text Cugetari crestine

Nu numai să vorbesc de Tine...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicolae Moldoveanu
"Cântarea aceasta am primit-o din partea Domnului", mărturisea pe o casetă audio fratele Niculiţă," în anul 1959, în luna decembrie, când ne aflam în temnița Gherlei, în celula 13.
Într-o zi ne-au pedepsit cei care erau puși să ne păzească, gardienii, să stăm cu burta pe ciment. Și am stat mult. Eu am stat lângă fratele Wurmbrand, şi, în timpul cât am stat, n-aveam voie ca să facem vreo mișcare; gardienii erau printre noi. Atunci am cerut de la Domnul, să nu pierd timpul acolo, jos, deși era rece, iarnă...
Și am primit de la Domnul cântarea aceasta: nu numai să vorbesc despre viața cu El, ci s-o și trăiesc...
În timpul acesta cât am stat pe burtă, am repetat-o până am memorat-o. Gardienii, plimbându-se printre noi, ne-au zis să ne ridicăm, după ce trecuseră vreo două ore.
Și, după ce ne-am ridicat, i-am spus fratelui Richard Wurmbrand: "Uite ce am primit eu din partea Domnului: o cântare!"
Și i-am recitat-o! Și, zice el: "Nicule, să ne mai țină ăştia pe burtă, ca să mai iasă asemenea cântări din partea Domnului!" și s-a bucurat și el; am cântat-o și la ceilalți frați, căci eram mulți.
Să slăvim pe Domnul, - spunea în încheiere fratele Niculiță, - pentru harul care ni l-a dat, ca nu numai să credem în El, ci să și pătimim pentru Numele Lui! Amin.
Cât de zgârcite sunt, parcă, relatările
fratelui Niculiţă, despre aceste "perle născute în suferinţă".
Dacă reclama este sufletul comerţului, atunci, lumina nu-și face nici o reclamă, butoiul plin nu este gălăgios, omul credincios nu vorbește despre credință, ci o trăiește, omul smerit nici măcar nu știe că este smerit, sfântul se vede un păcătos iertat, care a primit favoare nemeritată, cel care iubește și laudă pe Dumnezeu, trăiește așa fiindcă nu poate altfel, findcă în viața lui trăiește Domnul Isus, și așa este El!
Slăvit să fie Domnul pentru bogăția harului Său felurit!


***

1. Nu numai să vorbesc de Tine,
Isuse şi de-al Tău Cuvânt,
Ci viaţa Ta să fie-n mine,
Cum ai trăit Tu pe pământ.

R: Isus, Isus, doresc să fie
Viaţa Ta în viaţa mea,
În totul tot să-Ţi seamăn Ţie
Și chipul Tău să-L vezi în ea! .

2. Nu doar să spun despre credinţă,
Ci credincios să fiu oricând,
A Ta blândeţe şi-umilinţă
Și gândul Tău să-l am în gând.

3. Nu doar să spun despre nădejde,
Ci s-o trăiesc din plin, mereu,
Să-mi dea încredere-n primejdie,
Și pace sufletului meu! ...

4. Nu doar să spun despre iubire,
Ci mult mai mult vreau să iubesc,
Și nici de-a Ta orânduire
Numai să ştiu - ci s-o trăiesc.

5. Nu doar să spun despre lumină,
Ci pretutindeni să lumin,
Să am viaţa-n veci senină,
Aşa cum Tu eşti de senin.

6. Nu numai ceruri viitoare,
Să fie-n vorba-mi zi de zi,
Un Cer şi-o sfântă sărbătoare,
Să am în viaţă chiar aci.

Cântările Harului, volumul 1, cântarea 9

Cele mai recente resurse scrise - Comori vesnice

Te lăudăm! Te lăudăm!
Cântarea "Te lăudăm, Te lăudăm", este ultima cântare finalizată, pe care fratele Niculiță a compus-o cu patru zile înainte de plecarea la Domnul. Suferința îndelungă storsese de valgă puterile trupeșt... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer : Pân-aici ne-ai ajutat
Această cântare a fost scrisă în data de 30 noiembrie 1999, fiind ultima cântare scrisă în casa din strada Cristian, nr. 30, Sibiu, unde fraţii Moldoveanu au locuit 52 de ani. Casa cu adresa de mai su... Citeste mai mult >>
Tată iubit
Spre sfârșitul anului 1985, fratele Niculiţă a fost grav bolnav de pneumonie, și nu a putut merge un timp la Adunare, care se ţinea pe atunci la sora Popa. Trebuie să spun cu acest prilej că mergerea... Citeste mai mult >>
Eu strig: "Lăudat să fie Domnul! "
Cugetând la Cuvântul Domnului din Psalmul 18, versetul 3, care spune: "Eu strig: Lăudat să fie Domnul, și sunt izbăvit de vrăjmașii mei", fratele Niculiță, plin de credinţă, a compus această cântare,... Citeste mai mult >>
Lume, negustor de rele
Cântarea "Lume, negustor de rele", compusă în anul 1974, este o cântare unică, atât prin poezia de factură populară, scrisă de poetul Traian Dorz, cât și prin melodia ei: "Lume, negustor de rele, cum... Citeste mai mult >>
Da și nu, nu și da...
În timp ce mergea cu trenul la București, fratelui Niculiță i-a fost inspirată o melodie, pe care a notat-o într-un caiet de muzică, care nu-i lipsea nici în călătorie. În aceeași zi, întâlnindu-se și... Citeste mai mult >>
Nu-s prea multe cântări
La aproximativ cinci ani de la eliberarea din închisoare a fraților care au avut acest har, unul din "colegii de suferință", fratele Vasilică Moisescu, l-a vizitat pe fratele Niculiţă, cu ocazia unui... Citeste mai mult >>
O primăvară fericită
În ziua de 3 februarie 1966, ziua de naștere a fratelui Niculiță, sora Lena avea un program încărcat, căci se aştepta la musafiri, iar timpul pentru gătit era restricționat de faptul că patru familii... Citeste mai mult >>
Ce dor frumos...
Textul cântării este scris de fratele Ioanid, la foarte scurt timp după ce fratele Niculiţă l-a cunoscut în casa fratelui Wurmbrand, și, cu ocazia unei vizite la București, fratele Ioanid i l-a dat fr... Citeste mai mult >>
Dacă ai înțelege…
Dacă ai înțelege ce fragilă e viața nu ai mai purta ură pe oameni. Dacă ai înțelege cât de repede timpul zboară nu ai mai fi nemulțumit. Dacă ai înțelege cât de scurte sunt lucrurile pământești și dup... Citeste mai mult >>