Ion Munteanu...

Ioan Munteanu, cel mai cutrămurător adevăr spus de la Tribuna Parlamentului României, de la 1945 încoace:

„Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere!”

Milioane de români sînt măcinaţi de aceleaşi probleme care, parcă, nu le vede nimeni din cei ajunşi în Parlament. Sîntem uimiţi, astăzi, de declaraţia politică făcută în Parlamentul României, de un deputat – Ioan Munteanu(colegiul 5 Neamţ)- în care ni se vorbeşte, şi, implicit, recunoaşte, despre cele mai mari tare care apasă asupra acestui popor.

Înainte de a citi acest document care ar trebui să facă înconjurul Europei pentru radiografia completă a societăţii româneşti, trebuie să vă spunem că deputatul Ioan Munteanu este singurul din Neamţ care, fiind la putere cînd s-a votat tăierea pensiilor, a refuzat să dea acest vot. A fost exclus, şi pentru verticalitatea sa, oamenii i-au dat buline albe şi l-au ales din nou. Ne-a surprins această săptămînă, cu această declaraţie politică, unică pentru peisajul post-decembrist românesc.

„ E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului simţ și a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă,generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale și spirituale strămoșești.



Unde au dispărut cuminţenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă într-o poezie de o surprinzătoare actualitate, publicată, însă, în 1881): “vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!” . Îngrijorător este faptul că suntem conduși și de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi și de mojici . Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acești indivizi , considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică. Așa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii și submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialiști să-și părăsească locurile de muncă . Acești indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, își fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească și săse scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastasuri și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii și șmecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură. Trăiesc într-un lux deșănţat, risipesc fără măsură banii ușor câștigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut- o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat.

Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns. ”Ei sunt mari și tari, nu au nici rușine, nici sfială //că-ntr-o zi urmașii le vor cere socoteală’’ ( tot Vlahuţă, 1881!).

În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat și autoritar, un patriot, un român adevărat mai poate readuce ţara pe calea cea bună.

Îl vom găsi? Îl vom avea? Eu nu pot decât să sper!”