text Devotionale

Stând sub ocrotirea Celui Preaânalt

de Rely Tarniceri
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri
Meditatii zilnice 12.09.10
New Creation Church – Singapore



Psalmi 91:1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic,

În Vechiul Testament, exista un loc unde Dumnezeu se întâlnea cu poporul Său. În Exod 25:22 spune: „ Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel”. Acest loc se afla deasupra capacului ispăşirii, între cei doi heruvimi, pe chivotul mărturiei. Psalmistul numeşte acest loc, („the secret place of the Most High… under the shadow of the Almighty”) locul secret (turnul se scăpare) al Celui Preaânalt, , sub umbra Celui Atotputernic.

Capacul ispăşirii acoperea chivotul mărturiei, care conţinea cele trei mărturii ale rebeliunii omului împotriva Lui Dumnezeu: castronul de aur cu mana – revolta omului împotriva grijii (provision) Lui Dumnezeu pentru el, cele două table de piatră pe care Dumnezeu a scris cele zece porunci - revolta omului faţă de standardele Lui Dumnezeu şi toiagul lui Aaron,- revolta omului împotriva autorităţii Lui Dumnezeu. Odată pe an, în Ziua Ispăşirii, marele preot stropea cu sângele unui animal sacrificat, capacul ispăşirii şi astfel, acoperind păcatele lui Israel, împăca pe Dumnezeu cu poporul.

Azi, nu sângele animalelor este cel care face pace între om şi Dumnezeu, ci sângele sfânt al Fiului Lui Dumnezeu (Romani3:24-25). Cuvântul grecesc pentru împăcare, hilasterion, literalmente, înseamnă, capacul ispăşirii. Deci Christos este iertarea noastră, capacul ispăşirii noastre. Sângele Său vorbeşte pentru noi şi Îl aşează pe Dumnezeu de partea noastră. Dumnezeu nu mai vede razvrătirea noastră, ci sângele Fiului Său şi ne acceptă.

De aceea putem veni cu îndrăzneală, în locul secret, al Celui Preaânalt, în Christos, simţindu-ne în siguranţă, ştiind că avem tot dreptul să ne aflăm în prezenţa Lui. Putem veni cu încredere la Dumnezeu să obţinem îndurare şi să găsim har, care să ne ajute la vreme de nevoie (Evrei 4:16).

Şi pentru că Christos, „capacul ispăşirii pentru noi”, ne acoperă cu sângele Lui, noi suntem sub acoperişul protector al Lui Dumnezeu. Suntem în locul secret al Celui Preaânalt, sub ocrotirea Celui Atotputernic. Aici, nu ne poate atinge nici o nenorocire şi nici o urgie. În turnul de scăpare al Celui Preaânalt, suntem onoraţi şi protejaţi de orice rău. (ps. 91: 9-10)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise