text Devotionale

Câştigat fără cuvânt

de Samanta Buna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samanta Buna

 

…dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
1 Petru 3.1,2

Cineva a povestit despre o femeie din Asia că a fost condusă la Mântuitorul de un misionar. Femeia a devenit fericită şi se bucura de pacea pe care Hristos i-a dat-o în suflet. Însă femeia se temea că, dacă necredinciosul ei soţ va auzi despre aceste lucruri, îl va ucide pe misionar. Aşa că misionarul a sfătuit-o să nu vorbească despre hotărârea ei, dar să trăiască bucuria mântuirii şi să fie o soţie bună.

După o săptămână, femeia a mărturisit: „Când am ajuns acasă, am curăţit casa şi am încercat ca totul să fie pe placul soţului meu. I-am pregătit mâncarea preferată şi când a venit acasă a fost foarte surprins de acţiunile mele. Când m-a întrebat de ce fac toate acestea, nu i-am răspuns nimic, ci toată săptămâna am fost amabilă. Am renunţat la orice motiv de ceartă. După câteva zile, el a insistat să-i spun de ce mă comport cu atâta bunătate. I-am spus că mă tem să nu mă ucidă pe mine şi pe misionar dacă îi voi spune. El m-a asigurat că nu va face acest lucru. În curând a devenit şi el creştin.“

Comentariile la această întâmplare sunt de prisos. Cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Mândria merge înaintea pieirii, iar duhul trufaș înaintea căderii"
Categorie:  Studiu biblic  Proverbele 16:18 Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.Mândria merge înaintea pieirii, iar duhul trufaș înaintea căderiiRăspuns...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise