text Devotionale

TIMP DE REFLECȚIE (3)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Dacă ar fi… înțelepți… s-ar gândi la ce li se va întâmpla” (Deuteronomul 32:29)

Dacă scopul tău este creșterea personală, atunci trebuie să-ți faci timp pentru gândirea reflexivă. Așadar: 1) Dă la o parte tot ceea ce îți distrage atenția. Reflecția și distragerea nu se pot amesteca. Reflecția necesită solitudine. Nu este ceva ce poți face lângă televizor, în timp ce sună telefonul sau stând cu copiii în aceeași încăpere. Tu spui: „Dar nu am timp să reflectez!” Toți avem aceleași 168 de ore într-o săptămână. Dacă petreci numai una din ele reflectând, vei fi uimit cât de mult se va îmbogăți viața ta. 2) Revizuiește-ți calendarul sau agenda în mod regulat. Majoritatea oamenilor folosesc calendarul ca pe un instrument de planificare, ceea ce și este. Dar puțini sunt cei care îl folosesc ca pe un instrument al gândirii reflexive. Totuși, ce te-ar putea ajuta mai bine să revizuiești unde ai fost și ce ai făcut, dacă nu o agendă sau un jurnal? Aceste două lucruri îți aduc aminte de modul în care ți-ai petrecut timpul. Ele arată dacă activitățile tale se potrivesc cu prioritățile tale. Ele te ajută să vezi dacă faci progrese. Ele îți oferă șansa de a-ți aduce aminte de activități la care poate nu ai avut timp să reflectezi înainte. Unele dintre cele mai valoroase gânduri ale tale s-au pierdut, poate, deoarece nu ți-ai alocat timpul necesar pentru reflecție. 3) Analizează-ți viața! Biblia spune: „Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege, și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.” Întreabă-te: „Mă aflu eu în procesul de creștere personală și în umblarea mea cu Dumnezeu? Îmi întăresc eu relațiile cu cei care contează în viața mea? Folosesc eu darurile și abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu?” Când reflectezi la asemenea întrebări, viața ta se transformă în bine. Deci, fă-ți timp de reflecție!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Faptele apostolilor"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Cele trei părţi principale ale acestei cărţiCartea Faptele Apostolilor este în esenţă împărţită în trei părţi: capit...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Faptele apostolilor"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 10Arend Remmers   Căile lui Dumnezeu cu Israel, prezentate pentru învăţătura noastrăApostolul arată apoi corintenilor căile lui Dum...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L urmăm pe Hristos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ioan 1:15-51În primul capitol al Evangheliei după Ioan este prezentată o reveIaţie a Domnului Isus Hristos cum nu găsim în nicio altă parte, concentrată în...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia după Ioan"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Caracterul particular al Evangheliei după IoanEvanghelia după Ioan, după cum poate observa orice creştin, are un car...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia după Ioan"
Categorie:  Cartile Bibliei  1. Autorul şi data scrierii2. Scopul scrierii3. Particularităţi4. Privire de ansamblu asupra conţinutului1. Autorul şi data scrieriiNumele autorului Evanghe...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioan. Cine sunt adevărații adoratori?"
Categorie:  Cartile Bibliei   „Dar vine un ceas, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinător...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu asupra Evangheliei după Luca"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereJ. G. Bellett   Fiecare dintre cele patru Evanghelii are propriul ei scop. Potrivit cu acest lucru, acest evanghelist, Luca, deşi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola turnului și a celor doi împărați"
Categorie:  Cartile Bibliei  A fi un ucenic al Domnului: ce implică aceastaDupă parabola cinei celei mari din Luca 14:16-24 – deşi studiată în cartea despre parabole cu ocazia imaginii...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola robului care vine de la câmp"
Categorie:  Cartile Bibliei  Găsim aici o parabolă scurtă pe care Domnul a rostit-o numai înaintea ucenicilor Săi, chiar înainte de ultima Sa călătorie către Ierusalim. În primul rând,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola judecătorului nedrept"
Categorie:  Cartile Bibliei  Luca 18:1-8După parabola "omului care munceşte la câmp" din Luca 17 ne mai rămân numai trei parabole de examinat din această Evanghelie. Acestea sunt parabo...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise