text Cugetari crestine

KYRIOS- DOMN ESTE NUMAI DUMNEZEU

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: PREOT DAVID MARIAN
KYRIOS -DOMN ESTE NUMAI DUMNEZEU

În liturgica creștin-ortodoxă, la vremea săvârșirii Tainei Botezului, preotul întreabă pe catehumen:
-Te-ai unit cu Hristos?
Iar acesta răspunde:
-M-am unit cu Hristos.
-Și crezi Lui?
-Cred Lui ca Unui Împărat și Dumnezeu.
Aceste două apelative nu sunt sinonime, nu constituie un pleonasm. A crede în Hristos ca Dumnezeu nu este sufficient, căci și dracii cred în El.Acceptându-l ca Împărat și Dumnezeu, semnifică exact a decide să-l urmezi și să-ți dedici întreaga viață Lui, de a trăi după poruncile Sale. Tocmai de aceea, vechea mărturisire de credință în Hristos constă în a-L mărturisi și a-L proclama Domn (Kyrios), cuvânt care în limbajul religios și politic al acelor vremuriimplică idea de putere reală și absolută, cerând o supunere necondiționată. Creștinii au fost persecutați și uciși pretutindeni, pentru că ei refuzau să dea titlu de Domn (Kyrios) împăratului roman. ,,Tu singur ești Domn” proclamă una din cele mai vechi cântări creștine – doxologia mare- pe care noi o cântăm în toate diminețile fără să-i înțelegem sensul sfidător față de toate puterile și domniile pământești pe care-l implică. A mărturisi că Hristos este Împărat, înseamnă că Împărăția pe care a descoperit-o și a inaugurat-o nu este numai o împărăție situată într-un viitor îndepărtat și cețos- dincolo de această lume- și care nu va intra în nici un conflict cu vreuna din împărățiile și organizațiile pământești, ci și că noi aparținem acestei Împărății aici și acum și o slujim mai înainte oricăror alte împărății. Apartenența și fidelitatea noastră la oricare altă entitate în această lume- stat, națiune, familie, cultură sau orice altă valoare- nu rezistă decât în măsura în care aceasta nu contrazice și nu diminuează cu nimic apartenența esențială- fidelitatea noastră față de Împărăția lui Dumnezeu.
Față de loialitatea noastră cu privire la această Împărăție, nici o altă loialitate nu păstrează un character absolute, nici una nu poate pretinde de la noi ascultare necondiționată, nimeni nu este stăpânul vieții noastre. Este foarte important să ne amintim de acest lucru în epoca noastră, în care nu numai lumea în general, ci chiar și creștinii dau adesea o importanță absolută valorilor pământești- naționale, entice, politice, cultural- și fac din acestea criteriul credinței lor creștine, în loc să le subordoneze singurului lor jurământ absolute: acela pe care l-au rostit în ziua botezului, când s-au angajat în rândurile celor pentru care Hristos este unicul Împărat, unicul Domn (Stăpân).
Nu este deloc întâmplător că la Taina Botezului se vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu. Botezul Domnului a avut dimensiune cosmic. Se reunește cerul cu pământul. Prin cădere omul pierduse legătura cu Sfântul Duh. Această pierdere îi așeza existența într-un cadru limitat și închis, cadrul lumii create. Or, Botezul reprezintă tocmai această eliberare din cadrul limitat și închis, este momentul când se redeschid izvoarele harului pentru întreaga creație. Acest process de reunificare se va împlini abia odată cu Învierea, prin biruința Mântuitorului asupra morții și păcatului. Totodată acest moment al Botezului din apa Iordanului care readuce energiile divine în lume, prefațează întemeierea Împărăției vestite de Hristos. Odată cu Învierea lui Hristos un nou eon se va naște în cuprinsul istoriei și se va desăvârși la sfârșitul veacurilor. Pecetea fundamental, temeiul ontologic al Împărăției vestite de Hristos este prezența Sfântului Duh. Natura umană se sfințește și se reunesccreatul cu necreatul. Semnul acestei Împărății este biruința asupra forțelor întunericului: ,,Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot demoni, iată a ajuns la voi împărăția lui Dumnezeu” (Matei 12, 28). Botezul devine condiția fundamental, sine qua non, pentru accesul în Împărăție: ,,Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din duh nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3).
Tocmai din aceastî pricină Hristos, imediat după Botez este luat de Duhul și dus în pustie, pentru a se înfrunta cu satana, îngerul întunericului care îi ademenise pe oameni spre păcat.

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord - Năvodari

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>