text Cugetari crestine

“Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos…” (Filimon 1:1).

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă
Anume așa se prezintă apostolul Pavel în epistola către Filimon. El nu este întemnițat al închisorii, nu este întemnițat al Romei, ci întemnițat al Domnului Iisus Hristos.

Cât este de important să privim “mai departe” de greutățile din viața noastră, și să înțelegem rolul Domnului în necazurile robilor Săi. Toate problemele voastre – ale Domnului.
“Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29).

Ele ne sunt date de Dumnezeu, pentru a avea nevoie de El, și pentru ca doar în El să găsim putere, pentru a le PUTEA trece. “Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

RECUNOAȘTEM DOAMNE, CĂ TU EȘTI CEL CE CONTROLEAZĂ GREUTĂȚILE, PE CARE LE SUFERIM! TOATE LE PUTEM TRECE, CÂND AVEM PARTE DE PUTEREA, CE VINE DE LA TINE!

TRADUCERE: REPALOV VEACESLAV

“Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (PSALMII 55:22)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise