Meditație din Ioan 1:11-12

Ioan 1:11-12

11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Probabil cel mai dureros sentiment e acela în care ai tăi cu care te identifici încep să te lase pe din-afara cercului lor de existență. Prin urmare, a face lucrarea lui Dumnezeu pe pământ presupune și sentimente dureroase. Sentimentul respingerii cât și realitatea acesteia este riscul care trebuie asumat în a face lucrarea pe care a făcut-o Hristos!

Nu te mira dacă oamenii cărora le-ai vrut cel mai mare bine te resping ca și când le-ai face cel mai mare rău…pe drumul acesta a trecut și Mântuitorul tău. Poate te simți ispitit să renunți, să faci altceva… Domnul Isus Și-a urmat menirea până la capăt indiferent dacă a fost primit sau nu. Urmează-I exemplul.

Vs.11 remarcă și o altă realitate, aceea a faptului că „ai Săi” – în contextul nostru Biserica – au început să-i zică NU lui Hristos. De ce există atât de mult păcat în interiorul Adunării creștine? De ce există atâta indiferență, etc? Răspunsul este tot mai limpede: cei care sunt „ai lui Hristos” încep să-i zică „NU”. Nu cumva ai început și tu să faci acest lucru? Cercetează-te!

Vs. 12 – Cred că aici sunt trei idei fundamental majore.

– „tuturor” – Hristos lasă perspectiva răspunsului mântuitor față de venirea lui pentru îndeplinirea planului mesianic, tuturor. Eu poate nu aș lărgi orizontul așa de mult dar nu eu am venit să dau mântuire ci Hristos iar El zice „TUTUROR”.
„celor ce L-au primit” – Ideea de a-l primi pe Hristos e foarte populară și aclamată de predicatorii unui creștinism care a început să-și piardă substanța și gustul. Ce înseamnă să-l primești pe Hristos? Să rostesc o rugăciune? Acest verset ne explică spunând după afirmația primirii „adică celor ce cred în Numele Lui”. Prin urmare a-L
primi pe Domnul se definește prin conceptul credinței salvatoare și nu prin rostirea unei rugăciuni care poate fi un segment al credinței dar nu întregul.

A crede în Hristos presupune:

/ a fi confruntat cu Evanghelia (credința vine în urma auzirii)

/ a fi cercetat de Duhul Sfânt Gal.3.3 (ați început prin Duhul)

/ a fi convins de păcătoșenia personală într-un mod real și dramatic (Duhul Sfânt: va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul…)

Când există aceste trei coordonate există credință și dacă există credință înseamnă că l-ai primit pe Hristos.

Cred că în final se justifică următoarea întrebare: L-ai primit cu adevărat pe Hristos, sau doar ai impresia că L-ai primit?

3. – „Le-a dat dreptul” – Noi toți urmărim drepturile care ni se cuvin. Însă drepturile care ni se cuvin în calitate de creștini se înfiripă în noi prin înțelegerea fundamentală că nu avem nici un drept. Hristos a venit cu Evanghelia iar evanghelia ne prezintă harul lui Dumnezeu. Până nu înțelegi că nu ai nici un drept nici n-o să ai vreunul. E un paradox creștin și când trăiești în atitudinea acestui paradox rămâi în dreptul pe care îl oferă Hristos de a ne numi copii de Dumnezeu.

Așadar nu alerga să apuci drepturile pe care ți le dă Hristos până nu ai alergat mai întâi să arunci ideea de a mai avea vreun drept al tău personal.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!!

(de Nica Ionel)