text Cugetari crestine

Însoțirea sufletelor sfinte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
Ce minunat este să fii însoțitorul unui suflet plin cu Hristos!
Ce har ceresc este să fii umărul pe care se reazemă o fiinţă sfântă, în clipa fericitei ei slăbiciuni, din pricina purtării lui Hristos, pentru mântuirea altora!
Ce slavă unică este să poți ocroti, mângâia și cuprinde, la căldura curată a sufletului tău, singurătatea aproape înfricoșat de sfântă a acelei fiinţe care înseamnă atât de mult pentru gândurile lui Dumnezeu!

De unde vine, crește, se apropie tot mai mare o lumină nepământească ce mă învăluie, spunându-mi:
- "Eu sunt Prietenul tinereţii tale!"?
Inima mea a tresărit ca de o înviere dintre cei morţi de mult, foarte de mult.

O, Dumnezeul meu, oare mai poate fi primăvară după o iarnă atât de îndelungată?
Cine îmi spune oare acum - "Vino!"
Duhul, întâi, sau Mireasa?
Ori poate amândoi deodată, fiindcă, dacă doi se învoiesc să ceară ceva, le va fi şi dat.
Duhul nu vrea să meargă fără Mireasă. Și, dacă ea nu poate să meargă atât de repede ca și El, El nu va merge singur.
O va aştepta până ce va putea merge și ea, potrivindu-și pașii cu ai ei, spre a ajunge acolo împreună.
Mirele așteaptă, știind bine şi locul, şi timpul unde se vor întâlni toți trei.

Betleem, Betleem, cetate neînsemnată și ascunsă, fecioară nebăgată în seamă,
Mireasă dispreţuită și singură! ...
Când El Își va îndrepta fața spre tine, cu ce lumină uimitoare vei fi învăluită, ce strălucire eternă va alunga întunericul tău și ce slavă cerească va acoperi ocara ta!
Când Hristos te va înălţa din starea ta de azi, câte priviri se vor întoarce spre tine
și câți vor plânge amar că te-au dispreţuit!

Acela, Căruia tu Îi porți în inima ta atâta
credincioșie, este Cel Preaînalt.
Acum Duhul Lui te umbrește, dar în curând te va lumina.
Acum este vremea negurii tale, dar aceasta este atât de curând trecătoare... și tocmai ea pregătește ivirea luminii tale care este veșnică.

Saltă de bucurie, tu, care ai fost învrednicită de umbra lui Hristos, de ocara lui Hristos, de singurătatea cu El!
Nu va fi strălucire mai fericită decât a ta,
nici slavă, nici îmbrățișare, Mâine Dimineață, la Hristosul tău! ...


***

În momentele mai grele
aminteşte-ţi totdeauna
de Hristosul tău cel unic
şi iubirea ta cea una!

Cele mai recente resurse scrise - Comori vesnice

Te lăudăm! Te lăudăm!
Cântarea "Te lăudăm, Te lăudăm", este ultima cântare finalizată, pe care fratele Niculiță a compus-o cu patru zile înainte de plecarea la Domnul. Suferința îndelungă storsese de valgă puterile trupeșt... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer : Pân-aici ne-ai ajutat
Această cântare a fost scrisă în data de 30 noiembrie 1999, fiind ultima cântare scrisă în casa din strada Cristian, nr. 30, Sibiu, unde fraţii Moldoveanu au locuit 52 de ani. Casa cu adresa de mai su... Citeste mai mult >>
Tată iubit
Spre sfârșitul anului 1985, fratele Niculiţă a fost grav bolnav de pneumonie, și nu a putut merge un timp la Adunare, care se ţinea pe atunci la sora Popa. Trebuie să spun cu acest prilej că mergerea... Citeste mai mult >>
Eu strig: "Lăudat să fie Domnul! "
Cugetând la Cuvântul Domnului din Psalmul 18, versetul 3, care spune: "Eu strig: Lăudat să fie Domnul, și sunt izbăvit de vrăjmașii mei", fratele Niculiță, plin de credinţă, a compus această cântare,... Citeste mai mult >>
Lume, negustor de rele
Cântarea "Lume, negustor de rele", compusă în anul 1974, este o cântare unică, atât prin poezia de factură populară, scrisă de poetul Traian Dorz, cât și prin melodia ei: "Lume, negustor de rele, cum... Citeste mai mult >>
Da și nu, nu și da...
În timp ce mergea cu trenul la București, fratelui Niculiță i-a fost inspirată o melodie, pe care a notat-o într-un caiet de muzică, care nu-i lipsea nici în călătorie. În aceeași zi, întâlnindu-se și... Citeste mai mult >>
Nu-s prea multe cântări
La aproximativ cinci ani de la eliberarea din închisoare a fraților care au avut acest har, unul din "colegii de suferință", fratele Vasilică Moisescu, l-a vizitat pe fratele Niculiţă, cu ocazia unui... Citeste mai mult >>
O primăvară fericită
În ziua de 3 februarie 1966, ziua de naștere a fratelui Niculiță, sora Lena avea un program încărcat, căci se aştepta la musafiri, iar timpul pentru gătit era restricționat de faptul că patru familii... Citeste mai mult >>
Ce dor frumos...
Textul cântării este scris de fratele Ioanid, la foarte scurt timp după ce fratele Niculiţă l-a cunoscut în casa fratelui Wurmbrand, și, cu ocazia unei vizite la București, fratele Ioanid i l-a dat fr... Citeste mai mult >>
Dacă ai înțelege…
Dacă ai înțelege ce fragilă e viața nu ai mai purta ură pe oameni. Dacă ai înțelege cât de repede timpul zboară nu ai mai fi nemulțumit. Dacă ai înțelege cât de scurte sunt lucrurile pământești și dup... Citeste mai mult >>