text Cugetari crestine

Râul suferinței

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicolae Moldoveanu
Abia întors din închisoare, și pregătit mereu pentru o nouă arestare, fratele Niculiţă a cugetat asupra rostului suferinței și după ce a părăsit porţile de fier și zidurile grele ale închisorilor.
Sunt foarte puţine cântări din cele 8.000 de Cântări ale Harului, care au melodie compusă de alt compozitor, dar sunt... și e regretabilă omisiunea Editurii Comorile Harului de a fi scris precizarea de mai sus, referitor la această cântare. În perioada imediat următoare eliberării din închisoare, fratele Niculiţă, înarmat cu o lanternă, cu caiet de muzică și creion, a vizionat de două ori filmul Coliba unchiului Tom, de unde a cules, a notat frumoasa melodie a acestei cântări.
"Râul suferinţei, / poartă-n unda sa, luntrea vieţii noastre, / cu povara-i grea... "
Când am descoperit această cântare, am rămas fermecat de metafora, de frumusețea și profunzimea acestor versuri, ca și de potrivirea perfectă dintre text și melodia acestei cântări.
Subiectul simplu, suferinţa și crucea ne duc la slava care va veni, ne înalță pe cel mai înalt vârf de har și slavă, în Rai, prin Isus!
Dar nu numai suferința din închisorile fizice, ci și cea din închisorile suferinţelor sufletești, aduce același har veșnic.
Slăvit să fie Domnul nostru Isus Hristos, care a mers înaintea noastră a tuturor, pe calea suferinţei, spre slavă!
Slăvit să fie Numele Său, căci ne trece și pe noi prin râul suferinței, prin valea umbrei morții, dar prin toate aceste locuri, prin toate aceste încercări, ne ţine mâna noastră în mâna Sa de har, pentru a fi "mai mult decât biruitori!"
A Lui să fie slava, și a Tatălui nostru preaiubit, și pentru această cântare, dăruită spre îmbărbătare pe calea către cer!

***

1. Râul suferinţei poartă-n unda sa,
Luntrea vieţii noastre, cu povara-i grea,
/: Dar nu-n valea morţii, calea-şi va sfârşi,
Ci în slava care va veni. :/

2. Crucea ne coboară până-n fund de văi
Şi-i gustăm amarul pe-ale lumii căi,
/: Dar tot ea ne-nalţă pe cel mai de sus
Vârf de har şi slavă prin Isus. :/

3. Râul suferinţei, crucea grea de-acum,
Sunt preaînţeleptul, îndurării drum,
/: Şi sfârşeşte-n raiul harului slăvit
Ce-n iubire Domnul ne-a gătit. :/

Cântările Harului, volumul 2, cântarea 14.

Cele mai recente resurse scrise - Comori vesnice

Te lăudăm! Te lăudăm!
Cântarea "Te lăudăm, Te lăudăm", este ultima cântare finalizată, pe care fratele Niculiță a compus-o cu patru zile înainte de plecarea la Domnul. Suferința îndelungă storsese de valgă puterile trupeșt... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer : Pân-aici ne-ai ajutat
Această cântare a fost scrisă în data de 30 noiembrie 1999, fiind ultima cântare scrisă în casa din strada Cristian, nr. 30, Sibiu, unde fraţii Moldoveanu au locuit 52 de ani. Casa cu adresa de mai su... Citeste mai mult >>
Tată iubit
Spre sfârșitul anului 1985, fratele Niculiţă a fost grav bolnav de pneumonie, și nu a putut merge un timp la Adunare, care se ţinea pe atunci la sora Popa. Trebuie să spun cu acest prilej că mergerea... Citeste mai mult >>
Eu strig: "Lăudat să fie Domnul! "
Cugetând la Cuvântul Domnului din Psalmul 18, versetul 3, care spune: "Eu strig: Lăudat să fie Domnul, și sunt izbăvit de vrăjmașii mei", fratele Niculiță, plin de credinţă, a compus această cântare,... Citeste mai mult >>
Lume, negustor de rele
Cântarea "Lume, negustor de rele", compusă în anul 1974, este o cântare unică, atât prin poezia de factură populară, scrisă de poetul Traian Dorz, cât și prin melodia ei: "Lume, negustor de rele, cum... Citeste mai mult >>
Da și nu, nu și da...
În timp ce mergea cu trenul la București, fratelui Niculiță i-a fost inspirată o melodie, pe care a notat-o într-un caiet de muzică, care nu-i lipsea nici în călătorie. În aceeași zi, întâlnindu-se și... Citeste mai mult >>
Nu-s prea multe cântări
La aproximativ cinci ani de la eliberarea din închisoare a fraților care au avut acest har, unul din "colegii de suferință", fratele Vasilică Moisescu, l-a vizitat pe fratele Niculiţă, cu ocazia unui... Citeste mai mult >>
O primăvară fericită
În ziua de 3 februarie 1966, ziua de naștere a fratelui Niculiță, sora Lena avea un program încărcat, căci se aştepta la musafiri, iar timpul pentru gătit era restricționat de faptul că patru familii... Citeste mai mult >>
Ce dor frumos...
Textul cântării este scris de fratele Ioanid, la foarte scurt timp după ce fratele Niculiţă l-a cunoscut în casa fratelui Wurmbrand, și, cu ocazia unei vizite la București, fratele Ioanid i l-a dat fr... Citeste mai mult >>
Dacă ai înțelege…
Dacă ai înțelege ce fragilă e viața nu ai mai purta ură pe oameni. Dacă ai înțelege cât de repede timpul zboară nu ai mai fi nemulțumit. Dacă ai înțelege cât de scurte sunt lucrurile pământești și dup... Citeste mai mult >>