„...credința este o încredere”... nu doar un crez.

În aglomerația de confesiuni religioase de care avem parte, oamenii sunt îndreptățiți să întrebe:

Care este adevărata credință? Unde se găsește ea?

Însă credința nu este proprietarea unei confesiuni, ci are legătută direct cu inima. Ea este împărțită de Dumnezeu după voia Sa (Rom. 12/3) și ajunge în inima omului prin Cuvântul propovăduit. . . (Rom. 10/17)

În cazul în care vrem să știm exact dacă am primit credința adevărată și nu cumva este una falsă moștenită de la părinți sau de la „părintele duhovnic”, modul de verificare este simplu și imposibil să fii înșelat. . .

Credința adevărată este un „crez”, dar ea te urcă pe o treaptă superioară numită „încredere”

În Evrei 11/1 citim: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”

Diferența dintre „a crede” și „a te încrede” este mare. . . Să o vedem:

(Deasupra unei cascade învolburată și înfricoșătoare, unde apele cădeau de la aprox. 100m. înălțime, un echilibrist a legat o sârmă pentru a face demostrații de echilibristică. În prezența a mii de turiști care se găseau în zonă, el a început să meargă pe sârmă bucurându-se de aplauzele mulțimii. . . Ajuns la capăt după câteva exerciții, echilibristul întreabă:

- „Oameni buni credeți că eu pot să conduc o roabă pe această sârmă”?

- „Da credem”- a strigat mulțimea. . .

I s-a adus o roabă adaptată cu canal pe roată și demostrațiile au ieșit perfect. . . Însă lucrurile nu s-au oprit aici deoarece echilbristul iar întreabă:

- „Oameni buni, credeți că eu pot să vă plimb în roabă pe unul din voi”?

- „Da credem, cum să nu credem. . . ”

Celui mai înflăcărat și plin de „credință” spectator din preajmă îi spuse:

- „Urcați vă rog. . . ”

- „ Ferească Dumnezeu. Numai un om nebun s-ar urca acolo. . . ” a fost răspunsul.

- „Dar parcă ați crezut, ce ar fi să aveți și încredere?

- „Nu. Mă limitez la atât. . .

Există diferență între a crede și a te încrede? Există. . .

Diavolul nu este supărat pe faptul că oamenii cred în Dumnezeu, deoarece crede și el, ba chiar se înfioară când aude despre rigorile iadului. El știe că oamenii manifestă o credință formală doar de pe buze. Exact ce a spus Domnul Isus: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele dar cu inima este departe de Mine”. Totul la modul declarativ și atât. . .

Diavolul vrea pe toate căile să-l determine pe om să nu aibă încredere în Dumnezeu. O dovadă în acest sens o găsim chiar în Eden. Prezența lui în grădină a avut scopul de a „dinamita” încrederea celor doi în Dumnezeu. . .

Diavolul nu le-a spus: „Nu există Dumnezeu. Stați liniștiți. Nu credeți așa ceva. . . ”

Ci i-a întrebat: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat? ''

Cuvântul „oare” aduce îndoială și nesiguranță în inima omului.

Ori de câte ori cineva folosește expresia „oare”, este o dovadă că nu este sigur pe situație.

Oare voi fi mântuit? . Oare mă mai ascultă Dumnezeu? . Oare voi ieși cu bine din această încercare?

Moise a spus poporului: „ Vom putea noi oare să scoatem apă din stâncă”? (Num. 20/10)

„Oare” este dovada unei inimi îndoielnică. Diavolul este „specialist” în a semăna „neghina îndoielii” în inima omului.

Imaginați-vi-l acum pe omul credinței Avraam, ce soluții omenești găsește când ajunge la Abimelec. . .

Când putea să spună: „Eu mă încred în prietenul meu Dumnezeu”. Sau:

Imaginați-vi-l pe gigantul Ilie coborând foc din cer. A doua zi „nu mai era el”. Stătea ascuns într-o peșteră fugind de o femeie. . . Unde era încrederea lui Ilie?

Ioan Botezătorul mărturisește cu gura lui: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”

Ajuns în temnița rece și întunecoasă, a fost „locul” cel mai potrivit pentru diavol să „spulbere” toată încrederea din inima celui „mai mare prooroc născut din femei”.

„Vîntul îndoielii” l-a determinat să trimită o solie și să întrebe: „Tu ești acela care trebuia să vină sau să așteptăm pe altul”? (Matei11/3)

Nu întâmplător autorul epistolei „către Evrei” le trimite un mesaj de îmbărbătare evreilor care s-au oprit la „răscruce de drumuri”:

„Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire. ”

Este ferice să crezi în Dumnezeu.

Dar mai . . . „ferice de cei ce-și pun tăria în Tine și-n a căror inimă locuiește încrederea” (Ps 84/5)

Și aceasta numai credința adevărată o poate face. . .