iubirea lor și îmbrățișarea lor aproapelui lor, iubindu-l cum și ei au fost iubiți, îmbrățișați și acceptați de El. Un fiu care a ajuns la maturitate, care poate să învețe un alt ”fiu” în stadiul de copilărie în credință, nu-l va osândi chiar văzându-l în păcat, ci-l va ridica, îl va ajuta și niciodată nu-l va osândi. De ce? Pentru că știe deslușit că nu în meritul lui și el este ”fiu” matur, ci datorită lui Dumnezeu și că, dacă Hristos a reușit în viața lui, va reuși și-n viața celuilalt și pentru care acum vrea și își va da toate silințele să-l ridice, să-l mângâie, să-l învețe. Pentru ce? Pentru că Duhul LUI din el și dragostea din Dumnezeu, asta îl îndeamnă în orice situație ar fi, să-l salveze pe aproapele lui. Dacă în Hristos nu este osândire, nici condamnare, ci iubire și jertfire, milă și compasiune, cum ar putea un ”fiu” s-o facă? Cum să osândești pe fratele tău, ori aproapele tău, cum să te osândești pe tine, când în Hristos nu este osândire, fiindcă în Hristos nu mai trăiești după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului. Cei care nu au început înnoirea minții, prin Cuvântul Evangheliei, trebuie ajutați nu judecați. Pavel nu-i osândea, ci suferea Galateni 4:19. „Copilașii mei pentru care simt iarăși durerile nașterii.” Din îmbrățișarea Tatălui, din Hristos care este bun, nu-ți nici vine să osândești pe cineva, pentru că bunătatea LUI este și în tine, ca să iubești, așa cum EL te-a iubit. Domnul Isus când a văzut lumea în păcat și moarte, nu a osândit-o, la fel Pavel zice: ”Cine este slab și să nu fiu și eu slab, cine cade în păcat și eu să nu ard?” Dumnezeu cred că a fost sătul de a pedepsi omul, când în lege după legământul cu ei, trebuia să-i pedepsească. Și-a dat Cuvântul Lui: ”când veți face rău, vă voi pedepsi”. Dar ce rost avea jertfa lui Isus, dacă la fel este și astăzi? Creștini născuți din nou, pe care religia i-a învățat să-L primească pe Isus ca Mântuitor, prin credință, ca apoi să trăiască prin regulile și tradițiile oamenilor cărora aparțin. Li se predică să nu păcătuiască și trăiesc în păcat, mărturisesc păcatele, ca să facă altele, să se compare care și care au făcut mai rău, ori mai mari nelegiuiri? Ale mele nu sunt atât de rele ca ale fratelui. Și astfel osândirea-i haina care o poartă zilnic. Ai văzut cum s-a îmbrăcat? cum și-a acoperit capul, ori nu și l-a acoperit? ai văzut-o cum e? uite ce a zis, ce a făcut fratele, dar eu nu fac... Dacă cuiva i se întâmplă ceva rău, zice, așa-i trebuia i-a dat-o Domnul... Este așa pentru că religia a învățat că așa este Dumnezeu, mânios pe păcat, pedepsește răul, bate cu nuiaua pe cine greșește, scoate din rai pe cine nu-i ca noi... . azi în rai, mâine în iad și iar... Dacă în spatele acestor puține exemple din religie veți găsi DRAGOSTEA și nu osânda și ura, mergeți oricare înainte așa. Însă în brațele Tatălui, în Hristos nu vei afla așa ceva. El este dragoste și așa învață și copii LUI să iubească, să nu judece, ci să se jertfească pe altar pentru binele celui ce a căzut, cum zicea Pavel.”cine a căzut în păcat și eu să nu ard”. A arde frate nu-i ușor, dar este dumnezeiesc și este împlinirea vieții unui creștin autentic, care nu va privi de sus pe aproapele lui judecându-l, ci ca pe un frate, care trebuie salvat. Nu-l vei auzi zicând: Doamne cum mai poate să-l rabde Dumnezeu? ci Doamne vreau mântuirea lui și-Ți mulțumesc că mă rabzi și Tu pe mine atunci când fac răul și cu dragoste mă accepți și mă primești. Amin!