text Cugetari crestine

Psalm 28:9 - Meditație

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nica Ionel
Psalm 28:9

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea* Ta! Fii păstorul şi** sprijinitorul lor în veci.

Iată ideile importante din acest verset: mântuire, binecuvântare, păstorire, sprijin.

Mântuirea în Scriptură e atașată de Dumnezeu chiar dacă oamenii o atașează de religii și obiceiuri.

Binecuvântarea este rezultatul mântuirii din viața omului.

Păstorirea este o consecință doveditoare a sufletului mântuit. Adică se cunoaste că ești mântuit datorită faptului că îi permiți lui Dumnezeu să te păstorească unde și cum vrea El.

Sprijin – aceasta arată că păstorirea lui Dumnezeu din viața unui suflet mântuit nu exceptează problemele și încercările dar în toate acestea avem garanția că suntem sprijiniți de Dumnezeu.

Din aceste patru elemente multi vor doar trei: mântuire, binecuvântare și sprijin dar de păstorit ne păstorim și singuri. Nu merge. Toate cele trei elemente vin la pachet c al patrulea. De ce? Pentru că cele trei subliniază acțiunile lui Dumnezeu cerute de psalmist, pe când cealaltă subliniază caracterul lui Dumnezeu „FII PĂSTORUL”.

Apoi aș spune că Dumnezeu nu răspunde la o rugăciune care cere mântuire, binecuvântare și sprijin dacă nu e chemat în calitate de Păstor, de Suveran.

Închei această mică meditație atrăgând atenția că toate cele patru enunțuri (mântuire, binecuvântare, păstorire, sprijin) sunt așezate în contextul acesta: poporul Tău, moștenirea Ta. Dacă nu ești în poporul și moștenirea Domnului, numită în Noul Testament Biserica, să nu te aștepți vreodată să experimentezi cele patru idei ale acestui verset.

Cele mai recente resurse scrise - Mantuirea

Gând
Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în viața asta, care este pericolul absolut? Să nu ajungem să-L cunoaștem pe Isus Hristos, să nu acceptăm lumina, să nu ne dăm inima Lui ❤️ și apoi să... Citeste mai mult >>
Cine s-ar plictisi în Rai?
Cine ar putea să se plictisească în Rai, odată ce a ajuns acolo? Dacă ți s-a permis accesul în Rai, în mod sigur nu aparții categoriei de oameni cărora li "se urăște cu binele". Cine se teme că s-ar p... Citeste mai mult >>
Mântuirea este numai în Hristos
Mântuirea este numai în Hristos, nu în Hristos plus altcineva sau altceva. Mântuirea nu o poți cumpăra cu bani, cu semnături sau prin relații omenești. Ați auzit această propoziție: ''Eu sunt prieten... Citeste mai mult >>
Rugă
AVA TATĂ, iată sufletul meu îngenunchează azi la tronul TĂU, vin Dumnezeule mare și bogat în îndurare să îți cer să lași în generozitatea TA zile de HAR pe întreg pământul, TATĂ, iată, precum DOMNUL ș... Citeste mai mult >>
MÂNTUIRE
Pentru tine, pentru mine... Nimeni altcineva nu a făcut acest gest maiestuos în întreaga istorie a universului. Când vei înțelege câtuși de puțin imensitatea fără margini a bunătății lui Dumnezeu depo... Citeste mai mult >>
MÂNTUIRE
Am o veste bună pentru tine: Prețul păcatului tău l-a plătit FIUL lui DUMNEZEU, ISUS HRISTOS la Golgota. Adam și Eva au fost creați după chipul și asemănarea lui DUMNEZEU ELOHIM. DUMNEZEU ELOHIM le-a... Citeste mai mult >>
Un cuvânt
Ce gȃnd, ce hotărȃre te încearcă? Ȋn mila Sa, Isus, ne iartă vina! Nu vrei să vii și tu pe Sfȃnta Arcă Și să privești cu ochii tăi Lumina? Isus așteaptă: spune un cuvȃnt! Un “DA”, ce-l spui acum pent... Citeste mai mult >>
Psalm 28:9 - Meditație
Psalm 28:9 Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea* Ta! Fii păstorul şi** sprijinitorul lor în veci. Iată ideile importante din acest verset: mântuire, binecuvântare, păstorire,... Citeste mai mult >>
Alegerea...
Alegem cu privirea tot ce este mai frumos; alegem gustând, tot ce este mai bun... alegem, alegem... şi viaţa e o-ntreagă alegere... şi suntem, de cele mai multe ori încredinţaţi căci am ales corect! C... Citeste mai mult >>
HRISTOS A ÎNVIAT !
HRISTOS A ÎNVIAT! Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe ISUS ca DOMN , şi dacă crezi în inima ta că DUMNEZEU L-a înviat din morţi , vei fi mântuit. ROMANI 10 : 9. Sărbători sfinte. EUDOCHIA LAURUC Citeste mai mult >>