text Devotionale

Cereţi înţelepciune!

de alba daniel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: alba daniel
Dumnezeu ne-a creat într-un mod deosebit, unic.Suntem fiinţe care pot relaţiona cu Creatorul lor. La orice ora din zi sau din noapte, oriunde ne-am aflat pe glob, Îi putem spune lui Dumnezeu atât necazurile, cât şi bucuriile noastre.Ca să fie sigur că vom uza de acest drept, Dumnezeu a umplut Scriptura de versete care ne îndeamnă să cerem de la El tot ceea ce avem nevoie.

Ştiind că orientarea generaţiei noastre ne sugerează alte cereri, am ales să vă îndemnăm astăzi să cereţi insistent înţelepciune. Da, mă gândesc şi la înţelepciune pentru trăirea vieţii creştine, în afara familiei, dar nu numai. Ştiu că, pentru a trăi curat într-o lume murdară şi pentru a trăi în adevăr într-o lume a minciunii, este nevoie de înţelepciune.

Astăzi, însă, voi face referire la înţelepciunea necesară în familie. Dumnezeu ne-a aşezat în familie pe anumite roluri şi, în fiecare zi şi în orice situaţie, avem nevoie de înţelepciune.

Toţi ar trebui să ştim că avem nevoie de înţelepciune în calitate de soţi. Apostolul Petru ne spune că soţiile noastre trebuie tratate cu multă înţelepciune. Nu este vorba de o înţelepciune seculară, ci de o înţelepciune care vine de la Dumnezeu. Este înţelepciunea care ne ajută să ne evaluăm soţiile corect şi să le stimăm aşa cum merită. Doar cu înţelepciunea care vine de sus le putem vedea egale, sfinte, valoroase, utile şi comoştenitoare veşnice în slavă.

Pentru
împlinirea rolului, soţiile, la fel, au nevoie de înţelepciune. Dacă se vor lăsa hrănite doar de mesajul generaţiei prezente, foarte repede vor alege independenţa şi concurenţa. Numai o femeie învăţată de Duhul va alege să aibă acel "duh blând şi smerit", deosebit de valoros în ochii Domnului. Numai o femeie care crede în înţelepciunea, dragostea şi răsplatirea lui Dumnezeu va alege maturizarea omului lăuntric şi colaborearea în supunere.

Care părinte poate afirma că se descurcă în educarea copiilor fără înţelepciune divină? Cine poate spune că va scoate din copiii lui ceea ce vrea Dumnezeu, dacă nu are mintea luminată de El?

Familişti dragi, în particular şi când sunteţi laolaltă, cereţi-I Domnului înţelepciune. Apostolul Iacov ne încurajează să o cerem cu credinţă şi cu multă îndrăzneală. Dumnezeu este bucuros să ne-o ofere, pe măsura situaţiei prezente.

Cu convingerea că Acela care ne-a creat şi care ne-a salvat în Hristos continuă să ne iubească, să cerem şi astăzi înţelepciunea necesară pentru o viaţă de familie traită după voia lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise