text Cugetari crestine

Farmecul Lucrării lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Ataman
Farmecul Lucrării lui Dumnezeu
《Farmecul lucrării lui Dumnezeu》



Tot ce este mai de preț ne-a fost dăruit din partea Credinciosului nostru ziditor:
Iertarea de toate păcatele noastre și libertatea de a fi robii lui (robi ai dragostei, păcii, liniștei și odihnei sufletești)
Și suntem chiar fii Lui.
Tot ce am primit nu se poate măsura în schimb, cu ceia ce I-am dat noi. .
Ceia ce I-am dat și contează cu adevărat este:, , I-am dat voie".
Dumnezeu nu lucrează mereu cum ne dorim noi, la început. El are Timpul Lui, Tehnicile Lui, Metodele Lui,
Și atunci cînd î-L lăsăm să sfîrșească, lucrarea iese foarte minunată.

De exemplu:
- O schiță de desen a unui pictor nu dă din start farmecul unui tablou apreciat.
-Un sculptor care lovește cu dalta în unele locuri din lemn, îndepărtândule,
Pare o nebunie când te uiți la acel obect din timpul procesului.
-Un olar care frământă lutul,
Acel boț de lut frământat nu este egal cu vasul fin și de preț, folositor celui ce îl folosește.
-Un zidar.
Nu canalele săpate și armate cu fier apoi umplute cu beton dau frumusețea casei.
Acel fier nu se vede niciodată însă ține toată casa.

- Un inginer mecanic.
Nu motorul acela atât de complex dă frumusețe mașinii de lux, deși i se văd efectele calității dar însuși motorul nu se vede.

●Așa dar când lucrează Dumnezeu noi trebuie să înțelegem că reacția și aritudinea noastră trebuie să fie răbdarea.
Motivul fiind O încredere profundă în Dumnezeu.
Ex: De ce Dumnezeu a îngăduit cutare lucru în viața mea...
Acum nu vezi de ce, din motiv că tu privești ca la un tren care trebuie să ajungă la Moscova și tu îi vezi doar șinele de sub el și te întrebi: oare cum va ajunge. .
Deși liniile sunt până la destinația necesară.

Nu trebuie să privim spre lucruri doar la timpul prezent, pentru că sar putea ca acel lucru să nu arate atât de bine la început.
Dacă te uiți prin încredere în puterea și grija lui Dumnezeu tu vezi lucrul respectiv că este în siguranță orice nu s-ar putea întâmpla.

Lucrul încredințat în mâna lui Dumnezeu va ajunge un lucru finisat și frumos indiferent de metodele și tehnicile pe care El în înțelepciunea Lui nemăsurată le folosește.

O tinerețe curată și o abstinență totală de la păcat este egal cu un tânăr(ă) pentru o vreme marginalizat, neapreciat, considerat fanatic și exagerat.
Acel (acea) tânăr(ă) pentru moment își poate pune semne adânci de întrebare dacă privește prin logica omenească și prin prisma prezentului, consideri că Dumnezeu e nedrept.
De ce când faci lucrurile corect în loc să fii vorbit de bine, apreciat... ești luat în râs toate merg cu susul în jos...
Dar dacă privește prin credință și prin lumina exemplelor vii a oamenilor care totuși au fost tari, indiferent de circustanțe și de prețul care au trebuit să-l plătescă, pot ca să vadă cu o deplină credință că se merită.

În
Ieremia 3:27 spune
Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui.

3:28 Să stea singur și să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;

3:29 să-și umple gura cu țărână și să nu-și piardă nădejdea;

3:30 să dea obrazul celui ce-l lovește și să se sature de ocări.


3:31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.



3:32 Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el după îndurarea Lui cea mare,

3:33 căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.



3:34 Când se calcă în picioare toți prinșii de război ai unei țări,

3:35 când se calcă dreptatea omenească în fața Celui Preaînalt,

3:36 când este nedreptățit un om în pricina lui, nu vede Domnul?


La acel tânăr cu tinerețea lui curată peste ani devine un om binecuvântat de Dumnezeu care are răspuns la rugăciuni are o trecere chiar înaintea oamenilor. Are o familie sănătoasă și o veșnicie cu Dumnezeu răsplătită din belșug.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>