Datoria omului

Datoria omului…..

Watchman Nee

Omul Spiritual pag 304-305

  Când un credincios este guvernat primordial de sentimentele sale în mod inevitabil el îşi va neglija datoriile faţă de semeni. Asta pentru că  el face din  el însuşi centrul universului său,fiind,în consecinţă,incapabil de a se preocupa de nevoile altora. Pentru ca un creştin să-şi poată face datoria,este nevoie de credinţă şi de voinţă. Responsabilitatea ignoră sentimentele .Datoria noastră faţă de oameni este bine precizată,iar responsabilitatea noastră în chestiunile mondene ale vieţii este fără echivoc .Acestea nu pot fi modificate după sentimentele noastre schimbătoare. Datoria trebuie îndeplinită după principiul care o guvernează.

  În perioada în care un creştin cunoaşte adevărul doar în simţurile sale,îi va fi  în mod cer imposibil să-şi facă datoria. El va fi atât de preocupat de bucuria ce derivă din părtăşia cu Domnul,încât nu va mai urmări altceva. Ispita lui cea mai mare va fi să nu facă nimic,ci doar să petreacă timp de părtăşie cu Domnul,lăfăindu-se cu bucuria care vine din această părtăşie.

Nu-i place lucrarea în care era angajat înainte,deoarece asta nu-i oferă  decât perspectiva altor încercări şi necazuri. Când stă faţă în faţă cu Domnul,simte o puternică  sfinţenie şi o mare biruinţă,dar când iese din prezenţa Domnului pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle de zi cu zi,se vede la fel înfrânt şi întinat ca mai înainte. El vrea cu orice chip să scape de îndatoririle sale. Şi astfel speră că,zăbovind vreme îndelungată în prezenţa Domnului,va putea prelungi durata sfinţeniei şi biruinţei sale .El priveşte aceste chestiuni,cum ar fi îndatoririle sale,drept lucruri pământeşti şi nevrednice de a reţine atenţia unei persoane atât de curate şi biruitoare ca el .Deoarece ţine atât de mult la timpul şi locul în care să poată avea  comuniune cu Domnul,detestând atât de multele treburi pe care are datoria să le facă,fireşte ,va neglija nevoile şi bunăstarea celor din jur. Părinţii şi servitorii care gândesc în felul acesta,în genere,nu au grijă cum se cuvine de copiii lor şi nu-şi servesc stăpânii cum ar trebui să o facă,fiindcă în opinia lor,acestea sunt treburi lumeşti şi ,prin urmare,de o valoare minimă. Ei cred că trebuie să caute ceva mai spiritual. Motivul pentru această abordare neechilibrată este eşecul credinciosului de a umbla prin credinţă. Acesta continuă să caute sprijin din lăuntrul eului său propriu. El nu a fost unit pe deplin cu Dumnezeu. De aici şi nevoia sa de un timp special şi un loc special pentru comuniune cu Dumnezeu. El nu a învăţat să-L recunoască pe Domnul în toate chestiunile,cooperând în consecinţă, cu El .El nu ştie cum să fie unit cu  Domnul în în detaliile vieţii  de zi cu zi .Experienţa sa cu privire la Dumnezeu e concentrată doar în simţurile sale. Şi astfel ,lui îi place să ridice un cort pe munte în care să locuiască permanent cu Domnul,neconvenindu-i însă să coboare la şes,ca să scoată afară demonul.

Chiar şi cea mai înălţătoare experienţă creştină nu este niciodată în contradicţie cu îndatoririle vieţii mondene. Citind epistolele către Romani,Coloseni şi Efeseni ,vedem lămurit cât de perfect trebuie să-şi îndeplinească un creştin datoria faţă de semeni. Viaţa lui cea mai înălţătoare nu necesită nici un ceas special,nici o situaţie specială pentru a se  putea manifesta.

Ea se poate exprima limpede în orice timp şi-n orice loc. La Domnul nu este nici o dihotomie între treburile casei   şi predicare sau rugăciune. Viaţa lui Hristos se poate etala prin tot felul  de activităţi.

  Ca urmare a faptului că trăim o viaţă guvernată de simţuri,devenim nemulţumiţi cu situaţia noastră actuală,fiindu-ne lehamite să ne îndeplinim îndatoririle ce incumbă acelei poziţii. Şi astfel ne revoltăm deoarece nu găsim absolut nici o satisfacţie în aceste îndatoriri .Dar viaţa noastră nu are  ca scop plăcerea .Atunci de ce o căutăm?Calea simţurilor ne îndeamnă să ne neglijăm  îndatoririle .Calea  credinţei ne cheamă să nu uităm de îndatoririle noastre,şi cele faţă de prieteni,şi faţă de duşmani. Dacă suntem uniţi cu Dumnezeu în toate aspectele vieţii,vom ştii care  ne sunt sarcinile şi cum trebuie să ne achităm în mod corespunzător de ele.